Aceste consideratii asupra aspectelor vietii nu trebuie sa ne starneasca pareri de rau zadarnice. Ca cunoaste mai bine limitele acesteia nu inseamna a ne restringe posibilitatile. Mai mult, observatiile precedente ne imbogatesc mijloacele de expresie. Gindindu-se la fenomenele din natura a descoperit loonardo da vinci asa-mi mitul sfumato si multe altele. De asemenea, desi pentru a picta nu dispunem de structuri reticuiate, a sti cum este produs verdele de pe gatul unui canar sau negrul de pe penele unui corb, reprezinta pentru noi cea mai buna lectie pentru a sti sa folosim glasiu-rile sau culorile noastre opace. Vom vorbi, deci, de suprapuneri. Cu toate acestea, intr-un tablou, ca si in natura, exista si juxtapuneri.
Cele dintai opereaza prin eliminare. Cele privesc glasiurile noastre dar si acuarela si procedeele de tiparire in culori. Sa adaugam toate amestecurile de paste pe care le facem, pentru ca ele constituie o suprapunere, microscopica dar repetata, de granule de pigmenti diferiti care selectioneaza unul dupa altul. Dimpotriva, juxtapunerea asociaza efectele unor elemente care rainin total independente. Acesta este principiul poantilismului. Unele amintiri in legatura cu scena sau cu scoala o sa ne precizeze ideile acestea de lumina substractiva si de lumina aditiva. In treacat, sa vedem ce se intelege prin complementare.
Spectrul poate fi taiat in multe feluri, ca o prajitura, apropiere care ne duce cu gandid la discurile "cromatice", impartite in segmente. Oricum s-ar fi operat taierea, daca luam o bucata sau o fractiune, ceea ce ramanc constituie complementul, adica ceea ce ar trebui sa adaugam la partea pe care am separat-o, ca sa reconstituim intregul. Aceasta comparatie trebuie sa simplifice si totodata sa extinda notiunea pe care o avem despre complementare. Sa simplifice, pentru ca totul concura la a aduce ceea ce lipseste pentru a conferi aceeasi forta tuturor punctelor spectrului. Sa extinda conferindu-i complexitate, pentru ca va fi un numar nesfarsit de cazuri, fiecare culoare pura, ca si amestecurile si variantele ei eerind o complementara deosebita care va mai depinde, dupa cum vom vedea, de calitatea si conditiile de ecleraj. Ii suntem indatorati lui georges massie pentru ca a pus ordine in asemenea conceptii si a facut legatura intre problemele pictorului si observatiile stiintifice, ceea ce au incercat de nenumarate ori si altii sa faca, fara sa dea intotdeauna dovada de obiectivitatea si sensibilitatea necesare. cand vom fi demisii ficat principiile triadei asa-ziselor culori fundamentale si vom fi pus capat prejudecatilor privind combinarea imuabila a doua complementare, vom fi mai pregatiti sa urmarim subtilele cercetari ale lui cezanne.
Reduse la sensul de individualitati variate si supuse unor cauze exterioare, complementarele vor constitui un mijloc, poate aproximativ dar comod, de a exprima in culoare ceea ce negativul fotografic reprezinta pentru valoare. Astfel, unele consideratii simple privind asociatiile de culori vor prezenta mai multe contradictii aparente. Ni se spune ca din amestecarea complementarelor rezulta albul, dar ni se mai spune si ca rezulta negrul. Nu pentru ca sunt normand voi adauga si faptul ca amestecul da culoarea gri. Dar se intampla ca toate aceste afirmatii se verifica, nu in bloc, desigur, ci pe riad, fiecare in domeniul care-i este propriu. Totul se explica prin substractie sau aditionare. Daca prisma ne permite sa descompunem lumina, putem si invers, sa combinam elementele disociate, sa facem amestecuri mai mult sau mai putin complexe, in special sa facem sunteza luminii albe.
Putem , mai ales, sa concentram pe un ecran razele unor proiectoare, alimentate, ca sa fie mai comod, cu lumina alba, dar dotate cu sticle filtrante colorate. Trei asemenea aparate sunt deajuns. Mai tarziu vom spune de ce si cum triero mia, prReluand din spectru trei benzi de radiatii de lungimi de unda diferite, sugereaza ochiului prin amestecuri diferite, aproape toate celelalte culori. facand apel la articolul lui georges massie, vom comenta experienta lui maxwell; — daca aprindem cele trei proiectoare inzestrate cu o lama de sticla colorata — rosu vermillon primul, verde-galben cel de-al doilea si albastru-violet (ultramarin) cel de-al treilea, ecranul ne apare alb. S-a produs o aditionare. Daca cele trei lame colorate in rosu, verde si albastru sunt suprapuse si plasate intr-un singur proiector, toate radiatiile sunt absorbite succesiv; ecranul ramane negru. S-a produs o substractie.
Observam ca am obtinut efectul de aditionare care reconstituie lumina alba, facand astfel incat cele trei fascicule sa convearga asupra aceleiasi zone a ecranului. Le-am putea face sa se invecineze fara sa coincida, astfel incat fiecare pata luminoasa sa-si pastreze culoarea proprie. Stim ca, indepartindu-ne, vom regasi senzatia de alb. Dar in aceasta a doua experienta, proiectoarele noastre filtrante, a caror putere totala nu s-a schimbat, acopera o suprafata a ecranului de trei ori mai mare. Deci, aceeasi parte luminata va reverbera de trei ori mai putina lumina. Exact acelasi lucru se petrece cand, la lumina zilei, se invecineaza zone judicios repartizate, pictate in culori complementare. Tonul neutru pe care il observa ochiul fie in poantilism, fie cu ajutorul discului lui newton in rotatie, va trimite inapoi doar aproximativ o treime din lumina receptata, in acest sens, aditionarea complementarelor nu poate da decat un alb foarte intunecat, adica un gri.
Cunoastem deja problemele privind amestecul complementarelor pe paleta; oricat de pure si de opace le-am alege, ele nu vor da niciodata un alb si ar trebui sa fie perfect transparente si aplicate in strat gros ca sa ajunga la negru. Nu stim daca trebuie ca consideram ca acesta este unul dintre motivele pentru care pictura impresionistilor, desi clara, nu este luminoasa. Dar consideratiile asupra aditionarii si substractiei vor rezolva, in legatura cu asocierea a doua culori, o anomalie, ca sa nu spunem o contradictie. Citam printre altele calitatea eclerajului; o anumita culoare are aceeasi complementara la lumina zilei ca si sub o lampa electrica sau la lumina unei luminari?
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980