Din nou, solistul executa variatiuni pe acest nou element tematic, pe care si orchestra il preia la randul ei. N dialog plin, de culoare si viata conduce spre revenirea temei-refren, intonata de asta data de vioara solista, in acorduri pizzicato, cc sugereaza sonoritatea ghitarelor si balalaicelor. Incepe apoi coda, concluzia. Ca se bazeaza pe noi variatiuni ale temei-refren. concertul se incheie intr-o miscare din ce in ce mai vertiginoasa, ce sugereaza virtejul de miscare si culoare, specific jocurilor populare ruse. concertul in fa minor pentru pian si orchestra, opera 92. Ca fost compus in anul 1910 si cantat in prima auditie la Paris de pianistul lcopold godovski.
Lcatuit numai din doua parti, un az egro in forma de sonata si un andante cu 9 variatiuni, concertul se remarca prin continutul sau liric si romantic, prin tendinta compozitorului de a se elibera de schema clasica a concertului in 3 parti (tripartit), prin folosirea unei structuri ciclice si printr-o tehnica pianistica in care se resimte influenta lui liszt si a lui chopin. Partea i, allegro moderato, cuprinde inlauntrul celor 3 sectiuni ale formei de sonata (expozitie, dezvoltare, repriza)-dcse schimbari de miscare si de caracter (agitato, allargando, piu lento, a placere, tranquillo, poco piu mosso, animata poco pe-sante etc. Care dau o desfasurare capricioasa discursului muzical. Xpozitia tematica propriu-zisa este precedati! de un motiv introductiv intonat de orchestra: (acest motiv va reveni si la inceputul dezvoltarii. Dupa 10 masuri, pianul solist intra cu o cadenta ce poarta indicatia a placere. E fondul arpegiilor cantate de mana stinga, apare in registrul superior al instrumentului solist tema i de un pronuntat caracter liric.
Xpunerea acestei teme se amplifica, prilejuind cresteri de sonoritate ce culmineaza in episodul allargando poco. Punte urmata de o linie cromatica a orchestrei conduce prin schimbarea tonalitatii catre tema II. Iulento a piaccre. Aceasta isi dezvaluie lirismul prin incetinirea miscarii fpiu fen o). Dupa o ampla expunere de catre pian a temei secundare, aceasta este preluata de instrumentele cu coarde, in timp ce solistul executa o figuratie animata (piu mosso) care nu este altceva decat o variere libera a melodiei din 3 Iscursul muzical conduce spre o culminatie sonora ce incheie expozitia propriu-zisa. In nou.
Motivul introductiv (1) al orchestrei revine, dar de asta data intr-o izbucnire sonora patetica. Revenirea lui marcheaza inceputul dezvoltarii, in care sunt prelucrate cele doua teme (2 si 3). Tema II isi pastreaza predominatia si in dezvoltare. Recerea spre coda (incheiere) se face prin mijlocirea motivului introductiv (numarul 1). Oda este de asemenea cladita pe tema secundara. Partea II,. In masura g cuprinde o tema urmata de 9 variatiuni, fiecare din acestea purtind un titlu.
A incepe cu o larga expunere a temei de catre orchestra (coarde si suflatori) in stilul unui coral, de un caracter grav, solemn: in prima variatiune dupa ce pianul expune si el tema, urmeaza un dialog cu orchestra. Insasi titlul cromatica arata ca variatiunea a doua, in miscare andantino, cromatizeaza tema. Variatiunea urmatoare, eroica, se desfasoara in miscare allegro moderato, in stil imitativ. Ca are o sectiune (scherzando). Unde tema este prezentata intr-un ritm miscat. Variatiunea a patra (adagio), intitulata lirica, se remarca prin factura ei armonica. Variatiunea a cincea, intermezzo (allegro).
Chimba caracterul ritmic al temei. In a patra masura cantata de pian solist, triunghiul marcheaza cu timbrul sau metalic ritmul, ca in finalul concertului in mi bemol de liszt. Variatiunea a sasea (lento quasi una fantasia) imprima temei un caracter popular rusesc. Intre pian si violoncel solo se. Infiripa un dialog caruia II pune capat cadenta instrumentului solist. Variatiunea a saptea, (allegretto), se desfasoara in ritm de mazurca. Ca apartine la inceput pianului, apoi trece la orchestra.
Si in aceasta parte intervine violoncelul solo, expunind un motiv melodic dolce ed espressivo. In variatiunea a opta. Cherzo, (allegro та поп troppo), tema capata accente de umor in expunerea pianului. Dupa ce tema coboara cromatic in orchestra, pianul incheie in arpegii marcate de bataia ritmica a triunghiului. Ectiunea finala imbina forma de allegro simfonic cu principiul variatiei. In miscare allegro moderato, orchestra imprima temei accentele ritmice ale unui dans popular rus: apoi pianul readuce tema secundara a primei parti a concertului. Si motivul introductiv al orchestrei din prima parte rasuna, de asta data la pian, dar tema secundara a primei parti isi pastreaza predominatia.
N pasaj in octave al pianului conduce spre revenirea in orchestra a temei ce a servit ca punct de plecare varia (lunilor (4) care de asta data capata si ca accente dansante. Tema variatiunilor se va instala definitiv, conducand printr-o largire progresiva si printr-un glissando al pianului spre acordurile finale.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977