De origine belgian, c6sar franek (1822 — 1890) s-a integrat in miscarea de renastere muzicala franceza din a doua jumatate a veacului trecut. El s-a nascut la 10 decembrie 1822 "la licge si a murit la 9 noiembrie 1890 la Paris. Studiat la conservatorul din capitala frantei contrapunctul cu antonin reicha (1770—1836), — un muzician erudit, de origine ceha, prieten cu Beethoven. Pianul cu zinimermann si compozitia cu leborne. Ca manifestat din timpul studiilor ca un stralucit pianist, organist si contra-punctist, cucerind de mai multe ori premii la concursurile conservatorului din Paris. In istoria muzicii casar franek reprezinta un caz izolat. Inii la varsta de 50 de ani a compus lucrari lipsite de o valoare deosebita (4 trio-uri cu pian, un oratoriu [ruth], o ini s sa, piese de oyga).
Bia dupa aceasta varsta a compus cele mai importarile lucrari, dintre care unele sunt adevarate capodopere. Astfel, sonata pentru vioara si pian, cvintetul pentru pian si coarde, preludiu. Oral si fuga. Ariatiuni simfonice pentru pian si orchestra, simfonia si cvartetul de. Coarde. In genul concertant, сёзаг franek a creat poemul simfonic pentru pian si orchestra les djinns, dupa un poem de victor lltigo si celebrele variafiuni simfonice. Unoscator profund al stilului polifonic, armonist original, inraurit de limbajul armonic deschizator de drumuri noi al lui liszt si Wagner, inzestrat cu o originala conceptie asupra arhitecturii muzicale, сёваг franek a adus in cele mai bune lucrari ale sale un puternic continut emotional exprimat in forme magistral construite.
Riginalitatea gandirii sale muzicale se oglindeste in rolul pe care-l acorda in marile sale lucrari simfonice si de camera asa-numitei "celule generatoare " — un scurt motiv muzical din care ia nastere intreg materialul tematic si structura muzicala. Revenirea intr-o forma sau alta, in desfasurarea discursului muzical, a "celulei generatoare11, constituie ceea ce s-a denumit structura "ciclica franekiana". Tasat de idealul romantic, profund democratic, al muzicii cu program, preconizat de liszt, casar franek realizeaza in les djinns contopirea genului concertant cu programatismul. Poemul simfonie pentru pian si orchestra djinii a fost compus in 1883. Ca 15 martie 1885 el a fost cantat in prima auditie la Paris de pianistul louis diemer, dirijor fiind edouard colonne. Lucrarea se situeaza printre acele piese concertante in care pianul nu are un rol solistic sustinut in mod continuu ca in concertele clasice, ci se integreaza in masa orchestrei, din care se desprinde numai pentru a sluji ideea muzicala si nu virtuozitatea. Iteratura simfonica franceza ofera cateva exemple de asemenea lucrari.
Mintim printre acestea simfonia harold in Italia de berlioz, in care vioara are in mod episodic un rol solistic. Imfonia pe un motiv muntenesc de vincent d’lndy, pentru orchestra si pian, fantezia pentru pian si orchestra de ga-briei і’аигё. Titlul poemului djinii inchide in el o semnificatie programatica. Cesti djini sunt in mitologia islamica a arabilor spiritele bune si rele care inriuresc actiunile omenesti. Ovestirile cuprinse in feerica culegere de basme orientale o mie si una de nopfi vorbesc despre djini (se pronunta jini) aratiud ca ei proteguiesc pe omul intelept si virtuoz si persecuta pe nebun si vicios. Ictor uugo, genialul poet francez, a scris un poem intitulat les djinns. Celebru prin forma originala a versificatiei.
Oemul amplifica progresiv forma ritmica a versurilor si dupa ce atinge o culminatie, scade treptat numarul picioarelor (silabe) ajungand catre sfarsit la versuri foarte scurte. E o tema inspirata din mitologia islamica, poetul descrie apropierea unor astfel de spirite ce produc in linistea noptii un zgomot ce creste si descreste treptat. Apoi, linistea se asterne din nou. Ca facut presupunerea ca cesar franek s-ar fi inspirat din continutul si forma acestui poem al lui victor liugo. Ca si poemul lui victor hugo, muzica lui ccsar franek se amplifica progresiv, ritmic, melodic, armonic si orchestral si dupa ce atinge o culminatie, scade treptat si se incheie intr-o topire a sonoritatii (diminuendo). In punct de vedere al structurii muzicale, poemul se bazeaza pe antagonismul a doua principii: un principiu ritmic. Imperativ si dominator, un altul melodios exprimind un sentiment ce evolueaza de la neliniste si spaima catre o seninatate deplina.
Orchestra este alcatuita din obisnuitele patru grupe instrumentale (suflatori de lemn si cei de alama, percutia si coardele) carora fi se alatura tii anul solist. Forma poemului djinii aceea a unei sonate precedate de o introducere in miscare impetuoasa ale carei elemente ritmice si tematice vor fi reamintite si la sfarsit. Introducerea, in tempo allegro molto, este executata de orchestra fara pian. Larinetele, fagoturile si instrumentele cu coarde divizate intoneaza la inceput in pianissimo un ritm de cavalcada. N desen melodic al fagoturilor si clarinetelor rasuna intr-o crestere sonora. Tema de mai sus este preluata de viori care o ciuta in nano si fortissimo pe ritmul initial de cavalcada. Crestere progresiva a sonoritatii culmineaza cu intrarea in actiunea muzicala a pianului.
Cesta traseaza in fortissimo un desen rapid si in tacerea orchestrei expune tema principala imperativa si puternica. Ca va fi supusa de indata unui dialog intre orchestra si solist. Aceasta este tema i a formei de sonata. Stingere a sonoritatii ingaduie pianului "a expuna tema II al carei caracter nelinistit si parca inspaimanta t este subliniat de acompaniamentul rapid al maini i stingi si de profilul ei cromatic. In continuarea acestei idei, pianul readuce tema din introducere (numarul 1), ce va constitui temeiul unui dialog patetic cu orchestra. Melodia introducerii este scandata puternic de instrumentul solist care o canta in octave. Dezvoltarea celor trei idei muzicale ale poemului se remarca in episodul central unde masura se schimba din * in ici pianul, acompaniat de freamatul instrumentelor cu coarde isi dezvaluie lirismul intr-un episod purtand indicatia "implorator, dar cu neliniste si putina agitatie".
Intr-o noua tacere a orchestrei pianul solist exprima sentimentul linistii recucerite, la care se refera si indicatia partiturii. Treptat, cu tot mai mult calm si incredere". Cest episod se incheie cu o modulatie din minor in major ce exprima o rezolvare a conflictului tematic. Eluarea introducerii orchestrale cu ritmica ei agitata si cu tema introductiva urmata de cele doua idei ale formei sonata incheie lucrarea intr-o treptata descrestere sonora. Ca un moment dat arpegiile pianului sunt acompaniate de acorduri majore. Inistea si certitudinea au invins definitiv framantarea si nesiguranta. Itmul si factura cromatica a temei II (numarul 3), precum si structura poemului reflecta inriurirea pe care liszt a exercita t-o un timp asupra marelui compozitor francez.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977