Apoi, numindu-l pe gcorges braque, el spune cum "in ultimii sai ani, a creat armonii de o mare noblete, severe si misterioase totodata, care se asociaza cu tonuri fine de tonalilati admirabile ascunse in game de decolorare bine proportionale? Izofania poate sa comporte si tente diferite, Intrucat sunt egale ca luminozitate. Ea este folosita frecvent in decoratia arhitecturala, caci practicarea ei ne scuteste sa facem o "gaura in perete". In acest sens a scris Pierre jerome: "folosirea acestui procedeu ne permite sa acordam prioritate cercetarilor in domeniul culorii fata de celelalte preocupari picturale, materie, volum etc. Acesta ar trebui sa fie domeniul de electie al unei picturi contemporane care a vrut sa renunte la cea de-a treia dimensiune. Este momentul sa notam, printre lucrarile efectuate la bauhaus, interesul pe саге-l prezinta grila stabilita de johannes ittcn. Ea contine "douasprezece nuante de gri, de la alb la negru si cele douasprezece culori ale cercului culorilor in valorile de luminozitate corespunzatoare".
Se pot construi si alte grile asemanatoare. Acestea ofera doua posibilitati de utilizare: urmand o linie verticala, avem gama izocroma a unei anumite tente. Pe orizontala, avem diferitele tente in game izofane dintre care vom alege pe una sau pe alta, in functie de luminozitatea dorita. Saturatia. Toate culorile sunt "izodine" (marnier lapostoile), adica sunt de putere egala. Noi si un ca, in acest caz, nu au aceeasi luminozitate. Schimbindu-se valoarea, se schimba si tenta.
Ajungem la ceea ce numim "policromii", care pot pune in actiune culorile, chiar si in stare pura. Exemplele in acest caz sunt numeroase. Sa ne gandim la ankuninurile manuscriselor, ia anumite vitralii si la fovisti. Contrastele sunt la punctul lor maxim si ceea ce am spus despre perceptia vizuala ne explica in ce masura armonizarea ridica, in acest caz, probleme. La crochiu nostru alb-negru (in care compartimentele insemnate indica pozitia aproximativa a culorilor pure), reproducerea in culori este preferabila; o vom gasi in johannes itten, ari de la couleur (ed. Dessain et тока). In plus culorile materiale de care dispunem nu au.
In functie de tentele lor, acelasi grad de puritate (a se vedea pagina 394). Unele juxtapuneri trebuie evitate, mai ales cele ale culorilor din familii prea apropiate, precum si, dimpotriva, cele care fac sa se infrunte puternic complementarele. Exista deci contacte pe care nu le vom provoca niciodata, precum si asocieri de doua elemente necesitind prezenta unui al treilea care nu trebuie sa fie o culoare pura. Vom vedea cum procedam. Dar, ramanind la un nivel constant, saturatia poate fi mai moderata. Aceasta inseamna sa utilizam tente degradate adica mai apropiate griului care constituie centrul cercului culorilor. Acordurile, in astfel de conditii, vor comporta tonuri cu atat mai fine cu cat le vom fi plasat mai aproape de acest centru neutru.
Putem face, in sfarsit, un pas in plus: o orchestratie combinind mai multe grupe de acorduri, deosebite prin continutul de gri, va permite exprimarea spatiului; intr adevar, acesta se poate caracteriza prin slabirea colorarii. Astfel se justifica aceasta idee a lui cezanne: "cind culoarea este bogata (pura), forma este in plenitudinea ei". In tablourile lui vedem fiecare plan determinat printr-o saturare egala a culorilor cu atat mai slaba cu cat pictorul intentioneaza sa redea departarea. Nu exista linii, nu exista modeleu, nu exista decat contraste, caci "cu cat culoarea se armonizeaza mai mult, cu atat desenul se precizeaza mai bine.. dupa ce a enuntat aceste trei reguli unde intervine un caracter comun pentru doua culori. Ca se vedea la pagina 371 si urmatoarele, opiniile lui paul sarusier. Facem aici o remarca. Se intampla rar sa pot i echilibra doua culori fara sa tii eoni de ambianta lor caci, in general, paul serusier mentioneaza un al patrulea caz de acord.
Complementare cu conditia ca una din doua sa fie stinsa sau decolorata (yermillon si gri verzui, verde si gri roz etc. Caz cu atat mai putin de trecut sub tacere, cu cat este unul dintre cele mai frecvente. El tine seama, printre altele, de necesitatea de a face astfel ca tabloul sa se conformeze legilor perceptiei vizuale: trebuie ca suprafetele opuse sa fie in raport invers saturatiei lor. Dar ofera el sau nu identitate cu una dintre cele trei dimensiuni ale culorii? Aceasta nu poate fi nici tenta nici saturatia. Dimpotriva, este posibil sa existe o egalitate de valoare, ceea ce ne-ar duce la izofanie. Este suficient sa alegem un gri verzui destul de palid pentru a conferi luminozitate vermihonului sau un gri roz destul de inchis ca sa echivaleze cu verdele.
Dar serusier nu ne precizeaza acest lucru. Daca nu s-a ginclit la el, cele doua tonuri se asociaza fara alt element comun decat caracterul lor complementar este vorba, in acest caz, de disonanta 1h. Contrastul lor cu ambianta o favorizeaza pe una in detrimentul celeilalte. Griimbacher (color-compass) ilustreaza diferite cazuri: un albastru domina un galben pe un fond alb. Pe un fond negru se intampla invers. Pentru a stabili echilibrul, actionam asupra intinderii celor doua complementare, sau o favorizam pe una apropiind-o de centrul de interes al tabloului. Lipsa de armonie rezulta fie din lipsa de afinitate, fie din juxtapunerea unor culori do contrast (si Habus des colorisies-conseils de belgique).
E aceasta ambiguitate pe care o intlinim la serusier (si pe care o vom mai intalni la atatia altii) subliniaza necesitatea, ea atunci cand este vorba de culori, sa dispunem de un limbaj precis. Am mentionat ca mai multe nume de pictori figureaza alaturi de acelea ale autorilor de clasificari: lamberl, acum doua secole, apoi runge, chevreul, ostwald, iar acum, i marnier-lapostolle, lorilleux-lefranc cu al sau vocabalaire cu couleurs, alfred hickethier al carui cube des couleurs este publicat in limba franceza de editura dessain el tolra, Paris. Lista autorilor, ale caror lucrari converg pentru a fi adoptate in mod universal, nu se opreste aici.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980