Toata lumea cunoaste stelutele imprimate pe tuburile si pe cataloagele de culori. Cele ne informeaza asupra stabilitatii fiecarei culori in raport cu altele, limitate totusi, la produsele aceleiasi firme. Comisia internationala incearca sa determine o standardizare, astfel incat stelele sa aiba aceeasi valoare indiferent de marea firmei producatoare. Nu s-a reusit inca acest lucru. In plus, prietenii nostri englezi al caror renume este indreptatit, ne-au explicat ca la ei, o steluta suplimentara are semnificatia compatibilitatii in amestecuri, si ca, in realitate,, ar corespunde semnului "m" folosit la noi. Ei au, prin urmare, culori cu patru stolule, in timp ce, pe continent, nu exista decat cu trei. In sfarsit, o ultima consecanta a acestei absente a unei reglementari, pe care am mai semnalat-o: sa o numim "optimism", ca sa nu spunem lipsa de exigenta, din partea anumitor firme.
Ce este de facut in asteptarea unei reglementari internationale? Noi propunem ca pictorul sa-si aleaga mai intai furnizorii. Pentru aceasta am recomandat metode de comparare a culorilor cu nume identice. In plus, dupa numarul stelutelor atribuite aceleiasi denumiri de catre fiecare fabricant, isi va putea forma o parere despre rigoarea aprecierilor. Sa nu sovaiin in fata denumirilor fanteziste, atunci cand compozitia chimica a materialelor (exista legi) este indicata. Capatand astfel in ere icre, pi torul isi vu rom pici a paleta lasindu-se in grija experientei furnizorilor alesi de el. Acest fapt " va determina adesea, atunci cand numarul stelutelor indicate pentru aceeasi marca il va ispiti, sa renunte la midii pigmenti, folositi inca la inceputul secolului, pentru a face apel la altii noi, mai bogati si mai stabili decat cei vechi.
Epoca noastra, de fapt, beneficiaza de rezultatele cercetarilor, de neinchipuit cindva, dar posibile in zilele noastre, datorita progresului tehnic si, totodata, enormelor cheltuieli angajate in industrie (automobile ele. In domeniul colorari IIlor. Noi nu culegem de aici deci! cateva farimituri, care insa se numesc "flaloeianma", chinacridona" si care, intocmai ca nobilii catalani, se mindresc cu multe alte nume. Pentru a termina acest capitol, sa spunem un cuvant si despre uleiuri, caci, desi nu-si produce culorile frecate, beneficiarul este interesat sa stie cum se vor comporta in viitor, si din ce uleiuri sunt preparate. Am vorbit despre interesul pe care-l prezinta uscarea curata si in profunzime (si nu am condamnat sicativul, cel putin pentru ebosa). Or, uleiurile pe care le folosim sunt amestecuri naturale continand, in doza variabila, trei produse.
Primul nu osie sicativ si intretine supletea. Ai doilea se. Solidifica in profunzime dar se coloreaza puternic in cafeniu. Al treilea are proprietati intermediare. Proportiile sunt cele care creeaza diferentele intre uleiul de in, cel mai imn cand nu intervine colorarea, uleiul de nuca, ce-si merita locul a doilea, ramane palid dar costa foarte scump, apoi uleiul de mac ou uscare mediocra si care, din cauza pretului, este adesea inlocuit cu uleiul de soia. Acesta ne aminteste ca daca in alimentatie sunt necesare uleiuri foarte rafinate, noi trebuie, dimpotriva, sa pastram pentru frecarea culorilor anumiti componenti naturali fara care, culorile din tuburi pierd uleiul. cand este vorba despre uleiuri de pic!
Ura si mai ales cand trebuie sa le fierbem, cum este cazul med imnurilor, este necesara o rafinare prealabila asupra careia vechii autori insista mult. Am vazut de asemenea ca fierberea reduce in-galbenirea uleiului de in). Atingem una dintre caracteristicile esentiale ale culorilor, cart; cere cu ulii. Mai multa atentie, cu cat are efecte diferite. Acest examen necesita, desigur, un timp foarte indelungat. Proba se face prin expunerea la soare a unei culori aplicate in strat egal pe spatele unui geam, comparind-o apoi cu o culoare aplicata identic, dar pastrata la intuneric. Cel mai simplu procedeu consta in aplicarea culorii respective pe o bucata do panza de pictura, pe care, dupa uscare, o taiem in doua.
Din trei in trei luni se compara cele doua fragmente ca sa apreciem evolutia procesului. Diluand cu mult alb, facem ca procedeul sa fie mai sensibil. Simultan, tratam exact in acelasi mod o culoare cunoscuta care va servi de referinta. Rezultatele depind de compozitia chimica. Fotonii disociaza numai moleculele slabe. Cele puternice nu se vor clinti, in timp ce primele vor fi distruse una dupa alta sub actiunea luminii. Asa se explica existenta culorilor inalterabile si a celor care apar cu atat mai modificate, cu cat au fost mai diluate, cu cat au primit mai multa lumina, si cu cat constitutia lor a fost mai slaba; toti acesti trei factori actioneaza simultan.
Sa notam ca lumina actioneaza in functie de compozitia chimica a culorilor, fie prin innegrire, fie prin decolorare, si ca liantul participa la aceasta actiune. Nu numai artistul este insultat atunci cand i se spune ca timpul II va imbunatati opera, ci si realitatea insasi si bunul simt. Ajunge sa privim tablourile vechi. Sub glasiuri decolorate si bruni-sate, adeseori nu ramane decat scheletul din culori pamantii. Vermillon-urile s-au innegrit, pigmentii albastri s-au inverzit, in timp ce pigmentii verzi ai lui boucher si llubert robert, pierzandu-si componenta galbena, ne apar complet albastri. Sa fie oare ceva voit? Contemporan cu acesti pictori, watclet spunea: "tabloul care iese din mainile unui hun artist este un instrument perfect, acordat.
Parasit, el se dezacordeaza negresit '. Sa fie vorba de nestiinta? Nici vorba! Intotdeauna in secolul al 17-lea, la sfarsitul marilor perioade clasice, sau atunci cand pictorii nu dispuneau decat de pigmenti adeseori mediocri. Sau dupa cum explica llogarth: "culorile alterindu-se in moduri foarte diferite, una innegrindu-se, alta devenind mai deschisa, a treia capatand o tenta foarte diferita, in timp ce a patra isi pastreaza intreaga stralucire, alterarea lor nu mai poate da senzatia de ansamblu si armonie unui tablou".
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980