Se dizolva sapun negru (continutul unei coji de ou) intr-o jumatate de litru de apa calda. Se lasa sa se raceasca inainte de a amesteca cu restul. Se strecoara prin sila. Amestecul se pastreaza in sliela mai mulle intai. Se liilnsesle amestecat cu culorile, mai midi sau mai putin subtiat cu apa, ca si cleiul. Peste el se poate repicta in ulei sau cu galbenus de mi. Ma gandesc sa-l folosesc la pregatirea pinzelor amestecat cu alb de remiza sau de spania, dar nu indraznesc inca sa ma pronunt asupra rezultatului.
Pastram toate rezervele asupra validitatii acestei formule). Caseina si uleiul. Oul este indicat mai ales pentru a executie delicata si de mare linele; caseina pentru cea, daca nu mai greoaie si mai aspra, cel putin mai impetuoasa si mai sau urata. Spre deosebire de ou, ea nu ingreuneaza uscarea. Dimpotriva, ar fi casanta daca nu i s-ar adauga ulei. Permitand modeleul datorita acestuia, ca pastreaza caracterul tusei lacind-o mai mata. intalnim aici un ansamblu de calitati destinate sa aduca servicii multor artisti contemporani.
Foarte explicabil, ea nu a fost folosita do artistii primitivi. Ne poate surprinde mai mult faptul ca nu o gasim in epoca clasica. Daca laptele este o emulsie naturala, trebuie sa-l modificam si sa eliminam din el diverse elemente inainte de a-l introduce in culoare. Partea utila pentru noi, caseina praf, nu a aparut deci! Acum citiva ani. Odinioara, artistii dispuneau doar de lapte prins. Se stie ca punind var in acesta, se obtinea un clei rezistent, care devenea insolubil prin uscare, folosit de limplari sau pentru asamblarea panourilor.
In amestec cu culorile, acest clei a servit la pictare pe pereti uscati, atunci cand intarirea mortarului facea imposibil lucrul in fresca. Caseina este insolubila in apa dar se dizolva in ea in prezenta unor alcalini. In comert o gasim uneori gata preparata (caseina solubila), adica amestecata in prealabil cu substantele mentionate. Acestea pot fi soda sau boraxul care, ramanind in permanenta in culoare, ar fi periculoase. Vom cere deci, asa-numita "caseina insolubila", de fapt caseina pura pe care o putem dizolva noi insine cu ajutorul unui produs susceptibil sa dispara prin uscare la aer. Este cazul "alcali-volatilului" (sau amoniac), ca si al carbonat ului de amoniu care constituie drojdia chimica a brutarilor. Caseina se introduce in apa calda, se agila, si se lasa cateva clipe sa se umfle.
Atunci adaugam amoniacul si punem amestecul in bain-marie caldut, continuind sa-l amestecam. El se va transforma repede intr-un clei transparent. Calculul se poate face in proportie 20g caseina, 100g apa si 10g amoniac. Nu este nevoie sa cantarim foarte exact, pentru ca daca vom avea un surplus de amoniac el va disparea prin evaporare. Doar mirosul va fi neplacut. Esential este sa obtinem un clei transparent si foarte omogen fara puncte albe ". Cleiul, constituind o baza concentrata, nu vom introduce decil foarte putin in culorile cu ulei, in caz contrar acestea se vor usca si vor crapa.
Cel mai bun lucru este sa incorporam dinainte acest produs iutr-un verni gras potrivit. Un procedeu simplu consta in amestecarea — cu ajutorul unui cutit sau al unei baghete — a patru parti de medium venctian cu o parte de clei care se voi' pastra intr-un vas inchis ermetic. Acest preparat se conserva, intr-adevar, mult timp si permite, la folosire, si un anumit adaos de apa. Amestecul este usor miscibil pe paleta cu culorile de ulei, iar ansamblul se poate dilua cu esenta. Astfel, ni se asigura o mare usurinta de executie, o uscare rapida si o substanta densa dar aerata care imba-trineste in bune conditii. Marind proportia de apa se obtin acele violente de materie granuloasa, aspra sau sumbra, atribuita cerii la pictorii venetieni si pe care artistii contemporani o cauta adesea. Nu trebuie sa confundam caseina cu laptele praf degresal din alimentatie; cu acesta si cu amoniac se poate face intr-adevar un clei de caseina, dar prezenta lactozei si a altor produsi solubili face ca folosirea lui sa prezinte riscuri.
Aceste cieiuri, variabile prin origine (de iepure, oaie, capra, bovine), prin organele trai ale (piele, nervi, oase) si prin fabricatie cuprind' o gama care merge de la gelatina pana la cleiul tare al tamplarilor. Cele constituie gelatina folosita la fabricare mezelurilor si cleiul totin. Cel care ne intereseaza este cleiul din piele, care mult timp a fost extras din resturi de pergament. Cleiul de iepure, cleiul modern, a devenit in prezent foarte rar. Material de baza la incleierea tablourilor, folosite pentru decorurile de teatru, el poate, in solutie cu apa, sa fie emulsionat cu un ulei, de preferinta fiert cu plumb. Un astfel de ulei, la care se adauga esenta de terebentina, si pe care cleiul il transforma in maioneza a constituit mediumul lui dufy pentru tabloul "zina electricitate". Am descris mai sus aceasta realizare la care au colaborat Jacques maroger si Pierre Paulet.
Vom aminti doar faptul ca am frecat culorile cu ulei continand o zecime de damar topit. Proportia mediuinului era sporita ca sa se obtina transparenta, iar cea a dozei de clei de asemenea (in emulsie interna), pentru ingrosare. Totul a fost pictat in umed, ceea ce permitea suprapunerea pe proaspat. Se cunoaste uimitoarea conservare a tabloului. Unele culori folosite in pictura decorativa sunt pe baza de caseina si de verni gras. Din cauza aceasta, tinem sa le mentionam aici, cu atat mai mult cu cat este vorba de marci renumite. Dar, concepute sa fie linistite cu apa.
Ele au proprietatile culorilor de tempera slaba. Ne este greu, deci, sa le adaugam textului de tata. Caseina si cleiul din piele au multe puncte comune in folosirea lor in emulsie. Dar cea dintai (•sie potrivita pentru formatele mici si mijlocii, cel de-al doilea, pentru formatele murale. Vom afla, poate, daca a fost sau nu incorporat in uleiul folosii la marile picturi ale venetiei.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980