concertul pentru doua piane si orchestra, unica lucrare pentru o asemenea formatie scrisa de Mozart, a fost compus in 1779—1780. E presupune ca a fost creat cu intentia de a arata eompalriotilor din salzburg progresele realizate in decursul ultimului turneu la Paris. Lucrarea a fost eintata la salzburg de autor impreuna cu sora sa, nannerl. in contrast cu amarele deziluzii incercate la Paris, concertul straluceste de optimism si verva, imbinand in paginile sale o magistrala arta a dialogului simfonic cu o Marc bogatie de melodii prelucrate cu o deosebita fantezie poetica. Asirea unor cadente originale la acest concert si descoperirea unei schite a unei noi versiuni orchestrale dovedesc ca genialul compozitor acorda concertului pentru doua piane o deosebi ta pretuire. concertul este alcatuit din trei parti. Partea i, allegro, incepe cu expozitia orchestrala a materialului tematic.
Orchestra se margineste insa sa expuna in primul ei tutti tema principala, urmata de o vesela riturnela ce va juca un rol important in dezvoltare. Tema 1 este alcatuita din doua elemente, un unison in forte si o replica delicata, gingasa, in nano, a instrumentelor cu coarde. Astfel, in aceasta prima melodie, gasim reuniti cei doi poli ai sufletului Mozartian, forta si gingasia. Poi viorile secunde si violele intoneaza dedesubtul unui ritm al viorilor prime o noua melodie, reluata de oboi si corzile grave. Aceasta este urmata de o stralucitoare fraza conclusiva, riturnela amintita, ce va reveni adesea in decursul primei parti. Olistii ataca impreuna tema i dialogind pe temeiul clementelor ei componente. Noua melodie, proprie grupului solistic, apare in chip trecator si un schimb de replici intre cele doua piane conduce spre adevarata tema secundara, expusa de pianul 1 cu o expresie mladioasa si tinereasca.
Dezvoltarea este initiata de pianele soliste care reiau un fragment caracteristic al riturnelei, reprodus mai jos. Companiat de pizzicatele coardelor, pianul 11 introduce o tema noua, careia pianul i II raspunde prin figuri stralucitoare. Paritia temei secundare da nastere unui viu dialog al grupului solistic cu orchestra. expozitia este o culme a fanteziei Mozartiene prilejuind o intrecere plina de surpriza intre solisti si orchestra. Raditionala cadenta a solistilor se incheie cu riturnela orchestrei care a servit fragmentar la inceputul dezvoltarii. Partea II, andante, incepe cu Melodia expresiva a coardelor incheiata de o replica a oboaielor. Companiat de trilurile pianului i, pianului fi reia tema principala dupa care ambele instrumente o expun in imitatii, in ecou, l'n episod expresiv este acela in care oboaiele einta o gratioasa melodic, acompaniata de arpegiile pianelor soliste.
Ectiunea mediana a partii lente aduce o imbogatire a materialului tematic. Pianul i introduce o noua melodie pe care pianul II o reia variat. Prima sectiune a andantelui se repeta cu mici modificari, dupa care, miscarea se incheie intr-o atmosfera visatoare in sonoritatea stinsa a instrumentelor cu coarde. Partea III, allegro, este construita in forma de rondo, constind din revenirea periodica a unei teme-refren si alternarea ei cu doua teme secundare, asa-numitele cuplete. Pisoadele dezvoltatoare ale finalului apartin, prin amploarea lor, formei de sonata. Rupul coardelor expune, cu vioiciune, vesela tema-re-fren, cuceritoare prin suflul ei tineresc. Llegro.
Poi solistii introduc tema lor, primul cuplet, in aceeasi atmosfera vioaie. E infiripa un viu dialog pe temeiul temei-refren pana cand pianul II, acompaniat de trioletele pianului intoneaza un nou cuplet ch un ritm caracteristic de mars. Chimbarea rolurilor celor doi solisti, replicile colorate ale orchestrei conduc spre un episod bazat pe un ritm dramatic, prin mijlocirea caruia este readusa cu o deosebita arta tema-refren. Dupa ce orchestra o reexpune, cele doua piane soliste o reiau intr-un dialog de o expresivitate deosebita, ce constituie unul din cele mai frumoase momente ale intregului concert. Dezvoltatoare ale finalului apartin, prin amploarea lor, formei de sonata. Rupul cooardelor expune, cu vioiciune, vesela tema-refren, cuceritoare prin suflul ei tineresc.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977