O stimulare electrica nu este un program sau un "mesaj". Ci este o succesiune de mici impulsuri ce pot lua locul unui influx nervos. Ceea ce rezulta depinde, de fapt, de structura nervoasa care este stimulata. Altfel spus, stimularea nu determina o anumita comportare: ea vine doar in locul semnalului senzorial care o declanseaza". Centrii "bunei dispozitii" si ai "placerii". Gratie unui echipament electronic adecvat, creierul, posedind microelectrozii implantati in zonele de interes poate fi stimulat de la distanta prin unde radio. Se presupune ca odata "intelegerea" creier-calculator fiind realizata, delgado viseaza la un dialog creier-creier, direct, fara parcurgerea obisnuitelor canale senzoriale.
ramane de vazut carei boli anume, carei suferinte a omului II face bine acest gen, frust, de comunicare. Combaterea Durerii, "reeducarea" functionala a unor structuri nervoase pentru inlaturarea suferintelor neurologice si psihice sunt scopuri de prim ordin ale doctorului delgado (si "mi-a fost dat, observa dr. jacqueline renaud, care a luat un interviu experimentatorului, ca pe culoarele clinicii de la centrul din madrid sa intalnesc bolnavi fericiti"). E cu totul si cu totul artificiala aceasta "fericire"? Josa delgado arata ca stimularea "furiei", de exemplu cu microelectrozi nu reuseste nici la animalele mai putin evoluate daca acestea n-au "pe cine" sau "pe ce" sa se infurie (daca maimuta este singura in cusca ei, n-are pe aproape nici o alta maimuta pe care sa se infurie, stimularile raman fara efect). Nestimulata, daca maimuta si-ar vedea "inferioara" aceasta i-ar fi poate indiferenta; cand intervine stimulul, prezenta celeilalte o "deranjeaza". Cam la asta se reduce efectul stimularii cu micro-electrozi. Ceea ce nu este putin lucru daca ne gandim si la faptul ca Orice achizitie a stiintei ajunsa in maini nepotrivite poate sa atenteze la buna intelegere dintre oameni, la fericirea lor.
Dar sa ne gandim mai bine la ce pot face "mainile potrivite" pentru omenire. Noi posibilitati apar pentru acestea, in urma experientelor efectuate in anii nostri de profesorul delgado in ce priveste inlaturarea suferintelor omenesti. Daca bolnavul n-are nici o Durere, nu va avea ce sa-i treaca; daca n-are de ce sa fie fericit, nici nu va beneficia de o fericire propriu-zisa. S-ar putea ca stimularea prin unde radio a creierului sa realizeze o simpla "deplasare de echilibru", de "accent" in interiorul acelor unitati ale contrariilor reprezentate de "furie — buna dispozitie", "durere — lipsa oricarei Dureri" in sensul dorit de medicul curant. Ceea ce inseamna ca scoarta insasi nu lasa cu una cu doua sa-i scape de sub control manifestarile acestor structuri complexe? Sau poate propria lor organizare nu le permite sa raspunda "mecanic" la stimuli? Probabil ca si una si alta.
In hipotalamus se afla, in mod sigur, deci, sediile a doua tipuri principale de reactii emotive: de furie si de teama. El fiind, in general, un "centru al emotivitatii". Toate reactiile somatice sau viscerale care insotesc emotiile noastre sunt "comandate" de aici, pentru ca hipota-lamusul este si sediul unor echilibre: termic, hormonal, alimentar, hidric, cardiovascular, respirator, al unoi' procese ca: formarea elementelor figurate ale singelui, alternanta somn-veghe, functiile sexuale si reproducerea. Noi stim ca exteriorizarea furiei se insoteste de modificari ale ritmului respirator, ale circulatiei singelui, ale batailor inimii — si ale functiilor altor organe pe care, insa, nu le simtim la fel de distinct. Impreuna cu formatia reticu-lara si cu sistemul limbic, hipotalamusul organizeaza raspunsurile noastre emotive, pastreaza experienta emotionala, confera coloritul afectiv particular personalitatii pe care o avem. Fiecare gest, fiecare noua atitudine a noastra au, la punctul de plecare, un stimul sau o anumita situatie carora organismul le ofera raspunsul adecvat. Ceea ce determina organismul sa raspunda, intr-un fel sau altul, (anumite caracteristice ale mediului intern biologic, anumite trasaturi ale personalitatii noastre trecute prin experienta pe care o avem) a fost denumit de neurofizio-.
Ogi "motivatie". Modificari ale unor parametri ai mediului intern (hipoglicemia — concentratia scazuta a glucozei in singe in caz de infometare —, hiperosmolarita-tea, in lipsa apei, concentratii crescute de hormoni sexuali a sunt receptionate la nivelul hipotalamusului. Stimularea electrica a anumitor zone din hipotalamus determina reactii de foame sau de sete chiar si atunci cand mediul intern n-a semnalat lipsa hranei sau a apei din organism. De aici putem trage concluzia ca si alti factori, nu doar lipsa reala de hrana sau. Stimularea electrica pot determina aparitia senzatiei de foame? Ca putem minca fara sa fie nevoie pornind de la te miri ce stimuli veniti din alta zona a creierului nostru? Si sa crestem, nefolositor in greutate?
Experienta zilnica a fiecaruia dintre noi ne ofera un raspuns afirmativ de care, la nevoie, este bine sa ne amintim.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977