Descendent al unei vechi familii de carturari din provinciile renane. Ax bruch (1838 — 1920) s-a nascut in 1838 la koln (colonia). El s-a consacrat de timpuriu muzicii, stirnind admiratia lumii muzicale a orasului san natal cu o simfonie scrisa la varsta de 14 ani. Dupa citiva ani de studii cu ferdinand llillcr si cari liei-necke, socotiti printre cei mai buni pedagogi germani ai timpului, tanarul muzician se decide mai intai pentru cariera didactica pe care insa o paraseste curand spre a se dedica creatiei si dirijoralului. urmeaza o lunga perioada de peregrinari prin diferite centre muzicale ale germaniei, perioada in care bruch se afirma atat ca dirijor cat si in domeniul creatiei. In 1891 este numit profesor la catedra de compozitie a academiei de muzica din berlin, pe care a detinut-o pana la pensionarea sa in 1910. Oplesit de onoruri si titular al celor mai inalte distinctii academice, bruch s-a stins din viata la berlin in varsta de 82 de ani.
Ista operelor sale cuprinde 87 de opusuri, printre care figureaza trei opere, trei simfonii, patru concerte pentru vioara si orchestra, o serenada pentru orchestra de coarde, zece cantate si oratorii, doua cvartete de coarde si un mare numar de compozitii corale. In toate acestea s-au mentinut in repertoriul international doar cateva lucrari corale. Erenada pentru coarde. Antezia scotiana pentru vioara si mai presus de toate concertul numarul 1 pentru vioara si orchestra in sol minor. Numarul 1 pentru vioara si orchestra, in sol minor, opera 26 a fost compus intre anii 1866—1868 si executat in prima auditie de marele violonist maghiar losef joachim. Cu prilejul festivalului muzical renan* din 1869. Crisa sub inriurirea vadita a unor laturi ale scolii romantice (indeosebi sub influenta lui mendelssohn-bartholdy), lucrarea reprezinta una din cele mai izbutite creatii ale literaturii violonistice din a doua jumatate a veacului trecut, ramanind pana in zilele noastre compozitia cea mai populara a lui max bruch.
Oncertului pentru vioara a lui iederrheinische musikfeste sunt niste festivaluri muzicale organizate in mod periodic intre 1817—1906, in diferite orase din provinciile renane ca: diisseldorf, eberfeld, aachen, koln etc. concertul in sol minor este alcatuit din trei miscari, din care prima, intitulata preludiu, se inlantuie fara oprire cu partea a doua. In punct de vedere al structurii, concertul pentru vioara de bruch se deosebeste de majoritatea lucrarilor similare. In care partea i este in general amplu dezvoltata in forma unui allegro de sonata. Dupa cum arata si titlul preludiu, compozitorul a conceput partea i a concertului mai mult ca o introducere decat ca o miscare de sine statatoare, ceea ce explica desigur atat proportiile reduse cat si forma oarecum neobisnuita a lucrarii. Ca incepe cu un scurt motiv de un caracter visator, intonat de suflatori, din care se desprinde o cadenta patetica a instrumentului solist: fraza se repeta (inclusiv cadenta, in tonalitatea mi bemol major) si apoi, inca o data (fara cadenta, in tonalitatea initiala — sol minor) dupa care vioara solista expune tema principala, subliniata de o formula ritmica monotona a lasilor; ea va strabate intreaga miscare, aocentuind infatisarea trista a melodiei. Caracterul linistit si plin de caldura al temei secundare, aduce un moment de expansiune lirica in mijlocul acestui tablou sumbru, dar ideea principala se impune din nou, imbracind in cursul dezvoltarii o expresie din ce in ce mai dramatica, ce-si va atinge punctul culminant intr-un furtunos pasaj orchestral.
Reludiul se incheie cu revenirea episodului introductiv euprinzind doua cadente. El va forma aici trecerea spre partea centrala a concertului, celebrul adagio, care i-a adus compozitorului faima mondiala. Atruns de o adanca simtire poetica, tema principala a acestui adagio incepe cu o cantilena suava, ce rasuna ca o poveste, evocind amintirea duioasa a unei fericiri trecute. Reluand apoi firul povestirii intrerupte vioara interpreteaza o melodie vibranta, ca un cantec de dragoste, care se inlantuie cu o fraza Dureroasa, ce pare a exprima o deceptie, un sentiment de revolta. Ar umbrele tristetii dispar curiiul si muzica continua in tonul senin de la inceput. Ezvoltate si ornamentate cu maiestrie, temele initiale revin apoi, alternind intre partea solistica si orchestra si imbinan-du-se, pe alocurea, cu idei muzicale noi. Dupa un moment de maxima tensiune, sugerat de un tutti impetuos al orchestrei, muzica se stinge treptat, in timp ce solistul repeta pentru ultima oara minunatul cantec, ce constituie miezul acestor pagini inspirate.
In contrast cu expresia dramatica a miscarilor precedente. Partea in aduce o atmosfera luminoasa, dominata de ritmul vioi si energic al temei principale, ce aminteste de unele dansuri populare maghiare. Lina de avant romantic, tema secundara, intervine de doua ori in desfasurarea finalului, accentuind caracterul sarbatoresc al acestui tablou stralucitor, atat prin expresivitatea melodiilor, cat si prin bravura sclipitoare a partii solistice.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977