In cele ce urmeaza vom analiza frumosul ca fiind diferit de sublim. Pe parcursul scrierii vom cerceta in acelasi timp si masura in care este compatibil cu sublimul. Mai inainte sa trecem pe scurt in revista cateva din opiniile privitoare la aceasta calitate pe care le-au exprimat deja diferiti ganditori. Dupa cum vedem noi lucrurile, asemenea opinii nu pot fi reduse la niste principii fixe. Intrucat oamenii sunt deprinsi sa vorbeasca despre frumos in mod figurat, adica foarte general si neprecis. Prin frumos intelegem acea insusire sau acele insusiri ale fiintelor si lucrurilor care le fac capabile de a stirni iubire sau alt simtamint asemanator (limitam aceasta definitie la insusirile ce pot fi percepute prin simturi pentru a simplifica lucrurile cat mai mult cu putinta si pentru a nu ne lasa inselati de aparentele ce ne incurca ori de cite ori discutam cauzele simpatiei care ne leaga de oameni sau de lucruri din consideratiuni secundare si nu prin forta directa pe care o exercita ele asupra noastra atunci cand le percepem. De asemenea, deosebim dragostea, prin care intelegem multumirea spiritului atunci cand con- ізі templu un lucru frumos, oricare ar fi natura acestei multumiri, de patima sau pofta ; acestea din urma sunt niste impulsuri care ne indeamna sa ne insusim unele obiecte, indiferent daca ni se par sau nu frumoase, dar care ne apar in Orice caz ca atragatoare.
Astfel, putem sa nutrim o dorinta puternica pentru o femeie care nu este citasi de putin frumoasa ; pe de alta parte, frumusete;! Cea mai aleasa a unor oameni sau a unor animale, desi poate fi datatoare de iubire, nu trezeste ci tusi de putin dorinta. Toate acestea arata ca frumosul si simtirea trezita de frumusete, simtire pe care o numesc iubire, difera de dorinta, desi dorinta poate sa apara uneori alaturi de ea. Sa nu uitam insa ca acesteia din urma trebuie sa-i atribuim acele emotii violente si furtunoase, precum si tulburarea corespunzatoare, trupeasca, ce insotesc la majoritatea oamenilor asa-nu-mita iubire nelegata de frumusete in toata puritatea ei). Proportia nu este cauza frumosului in regnul vegetal. Multi spun ca frumosul consta in armonia partilor sau in proportia dintre ele. luand in discutie aceasta problema avem toate motivele sa ne indoim ca frumosul (roate fi catusi de putin legat de proportie: proportia este strans legata de insusirea de a fi convenabil, asa cum pare sa fie Orice idee de ordine ; trebuie sa fie de aceea considerata un produs al mintii omenesti si nu o cauza primara care actioneaza asupra simturilor si imaginatiei.
Nu observind si cercetind indelung un obiect pu-tem constata ca este frumos ; frumusetea nu are nevoie de ajutorul gandirii noastre ; vointa nu are nici ea ce cauta ; prezenta frumusetii produce in noi iubire la fel de sigur, dupa cum prezenta vietii sau focului produce senzatia de caldura sau raceala. Pentru a ajunge la o concluzie multumitoare ar trebui sa examinam ce inseamna proportia, Intrucat multi dintre cei care folosesc cuvantul nu par sa inteleaga prea bine toata puterea acestui termen ori sa aiba idei foarte limpezi in aceasta privinta. Proportia este masura unei cantitati relative. Intrucat cantitatea este divizibila, este limpede ca Orice parte in care este impartita trebuie sa fie legata de celelalte parti sau de intreg. Aceste relatii ne duc cu mintea la originea ideii de proportie. Cele pot fi descoperite prin masuratori si formeaza obiectul cercetarii matematicienilor. Spiritului nu-i pasa insa daca o parte dintr-o cantitate anumita reprezinta o patrime, o cincime, o sesime, ori jumatate din intreg, daca este egala cu celelalte parti sau de doua ori mai mare, sau pe jumatate atat de mare.
