Nascut in anul 1845 la l’amiers (franta). Abriel faure (1845 — 1924), unul dintre cei mai fecunzi compozitori ai muzicii franceze moderne, moare la Paris in anul 1924. Alent precoce, faure isi face educatia muzicala intai in casa parinteasca si apoi, in scoala de muzica bisericeasca din Paris, unde aprofundeaza muzica gregoriana si modurile medievale. Cest fapt va determina conceptia sa in ceea ce priveste Melodia si armonia, pe саге і'аигё le-a legat de traditia muzicii franceze. Aure a fost, intr-o alta perioada a formatiei sale muzicale, elevul lui saint-saens. Ia scoala niedermeyer din Paris. Dupa ani de munca obscura ca organist.
Si profesor particular, stiinta muzicala vasta a acestui muzician este recunoscuta. In 1896, el este numit profesor de compozitie, contrapunct si fuga la conservatorul din Paris. In clasa sa au iesit citiva dintre marii compozitori francezi, printre care — mauOrice ravel, florent schmitt si altii. marele nostru george Enescu a fost de asemenea pentru un timp elev al maestrului francez. In anul 1871. Aurd a militat in mod constant, pana la sfarsitul vietii sale, pentru faurirea unei creatii nationale franceze simfonice si de camera. El a fost alaturi de casar franck, saint-saens, vincent d’indy si chausson, unul dintre cei mai ferventi sustinatori ai societatii nationale de muzica, се-si propunea sa popularizeze creatia simfonica si de camera franceza.
In opera lui еаіігё predomina formele vocale si instrumentale ale muzicii de camera. Intr-adevar, faurd a faurit cateva din capodoperele acestui gen, din care mentionam indeosebi cele doua cvintete (opera 89 si 115), un cvartet de coarde (opera 121), doua cvartete cu pian (opera 15 si 45) si prima sonata pentru vioara si pian in la minor (opera 13). Mare parte din creatia lui і’аигё este consacrata pianului, a carui literatura a imbogatit-o cu numeroase piese, printre care, minunate nocturne, valsuri, barcarole. Reludii, impromptu-nn, celebra tema cu va-riatiuni (opera 73), balada pentru pian si orchestra (opera 19) si fantezia pentru pian si orchestra (opera II l). In domeniul muzicii vocale de camera, faure a compus un sir de lieduri de o nobila inspiratie melodica, bazate pe creatii ale poetilor francezi si o scama de lucrari simfonice (simfonia in re minor. Allegro simfonic, cunoscuta suita extrasa din muzica de scena la drama i’elleas el 1 eli sande si o parana pentru orchestra), un concert pentru vioara, un requiem, opera penelopa, tragedia lirica pro-meteu si muzica de scena pentru diferite lucrari dramatice. Alada pentru pian si orchestra, opera 19.
A fost scrisa in anul 1881. Onceputa initial pentru pian solo, ea a fost transcrisa mai tarziu, dupa sfatul lui liszt, pentru pian si orchestra. Esi compozitorul nu a indicat vreo idee programatica precisa in legatura cu aceasta compozitie, el a marturisit ca balada i-a fost inspirata de impresii culese in mijlocul naturii. Si intr-adevar lucrarea este plina de farmecul poetic al unui peisaj primavaratic, zugravit in culori transparente si luminoase, evo-cind stilul maestrilor picturii franceze din veacul xviii, balada este alcatuita din patru episoade distincte, ce se inlantuie fara oprire, formand un tablou de o remarcabila expresivitate si unitate de stil. Ara alta introducere decat aceea a unei succesiuni lente de acorduri, pianul expune — chiar de la inceputul primei miscari — tema principala a lucrarii, o melodie visatoare, strabatuta de o usoara melancolie. Nii comentatori au vazut in acest moment, imaginea unei plimbari singuratice, in cadrul unui peisaj incantator care II daruieste omului linistea, reconfortarea sufleteasca. Melodic noua, mai sprintena (allegretlo moderato),contribuie la inviorarea miscarii, prilejuind un dialog plin de grafie cu tema principala.
L ne duce spre al treilea episod muzical. Andante cantabile. Le carui armonii delicate evoca parca tabloul fermecator al unei paduri, in care se trezeste viata sub razele blande ale soarelui prima varatic. Cadenta stralucita a pianului constituie trecerea spre partea finala a lucrarii (allegro), in care tema din episodul precedent apare aproape neschimbata dar intr-o miscare si o ritmica mult mai vioaie, deosebit de accentuata, prin triluri si pasaje de virtuozitate ce sugereaza cantecul pasarelelor si freamatul padurii. Cu mijloace expresive de o Marc finete, compozitorul izbuteste sa contureze in aceasta lucrare o imagine profund poetica a omului in mijlocul frumusetilor naturii.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977