Ebosa se executa intr-un timp prea scurt cu sa rumenita de rapiditatea uscarii. Daca vrem sa intarziem uscarea, este suficient sa umezim subjectilul si sa-i reducem porozitatea aplicind in prealabil un galben diluat. Ca sa pastram umede mai mult timp culorile in asteptare, vom folosi ca paleta o bucata de fetru umezit in apa. Dar sa nu adaugam niciodata in emulsii (nici chiar in cantitati mari). Substante higroscopice de intirziere de pilda glicerina sau glicol pentru ca nu sunt volatile si vor ramane in stratul picturii. Reamintim ca nu este indicat sa reluam cu un polimer vinilin pe ulei, ceea ce ar fi o operatie inversa celei care o precede. Toate culorile cu apa (guase sau emulsii) nu prind pe ulei, sau adera prost.
Aceasta datorita prezentei intermediare a apei si nu a elementelor compuse. Uleiul prinde bine pe "flashe" uscat. Legatura este chiar excelenta, pentru ca huidui este usor poros (de aceea este indicat pentru favorizarea alunecarii, sa incepem reluarea printr-о zeama de medium). Verniul final egalizeaza stralucirea. Vinilic sau acrilic? Aproape toate picturile murale, afara de rileva fresce veritabile, sunt astazi realizate in culori cu "emulsii de polimeri", culori care ofera un aspect mat, luminozitate si prospetime. Folosite singure sau constituind ebosa unui tablou in ulei, aceste produse noi revolutioneaza si pictura de sevalet.
Daca ar fi fost cunoscute mai devreme, ar fi satisfacut temperamentul unui rubens sau al unui veronese. Poate ca, totodata, multe opere ne-ar fi parvenit mai bine conservate. Pot fi ele, totusi, folosite la orice? Cu alte cuvinte, trebuie oare sa afirmam, asa cum lac unii, ca in citiva ani nimeni nu va mai picta in ulei? Am putea obiecta ca pentru a cunoaste viitorul nu este suficient sa extrapolam ceea ce observam in america si ca in prezent nimic nu inlocuieste uleiul pentru cel care iubeste mode-leurile fine, transparentele profunde si tonurile stralucitoare. De altfel, ar insemna sa nu punem corect problema. Mai bine sa spunem: fiecarui mod de gandire estetica II convine o modalitate de expresie specifica.
Astazi se propun doua noi mijloace. Ce aduce fiecare dintre ele? Prin ce difera? Aceste intrebari ni s-au pus adesea. Am incercat sa raspundem la ele, la invitatia prietenilor nostri belgieni de la institutul regal al patrimoniului artistic. Ne ingaduim sa reproducem aici aceasta expunere, desi ea priveste nu numai tabloul, ci si pictura murala. Cerem iertare cititorului daca va avea impresia ca ne repetam.
Ca si pentru restul acestei lucrari, il rugam sa nu considere drept reclama faptul ca vom aminti unele marci comerciale. Apelind la produse a caror comportare o cunoastem — pentru ca am luat parte ia crearea lor — vom comite un minimum de erori. Sa le dam denumirea exacta este singurul mijloc de a asigura reproducerea exacta a metodelor pe care le descriem si de a perinde pictorilor sa ne verifice afirmatiile prin propria lor experienta, fara ca vreo confuzie in ce priveste produsele preconizate sa poala provoca echivalente nefericite. Intr-un cuvant, sa le dam ceea ce asteapta: precizia. Aceasta discutie a avut loc la 21 mai 1969. Precizarea va permite sa se dateze restul). Adaugam ca flashe a aparut in franta in 1958, an in care liquilex aparea in america.
Acestea sini, dupa cite stim, primele culma pe baza de emulsii cu polimeri. Chiar si inainte, se vindeau fie emulsii de caseina si de vernil gras, fie gliceroftalice cu ceara. In franta, produsul flashe a fost testat de centrul stiintific si tehnic al constructiilor si de laboratorul monumentelor istorice. In urma cu douazeci si cinci de ani, in germania se studia deja efectul folosirii in pictura a unor emulsii recent create prin sunteza chimica. Douazeci si cinci de ani. O generatie. Astfel, dintre cei care au experimentat atunci aceste noi produse facandu-le cunoscuta valoarea, multi, ca de pilda max docrner si doctorul endres sunt, din pacate, morti.
Dar rodul muncii lor ne-a ramas. Douazeci si cinci de ani! Modele efemere au avut timp sa dispara in uitare, dar adevarurile s-au afirmat. Dupa acest sfert de secol in care s-au nascut atatea inventii a caror aplicare a devenit indispensabila, sa facem bilantul acestor emulsii de polimeri. Cele inlocuiesc din ce in ce mai mult uleiul in dificilele probleme care privesc constructiile. Ca sa dam un exemplu in legatura cu extinderea folosirii lor in domeniul artistic, desfacerea anuala a produsului denumit "la pelite flashe" (intr-atit de modesta si timida a fost aparitia ei in urma cu doisprezece ani) este de mai multe zeci de tone. Istoricul folosirii emulsiilor este cel al insasi picturii, deoarece el incepe odata cu primitivii.
Toata lumea cunoaste "temperele", stie sa diferentieze o solutie de o emulsie si sa spuna ca uleiul (sau rasina) va fi in solutie in esenta si in emulsie in apa. Unele tehnici picturale incorporeaza apa in liantul gras — asa cum se prezinta ea in smantana sau in unt — ceea ce confera tusei calitati pretioase. In cazul care ne priveste, liantul este, dimpotriva, dispersat in apa. Deci cu apa suntem in contact in decursul folosirii, atata timp cat nu s-a efectuat uscarea, deoarece apa constituie partea externa a emulsiei. Totul se petrece ca si cum s-ar lucra o guasa. Apa este cea cu care se dilueaza. In plus, caracteristicile care se manifesta sunt cele ale picturii in culori cu apa: uscare rapida, claritate, precizie aproape rigida a gra-fismului care permit redarea celor mai fine detalii.
Dar analogia ia sfarsit odata cu uscarea. Trebuie sa reamintim, impreuna cu max doerner, ca daca suprapunerea a doua straturi picturale este poate simpla atunci cand folosim emulsiile (temperele), lucrul este aproape imposibil cu solutiile (guase clasice, pictura in idei inaintea oxidarii stratului de dedesubt). Acest lucru este valabil pentru toate emulsiile, dar este evident ca natura liantului incorporat (ou, caseina, sucuri naturale sau rasini artificiale) care ramane in permanenta in straturile pictate, are o influenta determinanta asupra calitatilor lor. cand aplicati mai multe straturi de emulsie apoasa, puteti suprapune, dupa cateva minute, fara sa redizolvati stratul precedent, dar acest lucru este imposibil cand stratul se dizolva" (doerner, mahnulerial).
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980