Cea dintai si cea mai simpla emotie pe care o aflam in mintea omeneasca este curiozitatea. Prin curiozitate inteleg dorinta si placerea pe care o aflam in tot ceea ce este nou. Pe copii II vedem alergind neincetat din loc in loc in cautarea vreunui lucru nou; cu mare insufletire si fara cel mai mic discernamint, se agata de tot ceea ce apare dinaintea lor; atentia este atrasa de orice, fiindca la varsta aceea fiecare lucru este inconjurat de farmecul noutatii. Dar Intrucat obiectele care ne atrag doar prin noutatea lor nu pot sa ne tina prea mult timp treaza atentia, curiozitatea este cel mai superficial din toate afectele ; ea isi schimba mereu obiectul ; are o pofta foarte vie dar foarte usor de satisfacut ; si se aseamana mult cu ameteala, nelinistea si nerabdarea. Prin insasi natura ei, curiozitatea este un principiu foarte activ ; ea parcurge repede cea mai mare parte a obiectelor asupra carora se revarsa si curand epuizeaza toata varietatea pe care o intalnim indeobste in natura ; aceleasi lucruri se repeta adeseori, si de cite ori revin efectul lor este din ce in ce mai putin placut. Pe scurt. intamplarile vietii, atunci cand ajungem s-o cunoastem cat de cit, nu ne-ar putea trezi decat dezgustul si plictisul, daca nu ar fi astfel alcatuite, incat sa impresioneze mintea prin alte insusiri decat noutatea lor si sa stirneasca alte simtaminte decat curiozitatea din noi.
Aceste insusiri si simtaminte vor fi analizate la locul cuvenit. Dar, indiferent care sunt aceste insusiri si pe baza carui principiu ne impresioneaza ele, este absolut necesar sa nu apartina acelor lucruri carora folosirea vulgara, de fiecare zi, le-a imprumutat o familiaritate lipsita de capacitatea de a ne impresiona. Un oarecare grad de noutate trebuie sa constituie una din componentele fiecarui instrument care actioneaza asupra mintii noastre ; si curiozitatea se imbina intr-o masura mai mica sau mai mare, cu toate simtamintele noastre. Apoi, pare necesar, pentru a stirni cat de cat emotiile oamenilor maturi, ca obiectele destinate acestui scop sa fie nu numai oarecum noi, dar si capabile de a stirni Durere sau placere din alte cauze. Durerea si placerea sunt senzatii simple, imposibil de definit. In mod obisnuit oamenii nu se pot insela asupra simtamintelor lor, dar foarte adesea gresesc prin denumirile pe care le dau acestora, precum si prin felul cum rationeaza in privinta lor. Multi oameni sunt de parere ca Durerea se naste neaparat din indepartarea vreunei placeri ; tot asa, ei, considera ca placerea se naste din incetarea sau scaderea unei Dureri.
In ceea ce ma priveste, sunt mai degraba inclinat sa-mi inchipui ca Durerea si placerea, prin capacitatea lor cea mai simpla si mai fireasca de a misca oamenii, au fiecare o natura pozitiva si nu depind neaparat una de alta pentru existenta lor. Adeseori — si dupa cat cred cu in majoritatea zdrobitoare a cazurilor — mintea omeneasca se afla intr-o stare care nu este nici de Durere si nici de placere — as numi-o stare de indiferenta. cand sunt transportat din aceasta stare intr-o stare de placere reala, nu este neaparat nevoie sa trec printr-un stadiu intermediar de Durere. Daca intr-o asemenea stare de indiferenta sau tihna, sau pace sufleteasca, sau oricum vreti s-o numiti ati fi deodata desfatat de un concert; daca vi s-ar infatisa dinaintea ochilor vreun obiect cu o forma frumoasa si cu culori vii si stralucitoare ; daca mirosul va va fi imbatat de parfumul unui trandafir, daca fara sa fi suferit mai inainte de sete vi s-ar oferi un pahar de vin minunat ; sau daca ati gusta vreun dulce fara sa va fi fost foame inainte — in toate aceste simturi, auz, miros si gust, ati gasi fara doar si poate o incantare. Si totusi daca ati cerceta starea mintii dumneavoastra inainte de a simti aceste desfatari ale simturilor, ar fi greu sa pretindeti ca v-au gasit intr-o stare de suferinta ; sau dupa ce v-ati multumit simturile cu diferitele lor daruri, veti spune oare ca a urmat vreo Durere, cu toate ca placerea a trecut complet? Pe de alta parte, sa presupunem ca un om aflat in aceeasi stare de indiferenta primeste o lovitura violenta, bea vreo doctorie amara sau sufera o jignire a urechilor lui prin cine stie ce sunet aspru si suparator: nu este vorba de nici o indepartare a placerii ; si totusi fiece simt afectat percepe o Durere perfect distincta. S-ar putea spune, eventual, ca in aceste cazuri Durerea a fost generata de indepartarea placerii pe care omul respectiv o simtea inainte, desi era atat de bine ascunsa incat n-a putut fi perceputa decat in momentul cand a disparut.
Mie insa aceasta mi se pare o subtilitate pe care n-o putem descoperi in natura.caci, daca inaintea Durerii nu simt nici o placere adevarata, n-am nici un motiv sa cred ca exista asa ceva; Intrucat placerea este doar placere, asa cum este simtita. Acelasi lucru se poate spune si despre Durere, si cu aceeasi dreptate. Nu ma pot convinge niciodata ca placerea si Durerea sunt simple categorii de relatie, care exista numai atunci cand sunt contrastate, in schimb cred ca pot afirma cu tarie ca exista Dureri si placeri pozitive, care nu depind catusi de putin una de cealalta. Simt acest lucim fara umbra de indoiala. Vad clar in minte aceste trei stari, de indiferenta, placere si Durere. Pe fiecare o pot percepe fara nici un fel de idee de relatie cu Orice altceva. Pe calus il loveste o colica ; omul asta sufera cu adevarat; trageti-l pe caius pe roata si va suferi si mai abitir ; dar oare aceasta Durere pricinuita de ascutisurile cuielor se naste din indepartarea vreunei placeri?
Sau colica este fie o placere, fie o Durere dupa cum avem noi pofta s-o consideram?
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977