Pericole si remedii. Am vazut care sunt caracteristicile celor doua familii — vinilice si acrilice — in ce priveste atat deosebirile, cat si asemanarile. Dar, ce anume rezulta din folosirea lor? Nu ne vom opri asupra lucrurilor cunoscute astazi de toti: usurinta si rapiditate, simplitate si siguranta in executie. Ceea ce trebuie sa facem inainte si dupa ce efectuam lucrul propriu-zis este rnai interesant si priveste, De altfel, ambele tipuri de emulsii. Este vorba de alegerea si prepararea subjectilului si de modalitatea de a termina (mai cu seama in eventualitatea unei vernisari). Acum sa vorbim despre alegerea si prepararea subjectilului.
Aceste emulsii se preteaza la o incredibila varietate de suporturi: de la hartie la perete. Cele pot intra fara riscuri, spre deosebire de ulei, in contact direct cu panza sau sa constituie un preparat, iar acestea si, de asemenea, sunt potrivite pentru lucrul pe numeroase materiale suntetice. Nu trebuie insa sa uitam ca aceste emulsii intra in contact cu suportul cat sunt in faza lor apoasa; cu cat suprafata lui va fi mai grasa si mai ceroasa, cu atat respingerile si mai proasta aderenta vor fi mai numeroase. De altfel, apa dintr-o emulsie intinsa direct pe o preparatie avand la baza un clei solubil, este partial absorbita de aceasta si provoaca o umflare, impiedicind aderenta polimerului. Pelicula de culoare se formeaza si se solidifica inainte ca apa, retinuta in profunzime sa se poata evapora. Nu se produce intrepatrunderea necesara, deci rezistenta va fi proasta. Acest fenomen se petrece pe cleiul de piele, ca si pe diverse preparatii "cu apa" (pe baza de dextrine sau celuloza solubila ele.
Unii sunt ispititi sa recurga la aceste produse cand prepara un perete sau un tavan pe care vor apoi sa-l decoreze folosind o emulsie. Restauratorii de tablouri par sa evite aceste neajunsuri, fie pentru ca folosesc, sub produsul "flashe", masticuri cu apa, destul de slabe ca sa ofere aderenta, fie pentru ca izoleaza astfel de preparatii cu o pelicula de verni de retus. Masticurile cu apa, odinioara cu clei de piele, in prezent, adeseori, pe baza de derivati din celuloza (fillion, toutpret, faserit, polyfilla, denumiri date doar ca exemple de marci) vor combina reversibilitatea indispensabila, cu supletea si posibilitatea de a relua cu apa. Aceasta va rezulta din amestecul lor cu "flashe" alb sau colorat, in proportii determinate de calitatea dorita (aproximativ doua treimi, o treime). Astfel, multe desene animate sunt realizate cu flashe pe rhodoid (material plastic asemanator cu celuloidul, dar cu un grad de ardere inferior), datorita inrudirii dintre aceste doua materiale. Sa iesim putin din cadrul subiectului nostru, ca sa vorbim de restaurare. Nu exista doua tablouri care sa poata fi reluate in acelasi mod.
Daca fondul este gras, trebuie matizat prin frecare cu un abraziv, sau sa-l acoperim cu un verni mat (acrilic mat, de exemplu). Se pot folosi, de asemenea, fierea de bou si usturoiul, daca masticul nu va tine. Pe un fond prea absorbant, este potrivit un amestec constind din jumatate alcool, jumatate verni de guasa tip. Dupa ce nivelam straturile de mastic uscate, colorate in prealabil mai deschis decat tonul final este bine sa izolam pentru a evita o crestere a valorilor. Propunem sa se foloseasca ebeeryl foarte diluat; emulsia convine culorilor luminoase deoarece usorul sau val are tendinta de a lumina. Dimpotriva, un verni cu alcool ("guasa sau "izolant") se va folosi la tablourile cu valori ridicate (spre exemplu, opunem un tablou impresionist unui tablou flamand). Se aduce la tonul dorit prin glasiuri sau frotiuri (acuarela, liquitex, culori de verni).
Se termina printr-o dubla vernisare (verni cu alcool usor, apoi verni cu esenta). Uneori o incercuire provizorie cu ceara a locului respectiv poate evita revarsarea verniului peste lucrarea originala. Putem recurge la o asemenea izolare, dar numai pentru ceea ce trebuie pastrat intr-un mediu uscat. Cei care sunt surprinsi ca recomandam acum uleiul ca un mijloc eficace, uita ca in ceea ce afirmasem mai inainte in legatura cu aderenta pe un fond gras, sensul ideii exprimate era "mai mult sau mai putin". In realitate, lucrurile se petrec aici ca si cu limbile lui esop. Mesterii, adeseori, stiu sa incorporeze uleiul in zugravelile cu apa, ca sa reduca higroscopicitatea ulterioara. In plus, II vedem apreciind pentru a picta cu emulsie unele pinze preparate cu clei din piele, pe care apoi aplica o imprimat ura cu cernza frecata cu ulei.
Succesul constatat se datoreaza faptului ca avem de-a face cu o preparatie foarte mata si aproape "slaba"". Este important sa nu uitam acest lucru. Mai ales, nu trebuie sa lucram niciodata pe mi "fond gras", caruia uleiul migrat la suprafata II da un aspect lucios. Coeziunea ar fi atunci inexistenta, iar culoarea s-ar desprinde ulterior in pelicula. Daca nu tinem scama de aceasta recomandare, trebuie, cel putin, sa dam un aspect mal suprafetei printr-o spalare buna cu o solutie bazica si sa o facem rugoasa cu ajutorul unei hartii abrazive. Pe un suport prea poros pici ura se va macina cu limpnl. Pentru a aprecia calitatea unui fond, inmuiem o pensula in apa si o trecem pe suprafata care urmeaza sa fie pictata.
Daca nu curge ci se usuca pe loc, absorbtia este prea puternica si va trebui hranit suportul. Daca are loc o diluare sau o umflare a fondului, va trebui sa-l spalam sau sa-l fixam. Daca apare fenomenul de refuz, apa adunandu-se pe alocuri fara sa inmoaie insa, va trebui sa degresarn in functie de compozitia subjectilului. Atunci cand proasta aderenta a polimerilor pe anumite materiale se datoreaza prezentei apei din emulsie, vom prepara materialele, desigur, lara apa. Ca substrat, nu in emulsie, ci in solutie intr-un lichid adecvat, vom aplica o rasina cat molecule mai mici, dar din aceeasi familie ca cea continuta de culoarea pe care o folosim. Do indata ce aceasta preparatie se usuca, vom lucra ca pe un subjectil ordinar, legatura cu fondul facandu-se datorita similitudinii materiei. Aceasta metoda ne permite sa evitam numeroase accidente: dezlipiri provocate de imersia in apa in cazul materialelor sticloase sau netede, lipsa de aderenta pe aluminiu sau materiale plastice recalcitrante, rugina pe metalele feroase, dezagregarea preparatelor sensibile la apa (ca do pilda masticurile de restaurare).
Desigur ca avem in vedere aici cazurile in care nu mai este vorba de similtudine intre rasini, ci de o problema de izolare.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980