Nascut la bucuresti la 10 februarie 1910. Lfred mcndel-sohn si-a inceput educatia muzicala in familie, ambii parinti fiind muzicieni. El si-a desavirsit studiile muzicale la academia de muzica din Viena unde a absolvit cursurile cu joseph marx (compozitia), frantz schiitz (orga) si egon wellesz (stiinte muzicale). Evenit in tara, studiaza un timp sub indrumarea lui alfonso castaldi si Mihail jora. Intr-o prima etapa a creatiei sale, endelsohn a compus lucrari de mici proportii, printre care 3 capricii pentru pian distinse cu o mentiune a premiului george Enescu. Bia dupa 23 august 1944, capacitatea creatoare a compozitorului se maturizeaza si in noul climat social-politic, imbratiseaza o Marc varietate de forme si genuri muzicale. In cei 15 ani de la eliberarea tarii, endelsohn a compus doua opere si doua balete, 7 simfonii, 6 poeme simfonice, 7 lucrari vocal-simfonice in genul oratoriului si cantatei.
Mai multe concerte instrumentale, doua cvintete, un sextet de coarde, 7 cvartete si doua suite pentru cvartet de coarde, un trio pentru suflatori, o sonata pentru pian si 4 pentru vioara si pian, o suita pentru violoncel solo, piese instrumentale si vocale de mici dimensiuni, lieduri, coruri, cantece de masa, muzica de scena si de film. Ematica simfoniilor, operelor si baletelor, a cantatelor si oratoriilor lui endelsohn, este axata pe preocuparea de a oglindi imagini din viata noua a patriei, sau de a evoca figuri si fapte eroice din trecutul istoric al tarii. In aceeasi preocupare rezulta si caracterul programatic al unora dintre creatiile instrumentale ale compozitorului. Istins cu mai multe premii nationale si internationale, lui endelsohn i s-au decernat titlurile de maestru emerit al artei din si laureat al premiului de stat. In creatia lui endelsohn, genul concertant ocupa un loc important. Ompozitorul a scris o suita concertanta pentru vioara si orchestra, doua concerte pentru pian, doua pentru vioara, un poein pentru vioara si orchestra, o partita pentru corn si orchestra, un concert de orga, altul pentru harpa, un poem pentru violoncel si orchestra, un conccrtino de vioara si altul pentru pian si orchestra. Rientarea catre genul concertant, unul dintre cele mai populare ale muzicii instrumentale, exprima tendinta compozitorului catre accesibilitate.
Concertul pentru harpa si orchestra. Lucrarea a fost compusa in anul 1955 intr-o prima forma de cvartet pentru coarde si harpa. Ulterior, a fost reconceputa in versiunea definitiva de concert pentru harpa si orchestra. Lcatuirea este tripartita, tematica ei fiind strans legata de specificul ritmic si melodic al folclorului national. Laturi de ritmuri de joc, cu arie intinsa de circulatie, intalniin intonatii din sfera vechilor cantece populare culese de anton pann. Tmosfera de optimism si voiosie, proprie partilor de extremitate, este accentuata de cadenta de virtuozitate a harpei, plasata in finalul lucrarii. Ltcrnind temele lungi cantabile cu motive ritmice scurte si incisive, concertul se caracterizeaza prin inlantuiri si reveniri tematice intre parti.
Partea i, allegro — un poco pesante, este structurata in forma de sonata. Viorile expun cu elan tema i, cu accente voioase de joc: harpa solista o reia de indata si o reexpune cu acompaniamentul coardelor grave, violelor si violoncelelor. Punte conduce discursul muzical catre aparitia temei II, contrastanta atat prin cantabilitatea, cat si prin expresia ei lirica. Tema II este intonata la inceput de harpa solo: expozitia se incheie cu scurte motive si formule ritmice ce vor fi dezvoltate in partile urmatoare. Ectiunea centrala a formei de sonata este initiata de un motiv ritmic intonat in acorduri de harpa si orchestra. In cursul dezvoltarii, imbinarea polifonica a temelor i si II se leaga cu motive ritmice ce anticipeaza tematica partilor urmatoare. In reexpozitie, materialul muzical apare variat si concentrat.
Scurta concluzie pune capat primei parti. Partea II, allegretto scorrevole, in masura este conceputa in forma de lied tripartit si in atmosfera unei nocturne. E un motiv persistent al harpei (ostinato) se insaileaza Melodia larga a unei viori soliste. Iata tema 1 a miscarii. Ectiunea mediana, purtind indicatia con spirito este contrastanta, ritmica si vioaie, patrunsa de accente de joc ardelenesc. Xpusa de orchestra,'tema ei este reluata variat de harpa. On spirito.
Iscarea se domoleste si pe nesimtite sectiunea prima revine cu tema larga de la inceput, dar de asta data prescurtata. Intreaga parte II apare ca alternarea a doua momente de ragaz in mijlocul naturii. Partea III, ben vivo, in masura reia un motiv ritmic enuntat fugitiv in partea i lcgindu-l cu o noua formula ritmico-melodica, energica. Ste tema-refren a finalului, cladit in forma de rondo. En vivo. Printre cuplete apare un episod contrastant prin miscarea lui domolita si prin caracterul tematicii. expozitia coincide cu o coda ampla si continuu dinamizata pana la cadenta harpei.
Oda organic integrata in tesatura concertului este bazata pe materialul tematic al partii II imbinat cu motivele finalului. Cadenta prezinta deci un caracter recapitulativ. Si ciclic. Partea III se incheie cu o accelerare a miscarii si o concluzie plina de viata in care harpa solista canta laolalta cu viorile.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977