Opera 8 Prima auditie mondiala a lucrarii a avut loc la Paris in 1909. In concertul din 14 martie al orchestrei. Amonreux". In structura monoparlita a lucrarii se disting doua parti: o miscare lenta care se insufleteste treptat si alta mai vie, maiestuoasa. Aca in cea dintai instrumentul solist domina atat in expunerea cat si in comentarea ideilor muzicale, partea a doua are un conturat caracter simfonie, marcat de elanul cu care masa orchestrei intoneaza intr-o larga si impetuoasa expunere ideea principala, participind apoi la prelucrarea materialului tematic. In punct de vedere al stilului, lucrarea imbina unele caracteristici din armouiisniul subtil al scolii franceze (franck.
Aure) sau ale polifonismului german (brahms, Wagner). Temele fiind contrapunctale cu fire melodice dezvoltate din insesi melodiile de baza. In simfonia concertanta, tesatura temelor dezvaluie nostalgice evocari ale eintecului romanesc. Cestea se afirma, cand intr-o inflexiune melodica (de tipul celei care apare in masura a treia a temei principale din prima parte), cand prin caracteristicile ciocnirii de note, acele apogiaturi melismalice care infloresc profilul cantecelor noastre. Ideile curg rapsodic in albia unei poetice rostiri muzicale, iraduchid dispozitii lirice, improviza lori ce, pe care indicatiile partiturii le subliniaza: liber si cantal cu adancime, foarte dulce, energic, greoi, pasionat, expresiv, plangator. Fara vigoare, cu franchete, dulce-visator, foarte usor, maiestuos. cu caldura ele.
Rima parte a simfoniei concertante. In miscare assez lent, incepe cu acordurile stinse ale suflatorilor si corzilor grave deasupra carora se inalta cantul violoncelului solist. Cesta intoneaza o cantilena larga ale carei elemente componente sunt comentate de grupul coardelor. Instrumentul solist isi continua neintrerupt cintul, enuntind apoi un scurt motiv ce va fi larg prelucrat in orchestra. Ustinut de treinolo-rd coardelor si de scurtele interventii ale suflatorilor (corni, fagoturi si clarinete), cinlul violoncelului devine mai energic si pregnant, imbini ud elemente ale temei prime si ale motivului pana la episodul anime, care asigura trecerea temei principale in registrul inalt al coardelor. Iscarea se calmeaza, culoarea tonala se schimba (din si minor in si major), iar, in masura 4, pe acompaniamentul leganat de triole al cvartetului de coarde, intr-o subticre a pastei orchestrale (au ramas citiva suflatori si coardele), violoncelul solist intoneaza, tres calme, o nostalgica melodie. Aceasta idee muzicala este reluata de diferite instrumente si indeosebi de oboi.
Uam in calcul arpegiile coardelor si suflatorilor de lemn (oboi, clarinet). Ioloncelul solist expune apoi o tema cu apogiaturi specifice folclorului nostru, care de asemeni va fi larg comentata, nu numai in prima, ci si in a doua parte a lucrarii. E aceste elemente tematice, pe inversarea, fragmentarea, imbinarea si contrapunctarea lor se bazeaza prima parte a simfoniei, concertante. Partea II, cu un caracter maiestuos, incepe in sonoritatea plina a orchestrei care ataca in fortissimo, cu elan si avant viguros, tema principala de o generoasa expausivitate, cvocind a tmo Sfantul era unui colind. Dupa o larga expunere a temei, in care se integreaza pe nesimtite motive din tema cu apogialuri a primei parti urmata de repriza ei in registrul inalt al coardelor si suflatorilor, vio-loncclul-solist introduce o a doua idee, patrunsa de un lirism pasionat. Tema secundara va fi si ea amplu expusa pana la aparitia unui al treilea element tematic. Ontopirea celor doua teme si revenirea unor idei ale primei parti, caracterizeaza -miscarea ce se incheie cu o coda care se amplifica sonor de la un pianissimo abia perceptibil la puternicul acord final.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977