Fara sa mai repetam ce am spus despre mediumuri, amintim ca adaugarea lor la culori reduce opacitatea acestora. In functie de alegere si dozaj, pictorul poate merge de la opacitate la transparenta absoluta, Trecand prin transluciditate. Pe acest drum progresiv, va dispune deci de glasiuri cu caracter opalescent. Pentru realizarea lor, natura pigmentului conteaza mult, ca si finetea lui. Liste, mai ales, cazul alburilor, elemente esentiale ale velaturilor. Albul de zinc, foarte fin si mai putin opac decat albul de argint sau decat cel de titan, va fi cu atat mai preferat cu cat cel din urma este galbui. Adaugam ca velaturile, situin-du-se in straturile cele mai superficiale ale tabloului, sunt in mod deosebit expuse la gazele sulfurate din atmosfera.
Acestea nu exercita nici o actiune asupra albului de zinc, dar sunt capabile sa innegreasca in timp albul de argint pe care-l vom pastra pentru paste, in care, dupa cum stim, este pretuit. Amestecuri si suprapuneri. Pe scurt, indiferent de Orice considerent de ordin estetic, un tablou este o juxtapunere de culori opace, corespunzind tonurilor locale — fiecare fiind, in plus, prezentat, apoi sub lumini spatial variate in coloratie si intensitate. Aceasta se obtine prin mijloace adecvate efectelor am iniile. Mijloacele adecvate sunt amestecurile si suprapunerile care se obtin pornindu-se de la culori opace si culori transparente, avand De altfel intre aceste paste si glasiuri, intermediari translucizi, demi-paste si frotiuri. Amestecul culorilor care II sperie pe incepatori se reduce la reguli simple: 1 Sa nu tinem seama de avertismentul impotriva "amestecurilor periculoase" care ocupa multe pagini in tratatele de la inceputul secolului.
Sortimentul, De altfel foarte bogat de culori care se pot amesteca intre ele si cu stabilitate la lumina pe care ni le propun fabricantii seriosi, cu toate garantiile necesare. Sa avem in minte succesiunea culorilor in spectru, deoarece un ton va fi realizat prin amestecarea a doua culori care il incadreaza in acest spectru. Daca aceste doua culori sunt vii si putin distantate in cadrul spectrului, tonul amestecului va fi si el viu, dar fara sa poata fi mai pur decat vreuna din culorile componente. Daca dorim un ton deosebit de viu, acest lucru nu mai depinde de amestec, ci de natura pigmentului. Trebuie deci sa cautam altceva, sa consultam listele de nuante si pe comerciantii de culori. Din fericire, tonurile pe care le avem de cautat sunt tonuri rupte, in principiu, le formam prin adaugarea unei mici cantitati din culoarea pura complementara a tonului prea viu, obtinut prin amestecarea a doua culori principale. Acest lucru este valabil in tipografie, dar pentru noi nu prezinta decat un interes teoretic.
Un ton rupt se obtine fie prin amestec de culori distantate intre ele in spectru, fie prin folosirea unor culori deja rupte prin natura lor, cum sunt pamanturile, ocrul. In sfarsit, reprezentand toate punctele spectrului, unul in mod negativ, altul in mod pozitiv: negrul si albul a caror adaugare nu numai ca neutralizeaza excesul de vivacitate, dar sporeste si opacitatea. Caracterul deschis sau inchis depinde de opacitatea sau de transparenta componentelor (cf. pagina De unde apare posibila interventie a mediumului care, in plus, ne permite sa scadem un ton. Amestecul de culori opace este prea cunoscut ca sa mai insistam asupra lui. Reamintim — presupunand ca pe paleta sunt dispuse conform succesiunii in spectru — ca doua culori invecinate dau o nuanta intermediara variind in functie de proportii, dar care pastreaza puritatea componentelor.
Dimpotriva, cu cat cele doua culori amestecate sunt mai indepartate una de alta in ordinea din spectru, cu atat mai mult rezultanta lor se apropie de gri. Asa cum am subliniat in randurile de mai sus, glasiul este mijlocul de a obtine local lumina colorata. Intrucat el este traversat atat la venire, cat si la plecare de razele colorate reflectate de stratul opac de dedesubt, el indeplineste de doua ori rolul de filtru. El are, deci, acelasi efect ca un pahar colorat de grosime dubla, dar, fie in fata ochiului, fie in fata sursei de lumina. Acest fapt impune o observatie: actiunea selectiva a unei culori transparente este cu atat mai completa cu cat grosimea culorii este mai mare. Accentuind un glasiu, coloratia lui devine mai pura, dar nu facem sa creasca efectul unei culori opace punindu-l in strat mai gros. Desigur, purificarea unei culori fiind un fenomen de substractie, cantitatea totala de lumina respinsa de infrastructura scade dupa ce a traversat un glasiu: rezulta o intunecare.
Intotdeauna, colorarea ucide luminozitatea (si invers). Dupa cum am vazut, vivacitatea este un compromis intre puritate si luminozitate. Orice ar spune vibert, glasiul nu convine partilor luminate. Doctorul de mayerne vorbind despre rosu - in tirnp ce descrie diferitele procedee de lucru — il contrazice in pasajul de mai jos. De altfel, acesta ne aduce, in plus, descrierea modului de lucru in acea epoca, mod care a stiut sa exploateze cel mai bine resursele suprapunerilor.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980