Se presupune ca acest concert ar fi transcrierea facuta chiar de autor a unei lucrari concertante pentru vioara si oboi solo, despre care, un ilustru cercetator al creatiei lui Bach, philipp spitta, face mentiune in cartea sa. concertul este alcatuit din obisnuita succesiune a celor 3 parti: partea i, allegro, este o amplificare a motivelor melodice cuprinse intr-o tema de 8 masuri intonata de la inceput cu elan de viori- si de cele doua, piane. Tema este simetric divizata in doua fraze a cite 4 masuri. Inccpind din a 5-a masura, pianele soliste trateaza motivele temei principale in stil contrapunctic, imitativ. Orchestra acompaniaza cu un motiv dedus din tema principala. Dupa un sir de modulatii (treceri prin diferite tonalitati) in care pianele dialogheaza cu orchestra, partea i se incheie cu revenirea recapitulativa. Ca temei principale, cantata in tonalitatea fundamentala (do minor) de orchestra si solisti.
Partea II, adagio, in meditatie lirica sustinuta de autorului. Melodia principala, de pianul II: in mi bemol major, este o adanca profunda conceptie polifonica a o larga cantilena, este introdusa adagio. Pianul i o reia la interval de cvinta suitoare in timp ce orchestra acompaniaza, ca o ampla ghitara, in pizzicato. Ratarea melodiei de baza este consecvent contrapunctica, in imitatii. Ianele soliste canta cand separat, cand laolalta, dia-logind pana la incheierea partii lente. Partea III, allegro, revine la dispozitia si miscarea initiala. Cele doua piane soliste expun impreuna cu viorile prime tema principala: orchestra si solistii participa la tratarea ei contrapunctica.
E alocuri tema rasuna variat, fragmente motivice apar inversate, in timp ce modificarea plina de fantezie a acompaniamentului orchestral sporeste interesul si frumusetea muzicii. concertul se incheie cu un amplu tutti bazat pe tema principala. Orchestra si cele doua piane conchid laolalta. Iane si orchestra in la minor. Cest concert este o prelucrare a concertului pentru patru viori de antonio vivaldi. Ste alcatuit din 3 parti: partea 1 Llegro, incepe cu tenia principala, joviala si sprintena , de numai 4 masuri, enuntata de pianul 1 si reluata imediat de acelasi solist, la unison cu viorile: in acelasi timp rasuna la pianul 11 un motiv secundar, repetat de indata de pianul 111.
In sectiunea dezvoltatoare, tema i reapare la un moment dat in tonalitatea majora, intonata la unison, cu luminozitate, de primele viori si pianul III, in timp ce motivul secundar rasuna la viorile secunde. este remarcat episodul solistic al pianului II si sectiunea in care pe trilurile pianelor i si II. Viorile isi suprapun Melodia lor sustinuta. Cele doua motive de baza ale miscarii revin variate si ornamentate in cursul prelucrarii lor eontrapunctice. Partea 1 se incheie cu recapitularea materialului tematic intonat de pianul i acompaniat de celelalte instrumente. Partea II, largo, in 4, consta dintr-o introducere simfonica in care pianele si orchestra expun in acorduri un motiv melodic bazat pe un caracteristic ritm punctai. In sectiunea mediana orchestra tace lasind nea 00 mp a ni a t ciutul celor 4 instrumente soliste.
Ianul i canta in ample acorduri o tema in valori mari (doimi punctate) pe care celelalte instrumente soliste o inconjoara cu fermecatoare si transparente arpegii. Revenirea prescurtata (numai 3 masuri) a introducerii incheie aceasta parte de un efect sonor deosebit. Partea III. Llegro. In incepe cu tema principala allegro intonata cu vitalitate, la unison, de viori si de cele 4 piane. Asuna apoi un motiv secundar. Ratarea materialului tematic este contrapunctica.
In imitatii. In sectiunea dezvoltatoare se remarca frumusetea unor modulatii si indeosebi episodul in care pianul i ciuta acompaniat de coarde. Ca instrumentele de coarde se aude la un moment dat un nou motiv melodic pe care pianele soliste il acompaniaza. Dupa un solo al pianului i, concertul se incheie intr-un amplu tutti bazat pe tema principala si pe motivul secundar.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977