concertul pentru vioara si orchestra in mi minor, opera 64. Inspirat, nobil si popular prin plasticitatea si conturul fermecator al fluxului melodic, concertul pentru vioara in mi minor, opera 64, de endelssohn-bartholdy este unul dintre cele mai frumoase giuvaere ale literaturii violonistice. Cele trei parti ale sale se einta fara intrerupere, contopite in aceeasi unitate a discursului muzical, desi contrastul ritmic-mclodic si de miscare al partilor este foarte marcat. Endels-shon-bartholdy ramane, in privinta acestei inovatii formale, continuatorul noului ti]) de concert faurit de cari maria weber in cunoscutul sau konzertstiick pentru pian si orchestra, opera 79. In concertul de vioara de mendelssohn-bartholdy, instrumentul solist expune tema principala a primei miscari — allegro molto appassionato — care va fi apoi preluata de orchestra. Partea 1, allegro molto appassionato, in mi minor, incepe cu o figura de acompaniament arpegiata a instrumentelor cu coarde, in piano. Vioara solista isi insaileaza in registrul superior tema principala de o fina cantabilitate, careia miscarea de allegro nu-i diminueaza expresivitatea.
Arga melodie principala este formata din doua fraze a si b (1), cea dintai alcatuita din 8 masuri, a doua constituita din 5 masuri. Vioara repeta tema principala pe acompaniamentul egal al coardelor sustinute de pizzicatele contrabasilor. Iata infatisarea temei principale. Allegro molto appassionato. Vioara solista ataca un pasaj stralucitor de triolete ce conduce discursul 'muzical spre un episod de octave suitoare. Pisodul octavelor se repeta si se dizolva din nou in triolete, acest mars armonic si melodic pregatind primul tutti orchestral in care tema principala rasuna amplu. Ontrabasurile, fagoturile si viorile preiau ultimele patru masuri ale primei fraze a temei principale (1 al in timp ce figura arpegiata de acompaniament, care la inceput apartinea coardelor, trece de asta data la oboaie.
Uflatorii de lemn intra apoi in sonoritatea fortissimo (ff) cu un nou motiv melodios, pe care fagoturile si contrabasii il acompaniaza. Intreg acest episod serveste la introducerea unei teme noi eare-si va dezvalui insemnatatea in sectiunea mediana a formei de sonata, adica in dezvoltare. Rineaza apoi un episod modulatoriu, nelinistit si patruns de o expresie Dureroasa, in care vioara solista va strabate un sir de tonalitati, conducand spre tema secundara intonata la inceput de clarinete si flaute, preluata apoi de instrumentul solist. Dezvoltarea se bazeaza indeosebi pe o tema de tranzitie care rasuna la vioara solista in timp ce suflatorii de lemn acompaniaza in acorduri. Intreaga orchestra intoneaza aceasta melodie pe care suflatorii de lemn o leaga de primele doua masuri ale temei principale. Cest fragment tematic va imbraca un ve. Smint orchestral fo'artc variat si pe ci se va cladi cresterea sonora ce conduce spre cadenta ad libitum integrata de compozitor in tesatura primei parti.
E remarcat in aceasta cadenta lanturile de triluri cantate pe coarda sol, de un efect Dureros. Recerea spre repriza, adica spre reluarea materialului tematic, este magistrala. In timp ce instrumentul solist executa o figura arpegiata. Viorile, flautele si oboaiele readuc intr-o sonoritate estompata (pp) tema principala. E indata ce aceasta apare, figuratia viorii solistice coboara in acompaniament. Incheiere in miscare vie, presto, pune capat primei parti a concertului. Partea II, andante, este precedata de o tranzitie originala si poetica.
Agotul mentine o nota a acordului final al primei parti in timp ce flautele, clarinetele si coardele executa primele masuri ale unei introduceri. Orzile expun apoi in canon o figura de acompaniament deasupra careia vioara solista suprapune o melodic de o patrunzatoare melancolie si duiosie. Ladita in forma unui lied, andantele are in partea de mijloc o idee noua, in tonalitate minora (la minor), intonata de viori si suflatorii de lemn si dublata de fagot si violoncel. Aceasta melodie ce rasuna pentru prima oara insotita de un tremolo al coardelor este insusita de instrumentul solist, care-i da o expresie calda si convingatoare. N dialog al viorii soliste cu orchestra pe marginea temei principale (3) constituie puntea catre readucerea primei sectiuni a andantelui. Partea III, allegretto non troppo — allegro molto vivace, este si ea pregatita de o introducere scurta — allegretto non troppo — de numai 14 masuri. Ca constituie o poetica tranzitie catre finalul stralucitor al concertului.
In putinele masuri, vioara solista intoneaza o delicata can tilena. Esimtim parca regretul unui farmec risipit atunci cand alamurile marcheaza un ritm decis deasupra caruia se inalta o figura arpegiata, sagalnica, a viorii soliste. In repetarea acestei figuri se va avanta ca dintr-un are incordat tema principala vesela si glumeata pe care tot instrumentul solist o va intona intr-o nuanta pianissimo leggiero, sugerind un dans de fiinte inaripate. Lautele si clarinetele acompaniaza aceasta spirituala melodie cu vesele si gratioase acorduri staccate. In aceasta tema sprintena, vioara solista va trece apoi intr-un pasaj de figuri miscate, acompaniata de pizzicatele corzilor. Ste trecerea spre tema a doua ce rasuna la viori. In atmosfera jubilanta a cintului orchestrei, vioara solista va aduce acestei melodii o concluzie de trei masuri.
Boaiele preiau tema secundara si deschid cu ea sectiunea mediana a dezvoltarii unde o crestere sonora a masei simfonice marcheaza punctul culminant. Relucrarea contrapunctica a temei principale (numarul 4), circulatia acesteia din orchestra la instrumentul solist, alcatuiesc miezul dezvoltarii. Vioara solista executa apoi o gama cromatica si se avlnta spre repriza care insa aduce noi si neasteptate elemente in prezentarea plina de culoare a ideilor principale. Coda stralucitoare, in care rasuna temele principale, pune capat, intr-o volbura sonora, acestui final ce intruchipeaza cu o mare plasticitate stilul virtuoz si in acelasi timp cantabil al compozitorului.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977