De asemenea sa nu uitam cleiurile noastre moderne. Cele pe baza de emulsii vinilice sau acrilice sunt bune si se bucura de increderea restauratorilor. Cele prezinta, ca si caseina, avantajul folosirii la rece, ceea ce face sa poata fi aplicate cu mai multa usurinta decat cleiul de piele si fara limitarea timpului. Cele raman suple si nefriabile, chiar in grosime. In plus, natura lor termoplastica permite inmuierea la caldura cu ajutorul unui fier de calcat, daca, ulterior, trebuie efectuata vreo rectificare. Cleiul de piele se inmoaie prin absorbtia apei atunci cand peste el se aplica tempera. Aceasta va prinde si se va intari, in timp ce materia pe care este aplicata este inca umflata.
Aderenta va fi proasta. Maruflajul cu clei de piele trebuie, prin urmare, sa fie limitat la tehnicile picturii in ulei. Acestea nu erau folosite pe vremea lui theophilus, de unde preferinta lui pentru un produs insensibil la umezeala. Este cazul, dupa uscare, al caseinei. Insistam asupra termenului "emulsie". Firma "alcamer" cunoscuta in franta, vinde uleiuri "emulsie", opace, albe, in stare lichida care, devin insolubile dupa uscare (alcamer rapid) si, de asemenea, cleiuri "solutie" transparente si reversibile, deci care se inmoaie in apa. Le semnalam deoarece s-au facut confuzii cu atat mai frecvente cu cat ambele tipuri sunt vinilice (acetal sau alcool).
Aceste confuzii au dus la accidente. Mentionam ca pentru specialisti nu exista "clei universal". Ori, dublarea este o meserie autentica. Cei care o exercita cunosc problema cleiurilor, diferita pentru licare caz in parte. De aceea, ei fac amestecuri care reprezinta compromisuri intre o viscozitate ridicata, asigurand umplerea golurilor, si elasticitate, reversibilitate, o rezistenta suficienta la inmuiere, cleiurile pe baza de faina (secara si griu) atat de pretioase in restaurare, rezista si ele prost la aceasta actiune a temperelor. Cum acestea constituie, pe de alta parte, liantul culorilor "flashe" sau "acrilice" pe care le folosesc din ce in ce mai mult pictorii contemporani, utilizarea lor dupa maru-flaj asigura, in omogenitatea materiei, o legatura perfecta a diferitelor elemente ale tabloului. Sa notam in incheiere ca suporturile maruflate, suprimind evaporarea prin stratul de la fund, incetinesc uscarea, adesea prea rapida, cand lucram in culori cu apa.
Imprim alura panzei este foarte importanta. Turquet de mayerne'. Aici vom vorbi de asigurarea trecerii de la un anumit suport brut la culorile tabloului, de constituirea fondului potrivit aplicarii culorilor, si jocului lor optic si, inainte de toate, capabil sa le retina printr-o legatura intima si trainica. Un astfel de fond trebuie sa se muleze fara stricaciuni in functie de miscarile si deformarile suportului; daca acesta este de tip flexibil, trebuie ca preparatia sa ofere o suplete cel putin egala, chiar daca grosimea ei trebuie sa fie destul de mare pentru a nivela perfect suprafata. Pe de alta parte, acest fond trebuie sa faca priza cu straturile picturale, fara a le respinge daca este impermeabil, sau, daca este spongios fara sa le usuce pana intr-atat incat sa le priveze de liantul lor. Turquet de mayerne (geneva 1573—chelsea 1655), medic renumit, era pasionat pentru tehnica pictorilor in randul carora avea multi prieteni. El facea cercetari impreuna cu acestia si le punea intrebari privind mestesugul lor.
De aici a rezultat manuscrisul sau in franceza, dar redactat la Londra, unde il chemase carol 1 El noteaza pentru sine, fara sa clasifice, fara preocupari pedagogice sau literaie. Toi ceea ce invata putin cate putin. Aceasta incercare il face sa fie cand precis, cand confuz, chiar contradictoriu. In schimb, ea exprima sinceritatea si obiectivitatea lui. Cand intareste cu afirmatia "vidj" (am vazut) o maniera de lucru a lui rubens sau van dyck, trebuie sa-i dam crezare. In sfarsit, in cazul picturii in ulei, acestor functii de intermediar fi se adauga si un roi de izolant: el evita ca materia vegetala a suportului sa intre in contact cu uleiul sicativ.
Acesta, intr-adevar, cum a explicat Jean petit, catalizeaza oxidarea celulozei; ceea ce face ca, putin cite putin, hartia si panza sa se inchida la culoare, sa se intareasca, apoi sa crape. Din aceasta cauza, Orice preparare incepe in mod obligatoriu prin aplicarea unui produs neuleios; aceasta este prepararea cu clei. Am putea sa ne rezumam la ea si sa pictam direct pe panouri tratate in acest fel, cum faceau in secolul al xvii-lea unii olandezi si flamanzi, Van Goyen de exemplu. Dar in general, cleiul se acopera apoi cu un strat opac, uleios sau nu, alb sau colorat. Aceste moduri de preparare, satisfacatoare atita timp cat folosim panouri, pun intotdeauna probleme cand este vorba de panza. De multe ori, in trecut, s-a incercat ameliorarea lor. Aceste modificari au provocat noi tipuri de accidente, atat de caracteristice incat prezenta lor permite, adeseori, datarea tabloului.
Aceste esecuri ne vor ajuta cel putin sa cunoastem ce trebuie sa evitam si ne vor stirni interesul fata de resursele pe care anumite materiale moderne ni le ofera ca sa iesim din impas.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980