Alaturi de avantajele pe care le-am enumerat (prospetimea tonului, aspectul mal, facilitatea suprapunerii, conservarea in atmosfera uscata), procedeul cu tempera prezenta deci aceleasi neajunsuri ca si celelalte picturi de apa: imposibilitatea de a modela mult timp pe umed, modificarea tonurilor la uscare (aici, usoara), fragilitatea extrema in atmosfera umeda, astfel incat culorile frecate cu acest aglutihant pe baza de ou, trebuiau, cel mai adesea, sa fie protejate cu un verni rasinos care, intr-o masura mai mica sau mai mare le strica armonia. Autorul vorbeste despre tempera de ulei in apa care are, efectiv, caracterul picturilor de apa. Dimpotriva, doerner are dreptate sa considere drept "pline de promisiuni" cercetarile privind sau de caseina. Acestea ispitesc, pe drept cuvant, pe midii artisti. Ca sa-i ajutam in incercarile lor, le vom propune cateva formule de baza pe care fiecare le va modifica, in functie modul in care va dori sa accentueze una sau alta dintre posibilitatile pe care le ofera folosirea lor. De exemplu oul in ulei. Dupa doerner, galbenusul de ou contine mai mult de jumatate apa si aproximativ 30% un ulei nesicativ: uleiul de ou, care mentine tempera cu ou mult timp supla.
Si daca pentru picturile executate doar cu apa, al caror liant slab are tendinta de a fi casant, este util sa aiba in doza mare un element care nu se usuca niciodata; dimpotriva, prezenta acestuia ingreuneaza intarirea culorilor in ulei. Repros cunoscut la adresa folosirii oului si care poate fi evitat prin folosirea acestuia cu moderatie; o doza mica, la nevoie diluata cu apa, este eficace. Printre altele, lecitinei i se datoreaza aceasta capacitate a galbenusului de a emulsiona, pe care albusul o poseda intr-o masura mai mica. Acesta din urma, dimpotriva, constind mai ales din apa si albumina, nu dauneaza uscarii, si poate fi adaugat cu folos la galbenus, deoarece joaca rolul favorabil al acelor cleiuri (caseina si altele) care, uneori, sunt incorporate in preparatele cu ou. Se poate picta introducand in culorile de ulei, prin simpla amestecare cu alti solventi, fie oul singur, fie alte culori frecate in prealabil cu oul. Primul procedeu prezinta riscuri, deoarece este greu sa respecti proportiile corecte. Cel de-al doilea este complicat si necesita multe operatii care trebuie reinnoite, cu atat mai des cu cat culorile doar cu ou se conserva prost.
Se poate folosi un procedeu mai simplu si mai bun, nefrecind cu ou decat pigmentul alb. Acesta capata atunci o luminozitate remarcabila. Rupt de culorile cu idei, el constituie straturile luminoase de dedesubt. Se termina cu glasiuri grase si fara ou. Adeseori se prefera o alta metoda: se prepara un amestec in care oul este deja diluat intr-un mediu gras si care se foloseste ca medium. Vechile retete recomanda un galbenus, o jumatate de coaja de ou umpluta cu verni de ulei de in si cu tot atita apa, dar se pot gasi numeroase variante. Se ia fie galbenusul singur, fie oul intreg.
Ga sa facem emulsia este suficienta sa-l agitam violent intr-o simpla sticla. cat despre verniuri, se recomanda cele de mastic, darnar, copal sau, dupa ce a fost diluat cu esenta, un medium ca acelea pe care le-am descris. Daca vrem sa se pastreze mult timp fara sa se strice, o facem fara apa, pe care nu o introducem decil in doza de produs pe care o folosi in imediat. Unele retete includ otetul. Acesta actioneaza ca diluant si antiseptic slab, dar din cauza aciditatii, este foarte periculos pentru unii pigmenti, in special pentru albul de argint, albul de zinc, ultramarin si multi altii. Riscam sa provocam decolorarea si sa se formeze saruri solubile. Este mai indicat ca, in lipsa agentilor conservati, greu de procurat, sa folosim cateva picaturi de esenta de euisoare si, mai ales, mimai vase noi.
Aceste precautii pot parea plictisitoare si este mai simplu sa gasim in comert un produs care sa asigure o buna conservare si care sa poata fi folosit imediat. Acesta a fost cazul kerovoz-ului lui durozier. De atunci, insa, xavier de eanglais si-a difuzat mediu mul cu ou. Ca sa fim mai expliciti, autorul ne va permite sa spunem ca aceasta compozitie contine aproximativ un sfert din greutatea ei oua intregi, un sfert — vernil gras si jumatate — lichid apos. O cantitate mica de ceara confera onctuozitate pastei si un aspect mal adesea cautat, dar care poate fi redus prin incorporarea unui vernil de pictura.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980