Deci culorilor fundamentale fi se alatura 18 culori intermediare, si ele bine definite. La numarul Este purpuriul opus numarului 23 denumit clorul (chloml, care este situat intre galbenul-verde si verdele-galben. Se va observa ca toate culorile sunt putin decalate in raport cu cercul de bara al sistemului osbvalt. Ca este simbolul angslrijin-iiliu, unitate de masura egala cu milioane dintr-un milimetru. Arta este masura corecta intre materie si spirit" spunea cineva. Ca da sfaturi ridica o problema de constiinta: aceea de a spune prea mult sau insuficient.
Este o datorie sa vorbim at unci cand cunoastem calea cea buna. Ca afirma insa ceva de care noi insine nu sirttem siguri este necinstit. Intocmai ca un politician "prea inteligent ca sa nu sovaie", se cuvine atunci sa indicam directiile posibile, marturisind ca nu o cunoastem pe cea buna. Exista putine riscuri de a gresi analizind conditiile de executie materiala, devreme ce calitatile ei depind numai de fenomene l'izico-chimice relativ simple, in schimb, trebuie sa dam dovada de multa prudenta cand vorbim de armonie. Noi am dezvoltat ceea ce, printr-un acord unanim, pare sa capete putere de lege in acest domeniu. Dar pe langa acesta, cite divergente, cite zizanii am putea observa la specialisti in legatura cu ceea ce este, prin definitie, "armonie" i si cite alte paradoxuri. Laon demulder-dutron le citeaza pe unele cu umor.
Nu toate dateaza de astazi, fara sa-i uitam nici pe partizanii numarului de aur. Am observat, in legatura cu cercurile cromatice, anomalia acestui salt brusc, putin "stiintific", de la rosu ia violet, in timp ce iot restul circumferintei se supune progresiei continue a spectrului. Este "sarpele care-si musca coada". Totusi, constata albert vanei, ochiul nostru nu este socat. Cercul, cu regularitatea complementarelor sale diametrale, le aduce multora linistea certitudinii. Totusi nu tuturor. Nu acord multa incredere teoriei complementarelor, scrie paul sernsier.
Am o teorie a mea, bazata pe polaritatea culorilor. Asimilez lumina solara cu electricitatea care se prezinta sub o forma cand pozitiva, cand negativa. Aceste doua forte se opun intr-un punct zero, ceea ce nu este tot una cu ce vrea pictorul. Si goethe credea in aceasta polaritate, asa cum ne-o infatiseaza frieling: "discul cromatic este simbolul unei lumi de senzatii inchise. Dar in interiorul acestei lumi exista o dinamica ce nu are nimic comun cu linistea unui are de cerc. Iata de ce si goethe plaseaza, in cercul sau cromatic, doua triunghiuri echilaterale care formeaza un hexagon si da cercului, oricat de paradoxal ar putea sa para, un varf si o baza. El distinge o latura pozitiva si una negativa.
Aceasta pentru ca voia — si stim acest lucru — "sa sustraga lumina deformarilor prismei" si sa-i deduca legile din liberul ei joc cu intunericul. Am putea da si alte exemple. Si tot am mai gasi si aici aceste controverse generate, dupa cum spunea vauvenargues, de faptul ca nu acordam cuvintelor aceeasi semnificatie^ sau pentru ca fiecare are, in complexitatea lucrurilor, un punct de plecare diferit. Caile par, ia prima vedere opuse, dar, stapanindu-le, le constatam convergenta. Se spune de obicei ca marile inteligente se intalnesc! Nu este adevarat decat in parte. Capacitatea lor permite realizarea unitatii in masura in care oamenii au acces la "absolutul" adevarului.
Aceasta cunoastere nu este niciodata deplina. Sa ducem rationamentul pana la absurd. Daca lucrul ar fi fost posibil loti pictorii ar fi lucrat in aceeasi maniera. Tabloul perfect" ar fi pus capat artei. Or, aceasta a fost salvata tocmai datorita deosebirilor existente intre artisti, exista ca fruct al incertitudinii, ca afirmare a individualitatii, cu atat mai influenta cu cat sensibilitatea se rafineaza, dar si ca promisiune de viata in deschiderea spre actiune, atita timp cat vom mai avea de cercetat si de descoperit ceva. Deci cum sa-l indrumam pe pictor pentru a-l ajuta sa-si execute tabloul fara sa-i stingherim dezvoltarea personalitatii? Impartasindu-i experientele care, fiind adeseori si din fericire repetate, au dat nastere acestor discipline pe care este bine sa le respectam.
Aceasta, fara pedagogie seaca, insa pentru a face din ele ca si cultura — "ceea ce ramane cand am uitat totul" — , poate tocmai aptitudinea de a simti cum vor reactiona lucrurile, de a descoperi mai curand prin intuitie decat prin rationament.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980