concertul in sol major pentru pian si orchestra oglindeste trasaturile cele mai tipice ale gandirii si sensibilitatii compozitorului. Ontinutul lucrarii, determinat de o entuziasta si optimista pozitie in fata vietii, este exprimat intr-o forma clara, solid ancorata in traditie. Partea i, allegramente, in masura sclipind de verva si umor tineresc, este intrepatrunsa de imagini contrastante de un nobil si cald lirism. Forma este aceea a sonatei clasice cu doua teme. E remarcat absenta dezvoltarii tematice (sectiunea mediana a formei sonata) explicabila prin proportiile reduse ale lucrarii. Tema i, de o neobisnuita extensiune, patrunsa de intonatii populare spaniole, rasuna ritmata sprinten de flautul-pic-colo, pe fondul arpegiilor fluide ale pianului solist. Ioaia melodie, cu aerul ei mucalit, acompaniata vertiginos de arpegiile si glissandele pianului, trezeste parca buna dispozitie a orchestrei.
Rompeta o preia, urmata de alte instrumente, solo de corn englez face legatura cu un episod linistit meno vivo, in care pianul solist pregateste aparitia temei II. Aceasta trecere spre tema II, de un mare contrast prin conturul unduitor al liniilor melodice, prin ritmica insinuanta, senzuala, ce aminteste de muzica spaniola, rasfrmge un belsug de imagini lirice. Tema II rasuna tot la pian, visatoare si melancolica, intrerupta de acorduri. Regatirea si expunerea ei constituie un episod de o deosebita vraja sonora. Le au caracterul unei cadente, pianul cintind aproape tot timpul singur. In locul dezvoltarii tematice autorul readuce miscarea vie, initiala, prilejuind pianului un amplu pasaj de trecere, in stilul unei vesele si agile toccate. Epriza se produce prin revenirea episodului meno vito cu intreaga atmosfera de pregatire a temei II.
N solo de oboi, cu reminiscente ale temei i, conduce spre revenirea temei II. Cadenta pianului solist, intens expresiva, se bazeaza pe tema II si face legatura cu coda, extrem de miscata, ce pune capat primei parti. Partea II, adagio assai, este una din cele mai frumoase pagini ale creatiei lui ravel. Forma ei este aceea a liedului cu 3 sectiuni (aba). Melodia principala, de o intensa forta emotionala, tinde, parca, sa se desfasoare la nesfirsit, ea o melo-pce. Intata de mana dreapta, Melodia se suprapune pe acompaniamentul persistent, intr-un ritm leganat al maini i stingi. Treptat, orchestra preia tema.
Imbrele orchestrei se impletesc intr-o fina tesatura cu sonoritatea catifelata a pianului. Ectiunea mediana, b, este bazata pe un nou si scurt element tematic. Ca sfarsitul wagio-ului, cornul englez readuce nostalgic, larga melopee din 3 in timp ce pianul o inconjoara cu adevarate jerbe si ghirlande sonore. Iscarea se incheie cu trilurile pianului, sustinute de cantul in surdina al coardelor. Partea III, presto, este un rondo cu o desfasurare dina mica, trepidanta. Ca se bazeaza pe 3 elemente tematice de un caracter ritmic incisiv. Reamatul timpanului, intarii de acordurile suflatorilor si coardelor, pregateste intrarea pianului solo, care expune cu antren primul motiv.
Resto. Uflatorii intervin cu scurte solo-uri, clarinetul, trompeta, flautul-piccolo executa game stralucitoare ce constituie puntea de trecere catre cel de-al doilea motiv ritmic, expus tot de instrumentul solist, in timp ce fagotul acompaniaza. Oul motiv ritmic este preluat cu impetuozitate de orchestra in timp ce pianul se avanta in pasaje de bravura. Poi primul motiv ritmic (numarul 4) este readus de pian si de suflatorii de lemn. Nimatia sporeste, tensiunea si trepidatia ritmica cresc pana cand alamurile (cornii si trompetele) sustinute de timpani enunta cel de al treilea clement tematic, ca o chemare la lupta. Revenirea celor 3 elemente tematice, alternarea lor plina de fantezie, verva cu care pianul le prezinta sau le acompaniaza, dau finalului concertului in sol expresia unei tinereti cuceritoare.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977