Care pictor nu priveste munca depusa de contemporanul sau decoratorul? Cercetarile acestuia din urma transforma sub ochii nostri cadrul vietii noastre publice cladirile ea si tramvaiul sau metroul. Multe sunt reusite. Toate ne indeamna la comparatie, deci sa ne exersam si sa ne rafinam judecata. Remarcam, printre altele, vopsirea in negru a plafoanelor pentru evitarea senzatiei de recluziune sau de apasare pe coridoare, alternanta benzilor de culoare vie pe fond alb a caror variatie intrerupe monotonia traseelor subterane, in sfarsit, in statii sau in vagoane, acordul foarte fin intre culorile scaunelor si cele ale peretilor. Am vazut cum este reprezentata aceasta conceptie prin deplasarea unui cerc de culori, de la lumina puternica pana la intuneric. Luminozitatea descreste, capatind o valoare specifica fiecarui plan al progresiei, aceeasi pentru Orice punct al acestuia oricare ar fi tenta ori saturatia.
Aceasta valoare este cea a centrului incolor, in trecerea sa de la alb la negru, prin intermediul diverselor griuri. Culorile care il inconjoara sufera o intunecare asemanatoare, fiind cu atat mai degradate in gri cu cat sunt mai aproape de centru, sau cu atat mai pure, cu cat se apropie de circumferinta. Nu este nevoie sa consultam prea multe carti ca sa vedem cit de diferite sunt tipurile de cercuri propuse. Cum sa le prezentam in sistemul nostru? Rationamentul este simplu: un cerc, dispus perpendicular pe axa alb-negru, nu poate avea decat tonalitati de luminozitate egala, adica de aceeasi valoare. Or, un albastru saturat ne apare mai inchis decat un galben la fel de saturat. Cele nu pot sa figureze impreuna pe un astfel de cerc.
Acesta nu va cuprinde anumite tente decat in stare degradata, altfel dimpotriva, fiind pure. Ni se prezinta, totusi, cercuri a caror circumferinta contine toate tentele saturate. Cele sunt din aceasta cauza inegale ca valoare. Pentru a tine seama de diferentele de luminozitate, ar trebui ca cercurile de acest fel sa fie plasate oblic pe axa alb-negru; in termeni mai stiintifici, aceasta ar insemna sa le dispunem pe o ecliptica inclinata la aproximativ 30 de grade. Intelegem prin observarea valorilor determinarea "relativitatilor" dintre diferitele intensitati luminoase ale unui tablou. Culoarea nu intervine in aceasta problema. Aceste raporturi intre gradele de "inchis" contribuie la perfectul echilibru al tabloului.
Ele sunt controlabile prin reproducerea fotografica in alb-negru" (armand dronant). Galbenul este culoarea cea mai asemanatoare albului prin luminozitate. Si prin intensitatea sa redusa, asa cum albastrul este culoarea cea mai asemanatoare negrului". Chevreul). Uneori anumiti artisti, si nu dintre cei mai putin valorosi, au folosit aceste doua culori pentru a exprima umbra si lumina. Adaugam ca un plan vertical, avand ca punct de jonctiune axa alb-negru, ar taia toate pozitiile ocupate in mod succesiv de aceste cercuri, oricare ar fi tipul lor. Am vazut ca, prin rotire, el nu va prezenta niciodata decat o singura tenta deodata, dar cu toate gradele ei de valoare si de saturatie.
Dispunerea lor s-ar schimba in functie de tipurile acestor cercuri. Legatura bazata pe caracteristici comune. Gamele colorate. Aceste reprezentari tinand seama de unele erori semnalate, ne prezinta clasificari bazate pe caracteristici comune. Intrucat doua tonuri se inrudesc prin identitatea a cel putin una dintre cele trei dimensiuni ale culorii, acest fapt ne conduce la prima regula formulata de paul serusier: doua culori se acorda daca sunt: de aceeasi natura (albastru de prusia si bleu ciel etc. Aceeasi tenta). De aceeasi valoare (rosu inchis si albastru inchis etc.
Aceeasi valoare). De aceeasi intensitate (vermillon si albastru de prusia etc. Aceeasi saturatie). Daca fiziologia explica anumite lucruri, printre altele necesitatea de a echilibra excitatiile ochiului, este evident ca a armoniza nu consta numai in a evita ceea ce este neplacut, socant pentru vedere (sau pentru ureche), ca de exemplu trecerea prea brusca de la umbra la lumina, sau de la o culoare pura la complementara ei. Ceea ce se poate spune este ca rezultatul ar fi cam "fad". Ar trebui sa-l intarim prin rezonante si aceasta presupune, ca in muzica, existenta unor gradatii diferite si proportionale. De asemenea, trebuie sa ne asteptam la asocierea unor tonalitati de aceeasi natura, dar prezentind intre ele anumite distante.
In desen si in pictura, continua serusier, nu se exprima decat un lucru, diferenta. Nu exista decat intervalele. Arta este armonie; armonia este analogia contrariilor (contrastelor), analogia asemanarilor (degradeuri de ton, de lenta, de linie...)"
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980