Nascut in 1865 la retrograd, aleksandr lazunov s-a afirmat ca un talent exceptional inca de la varsta de 8 ani. Ca 11 ani a fost prezentat lui balakirev. Cesta il recomanda lui rimski-korsakov de la care glazunov incepe sa ia lectii de compozitie. Rescut la scoala lui korsakov si prieten cu criticul tasov si cu borodin, glazunov si-a insusit si a continuat glorioasa traditie a grupului ,. Celor cinci". Muzica sa vie si colorata, patrunsa de spiritul muzicii slave, se distinge prin maiestria formei ca si prin stilul sau de un echilibru clasic. Impreuna cu rimski-korsakov, glazunov a terminat — dupa moartea lui borodin — opera acestuia kneazul igor.
Lazunov a fost unul dintre cei mai fecunzi compozitori ai scolii muzicale ruse. Pera sa reprezinta inelul de legatura intre muzica clasica rusa si noua arta muzicala sovietica, patrunsa de ideile marii revolutii socialiste din octombrie. Insusindu-si conceptiile democratice si progresiste care au calauzit. Rupul celor einci", glazunov a folosit, dupa pilda inaintasilor sai. Un limbaj muzical patruns de intonatiile muzicii populare ruse. Ulte din creatiile sale simfonice, ca poemul stenka hazin si fanteziile orchestrale padurea sau marea, au la baza un program. Lazunov a lasat o mostenire artistica ce constituie o mindrie a culturii si artei ruse si sovietice.
In aceasta citam: 8 simfonii, cateva suite simfonice, doua fantezii, uverturi, rapsodii. Balete si numeroase piese muzicale de camera. El a lasat de asemenea un concert pentru vioara, devenit popular, precum si dotia concerte pentru pian si un concert pentru saxofon. Rofesor la conservatorul din l’etersburg, glazunov a fost numit dupa victoria marii revolutii socialiste din octombrie rector al acestei inalte scoli de arta. Pentru merite deosebite pe tarimul creatiei si invatamintului artistic, guvernul sovietic i-a acordat titlul de artist al poporului. El a murit in anul 1936. Vioara si orchestra in la minor, opera 82.
Cris in anul 1904, concertul pentru vioara si orchestra in la minor, opera 112, s-a impus de la prima auditie in repertoriul violonistilor si orchestrelor din intreaga lume. Uccesul lucrarii se sprijina pe seva melodica generoasa care o strabate. Prin intonatii, ritm si colorit instrumental, concertul subliniaza legatura organica a compozitorului cu bogatul folclor rus. Forma concertului iese din comun. El este alcatuit numai din doua parti. Ar inauntrul celei dintai, distingem doua miscari, — moderato si andante, — cu o tematica independenta, proprie. Iscarea andante — constituind un episod al partii 1
Inlocuieste partea lenta, obisnuita in ciclul celor 3 parti traditionale ale formei. Finalul, partea II, este un rondo. Partea i, moderato, incepe direct, cu expozitia tematica. Vioara solista intoneaza, pe acompaniamentul in triole si apoi tremolat al orchestrei, tema ste o melodie cantabila, lirica, cu o linie larga si unduitoare, ce evoca parca frumusetea stepelor nesfirsite si sentimentul fortei constiente cu care omul rus priveste natura: moderato. Tema este apoi dinamizata si variata ritmic. Ca rasuna in registrul inalt al instrumentului solist. Sistam apoi la un dialog poetic intre vioara si orchestra.
N sir de game si figuratii ale viorii alcatuiesc puntea catre tema II. Aceasta rasuna tot in partida instrumentului solist, cu o expresie de liniste si cu accente de duiosie patrunzatoare. Apoi, orchestra preia la randul ei tema II. Vioara executii o variatie insufletita a ideii secundare incheindu-si participarea la expozitia tematica cu o linie larga, stralucitoare si mladioasa. Orchestra incheie expozitia cu un interludiu de un colorit diafan. Poi. Intr-o atmosfera de contemplatie senina, vioara face trecerea spre miscarea andante.
Asura se schimba din 1 in f, si vioara solista intoneaza cu efuziune, pe coarda sol, o melodic vibranta si nostalgica. Ndante. Atrunsa de intonatii de romanta vocala, tema de mai sus sugereaza imaginile unei povestiri emotionante. Cest episod lent are la randul lui o sectiune mai framantata, agitate. Dupa un pasaj de bravura al solistului, incheiat printr-un tril lung, tema principala a andantelui revine. Eluarea miscarii initiale, moderato, constituie inceputul dezvoltarii, sectiunea de mijloc a formei sonata. Tema i este prezentata in imitatii de instrumentele grave cu coarde si de suflatori, urmata de tema II.
Intrarea instrumentului solist in actiunea muzicala insufleteste miscarea, care culmineaza cu un dialog intre solist si orchestra pe temeiul unui fragment al temei xpozitia tematica readuce temele intr-o noua invesmin-tare orchestrala. Tema i rasuna la coarde, urmata de tema II, intonata cu duiosie, in registrul grav, de instrumentul solist. Ccxpozitia se incheie cu o treptata accelerare a miscarii. Cadenta viorii soliste, organic integrata de autor in structura primei parti, prelucreaza cu maiestrie cele doua teme, prezentindu-le cand expresiv, cand cu stralucire. Cadenta se termina cu arpegiile lungi ale solistului, sustinute de acordurile si tremolo-u] orchestrei. Ste de remarcat ca desi temele partii i au un continut emotional aproape comun, apartinand in egala masura sferei lirismului si meditatiei interiorizate, autorul obtine contraste prin schimbarea tonalitatii si coloritului timbral si mai ales prin alternarea unor episoade expresive, cantabile, cu altele virtuoze, in schimb, partea II, finala, a concertului, concentreaza in dinamismul avantat cu care se inlantuiesc melodiile ei intreaga energie si forta necesare realizarii contrastului de atmosfera, specific formei de concert. Partea II, allegro, este un rondo exuberant.
Tema-refren este intonata cu avant si stralucire de alamuri. Motivul ei initial rasuna luminos ca un semnal vanatoresc. Vioara preia acest prim motiv, dupa care aduce, impreuna cu orchestra, o fraza de completare. Dupa expunerea completa a teinei-refren. Vioara solista insaileaza vioaie variatiuni pe temeiul ei, sporindu-i astfel caracterul jucaus. Rimul cuplet, intonat dupa o viguroasa revenire a temei-refren. Apartine instrumentului solist.
Ste o melodic gratioasa, introdusa cu elan de instrumentul solist. In completarea ideii de mai sus, tot vioara solista intoneaza in miscare ouasi allegrello un motiv valsant. Dezvoltarea in variatiuni a celor doua elemente ale primului cuplet conduce spre revenirea temei-refren, atacata cu vigoare de orchestra. Vioara solista ia apoi initiativa si intoneaza o noua tema. Ste cupletul al doilea, o melodic de joc, oarecum greoaie, acompaniata cu un ritm persistent de orchestra.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977