Cele de mai jos ne vor permite sa stabilim compozitia diverselor verniuri, in functie de utilizarea lor. Verniuri de pictura. Rolul lor in timpul executarii picturii este de a imbogati liantul culorilor in pasta, pentru a le face fluide, mai transparente si mai profunde, si, in sfarsit, de a le grabi priza. Nu fi secere sa fie reversibile, deoarece se aplica definitiv ca parti componente ale picturii insasi. Singurul dintre uleiurile sicalive realmente folosit este cel de ricin; el intra in doze miei in compozitia unor verniuri cu alcool in care este solubil cat este in stare cruda. Anumite tratamente la cald il transforma intr-un ulei sicativ pe care unii au incercat, uneori, sa-l combine cu culorile; astfel modificat el se usuca rapid, fara sa se ingalbeneasca, dar da nastere unor paste viscoase. Din toate timpurile, verniurile de ambra sau copal au fost pe baza de in, ulei care bruniseaza foarte tare, dar care se intareste in profunzime, ceea ce-i confera o mare rezistenta la solventi si la emfru-uri.
Nu este cazul uleiului de mac si al vechilor produse similare acestuia (nuca) sau al celor moderne (soia, sofran salbatic), al caror singur merit este acela ca se coloreaza putin, in timp ce folosirea lor in pictura provoaca multe accidente. Acest rol nu poate fi detinut: nici de esenta singura care, antrenind in infrastructura uleiul culorilor, le-ar usca, le-ar face sa piarda aderenta si sonoritatea. Nici de ulei, singur sau diluat cu esenta care, din cauza ritmului lent al uscarii ar stinjeni executia; in plus, ar exista riscul. Migrarii , al brunisarii si al unei imbatrlniri mediocre. Nici de rasina singura, deoarece permanenta ei sensibilitate la solventi ar stinjeni suprapunerile, in plus, i-ar lipsi supletea, chiar in prezenta unui balsam. S-ar repeta, astfel, accidentele provocate. In secolul al xlx-lea de excesul de terebentina de venetia.
Dar aceste trei substante componente se pot combina (si chiar in moduri destul de diferite) ca sa capete preponderenta anume calitate, ceruta in mod deosebit. Exista, deci, numeroase verniuri de pictura, care difera nu numai prin continutul lor de ulei care poate fi fiert sau crud, ci si prin rasinile folosite. Le vom imparti in doua categorii. Verniurile de pictura incolore la, а caror folosire a inceput relativ recent, desi in epoca clasica s-au realizat verniuri asemanatoare in alte scopuri. Cele contin o esenta pe care o alegem sa fie mai mult sau mai putin grea. In functie de durata de priza dorita, un nici sicativ (de mac sau standolie) si o proportie ridicata dintr-o rasina moale (o rasina cetonica este preferata astazi damarului). Se minuiesc usor, motiv pentru care convin si incepatorilor.
Diluate, la nevoie, cu esenta, ele se folosesc ca lichide de muiat si spalat pensulele. Incolore ca apa, nu se vor inchide la culoare, decat din cauza uleiului inclus. Mai apte sa confere luciu decat sa modeleze, fi s-ar putea reprosa o oarecare fragilitate si faptul ca se intaresc greu. De altfel, este indicata o usoara "sicativare" a unora dintre ele. Ca sa oferim o idee mai exacta, vom adauga, printre altele, verniul de pictura viberl, mediumul de pictura incolor lefranc-bourgeois si deosebindn-se prin viteza de uscare, trei produse talens, bine cunoscute: mediumul de pictura rembrandt, retardinc si rapidei. Ulei de in fiert la temperatura inalta si in atmosfera de gaz inert; calitati: sicalivitale ridicata, densitate, stralucire, rezistenta la apa. Verniurile cu rasini dure (al caror tip este cunoscutul verniu cu ambra) devin, dimpotriva, uimitor de rezistente la solventi, ca si la imbatrinire.
Ele indreptatesc entuziasmul lui mariinee, impartasit si de xavier de langlais. Odinioara, punerea la punct a procedeului fabricarii lor a determinat indelungatele cercetari ale doctorului de mayerne. Rezultat al prelucrarii ia caid a copalurilor fosile, ele sunt, din aceasta cauza, colorate, iar faptul ca sunt bogate in ulei (ingal-benindu-se la uscare) nu este favorabil tonurilor deschise sau reci. In plus, uneori, ingroasa unele culori. sunt inconveniente minore insa pentru cine stie sa le foloseasca in mod corespunzator. Continand, adeseori, plumb, ele favorizeaza uscarea in profunzime, confera tabloului un aspect smaltuit si-i asigura o buna conservare. Nu vom reveni aici asupra mediumurilor (flamand sau venetian), deoarece le-am studiat pe indelete.
In ciuda unor profunde deosebiri de compozitie si a avantajelor lor, ele se alatura verniurilor de pictura, prin rolul lor si prin faptul ca, pe masura ce lucram, se amesteca cu culorile. Pentru a fi completi, sa mentionam ceara; in amestec cu ulei fiert (medium venetian), ea constituie un verniu de pictura oferind paste ductile si de slaba stralucire.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980