Potentiale postsinaptice excitatorii si inhibitorii si generarea potentialului propagat. Faptul ca un stimul slab (depasind totusi o anumita intensitate-prag) si un stimul deosebit de puternic (nedepasind o intensitate superioara, limita) determina aparitia unui impuls nervos de aceeasi intensitate a fost exprimat in formularea legii sau principiului "tot sau nimic" (raspuns maxim sau absenta oricarui raspuns, la Orice stimul capabil de a declansa un impuls). E ca si cum praful de pusca din comparatia folosita anterior ,. Arde la fel de puternic, indiferent daca-l aprindem de la o scanteie sau de la o torta. Acest mod de a raspunde, punind "in joc" "toate fortele", este propriu neuronului cu o excitabilitate normala. cand insa stimulul urmeaza unei excitatii putem avea de-a face cu urmatoarele imprejurari: exista un mic interval dupa trecerea impulsului nervos in care nici un fel de stimul, oricat de puternic, nu mai poate provoca vreun raspuns. Este asa-nu-mita "perioada refractara absoluta".
Ea este urmata de o "perioada refractara relativa" dupa care excitabilitatea celulei revine, treptat, la normal. E ca si cum, pentru moment, impulsul ar epuiza toate resursele fibrei nervoase; este necesar un interval de timp in care o noua "dira de praf de pusca" sa fie asternuta pe urmele celei dintai sau, mai aproape de ceea ce se petrece in cuprinsul neuronului, ca substantele energetice sa se refaca. Aceste perioade coincid cu starile de inhibitie interna, atat de necesare refacerii celulei, despre care vorbim in alte capitole. La nivel central, stimulii foarte slabi, subliminali (a caror intensitate se afla sub un anume prag, nefiind sesizati de catre celula), mai au o sansa si inca destul de importanta: ei se pot suma, fie in timp (cind exista o succesiune de astfel de stimuli la intervale potrivite), fie spatial (stimuli slabi sosind simultan prin mai multe sinapse, de la mai multi neuroni). Centrii nervosi din creier prezinta si ei, la randul lor, o perioada refractara absoluta, una relativa si o faza de excitabilitate crescuta dupa care, daca au conditii, revin ia starea normala. Numim "inductie succesiva" acea facilitare a producerii unui act reflex de catre un act reflex anterior care coboara pragul de excitabilitate al celulei nervoase. cand un parazit se deplaseaza pe piele (este exemplul plastic folosit de best si taylor), reflexul scarpinatului se declanseaza cu o oarecare intirziere (perioada de latenta normala de dinaintea oricarui raspuns); cand parazitul a ajuns in alt punct, este simtit mai repede, reflexul func-tionind mult mai prompt.
Reactia celui parazitat devine, prin aceasta, mai eficienta. E posibil, sugereaza sherring-ton, ca saltul urias al puricelui sa nu fie altceva decat un splendid gest de aparare al acestuia, un mijloc de evitare a facilitarii reflexului de scarpinare, o replica adaptativa la inductia succesiva. Acelasi tip de inductie poate facilita si o actiune opusa actiunii initiale (un reflex de flexie faciliteaza un reflex de extensie si invers). Alte insusiri importante ale excitatiei sunt generalizarea si diferentierea despre care vom vorbi in capitolul dedicat activitatii nervoase superioare. Rezervele energetice ale creierului "daca ati cere unui fizician sa indice "o unica lege, fundamentala, a fizicii", el va raspunde probabil bombanind la adresa intrebarilor stupide, fara raspuns: legea conservarii energiei. Daca in continuare l-ati intreba ce este energia, probabil ca va refuza sa va raspunda. Conceptul de energie are o istorie lunga si a evoluat cu fiecare pas din dezvoltarea fiziciiam putea chiar sa caracterizam fiecare epoca din istoria fizicii dupa nivelul de dezvoltare atins de conceptul de energie.
In mod asemanator, istoria cuceririi de catre om a mediului inconjurator poate si ea sa fie scrisa ea istoria luarii in posesiune a energiei. Acest unic concept constituie, probabil, cea mai importanta punte de legatura intre lumea abstracta a teoriei fizice si cea a practicii, in care omul incearca sa progreseze in manuirea lucrurilor*1 (r. march. Fizica pentru poeti).
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977