Intelectul, spunem, nu este afectat de aceasta problema ; tocmai din aceasta absoluta indiferenta si liniste a lui se trag considerabilele avantaje ale speculatiilor matematice ; nimic nu stirneste imaginatia ; judecata examineaza lucrurile libera si fara prejudecati. Toate proportiile, toate asezarile cantitative sunt asemanatoare pentru intelectul uman deoarece aceleasi adevaruri rezulta din ele, indiferent daca sunt mai ample sau mai simple: "proportia nu se limiteaza la o singura relatie dintre parti sau la o singura multime de dimensiuni. Proportia inseamna simetrie si simetria se poate pastra in ciuda unei varietati de figuri". Proportia nu inseamna in sine frumosul ci una din calitatile sale afective. Exista si o frumusete partiala, de exemplu, o fata sau un picior frumos, dar, dupa judecata noastra nu a existat niciodata un intreg frumos fara proportie si potrivire. Aceasta ni se pare atat de la mintea omului, incat nu mai este nevoie sa insistam asupra lui, egale sau inegale. Fara indoiala, frumosul este un concept care nu se preteaza masuratorilor.
El nu are nimic de-a face cu calculele si cu geometria. Daca lucrurile nu ar sta astfel, am putea arata care sunt masurile ce le putem demonstra a fi frumoase, fie luate in ele insele ori legate de altele ; am putea de asemenea sa masuram cu acest etalon fericit obiectele din realitate, pentru a caror frumusete nu avem alta garantie decat simturile confirmind simtirea noastra prin rezultatele precise ale ratiunii noastre. Deoarece insa nu avem acest ajutor, sa vedem daca proportia poate fi in vreun fel considerata ca o cauza a frumusetii, asa cum s-a spus in general, iar de catre unii atat de ritos. Daca proportia este una dintre partile constitutive ale frumosului, insusirea aceasta trebuie sa se traga ori din niste proprietati naturale inerente unor masuri si care opereaza in mod mecanic prin traditie sau prin insusirea unor masuri anumite de a fi convenabile. Vom cerceta deci daca parti ale acelor obiecte considerate frumoase in regnul vegetal sau animal sunt intotdeauna alcatuite in conformitate cu acele masuri in asa fel incat sa aflam daca intr-adevar frumusetea deriva din proportie, pe principiul unei cauze mecanice naturale, prin traditie sau, in sfarsit, prin adecvarea lor la un scop determinat. Vom examina pe rand fiecare din aceste aspecte, inainte de a trece la primul dintre ele, credem ca este cazul sa enuntam regulile pe care le-am urmat in cercetarea noastra si care ne-au putut induce in eroare daca ea nu a dat rezultate. (1) daca doua obiecte produc efecte identice sau asemanatoare asupra spiritului nostru si, examinate indeaproape, vadesc similitudinea unor proprietati si diferentierea altora, efectul comun trebuie atribuit proprietatilor similare si nu celor diferite.
(2) nu trebuie sa explicam efectul unui obiect natural prin efectul unui obiect artificial. (3) nu trebuie sa explicam efectul unui obiect natural printr-o concluzie a ratiunii noastre referitoare la foloasele sale, daca II putem atribui o cauza naturala. (4) nu trebuie sa admitem vreo cantitate determinata sau vreo relatie de cantitate ca fiind cauza unui anumit efect daca acel efect este produs prin masuri si relatii diferite sau opuse, ori daca, existind aceste masuri si relatii, efectul nu are totusi loc. Acestea sunt regulile pe care le-аш urmat in linii mari cand am examinat inriurirea proportiei considerata ca o cauza naturala. Daca cititorul le gaseste a fi corecte, il poftesc sa tina seama de ele in cele ce urmeaza, caci noi vom cerceta mai intai care sunt lucrurile in care gasim aceasta calitate a frumosului ; vom incerca apoi sa vedem daca putem afla in acestea anitmite proportii care sa ne convinga ca ideea noastra de frumos rezulta din prezenta lor. Vom analiza aceasta capacitate de a place, asa cum apare ea la vegetale, la animalele inferioare si la om. Indreptindu-ne privirile spre regnul vegetal, constatam ca nimic nu este mai frumos acolo decat florile ; florile insa au tot felul de forme si tot fel ut de infatisari; ele sunt imbinate si potrivite intr-o nesfirsita varietate de alcatuiri ; conform acestor alcatuiri, botanistii le-au dat nume diferite.
Ce proportie putem descoperi intre tulpinile si frunzele florilor sau intre frunze si pistiluri? Cum se potriveste tulpina mladioasa a unui trandafir cu corola grea care se apleaca? Si totusi, trandafirul este o floare frumoasa! Nu am putea spune atunci ca frumusetea lui se datoreaza in mare masura tocmai acestei nepotriviri? Trandafirul este o floare mare, dar tufa in care creste este mica ; floarea de mar este foarte mica, dar creste pe un copac mare ; cu toate acestea, atat trandafirul cat si floarea de mar sunt frumoase, iar tufele si copacii care le poarta se pot mindri cu ele in ciuda acestei disproportii.
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977