Spre deosebire de concertul numarul 1 in mi bemol major, care incepe cu o impresionanta si dramatica tema, atacata cu clan de instrumentul solist, concertul numarul 2 in la major capata prin insasi infatisarea temei de baza un caracter de confesiune lirica. Xpusa de grupul suflatorilor de lemn, tema principala apare intr-o sonoritate suava chiar in primele masuri introductive. Melodia persista in orchestra in timp ce pianul executa arpegii transparente. Poi miscarea se invioreaza treptat prin interventia unor pasaje de virtuozitate in registrul superior al pianului, care imprima un colorit luminos desfasurarii muzicale. Cest episod, care constituie o imbogatire armonica a temei principale, conduce spre aparitia celei de a doua teme, expuse cu acente viguroase in registrul grav al pianului solist, deasupra unor figuri ornamentale energic ritmate. Tema castiga in amploare si dramatism pe masura ce ritmul este supus unor schimbari pline de fantezie. Treptat, miscarea "e anima ajungand pana la allegro agitate, unde orchestra si pianul schimba replici vii.
In curand orchestra aduce un element tematic nou, de o expresie eroica, ce va capata in cursul prelucrarii o infatisare din ce in ce mai zbuciumata, evocind imaginea unei lupte incordate. Poi atmosfera se potoleste din nou, iar pianul, ramas singur, executa o scurta cadenta ce constituie un preambul al episodului urmator allegro moderato. Ci se remarca indeosebi momentul in care violoncelul solo intoneaza cu caldura tema principala (numarul 1), in timp ce pianul impodobeste Melodia cu arpegii foarte expresive. In mijlocul acestui episod, pianul aduce o idee melodica plina de farmec primavara tic, accentuand caracterul liric al acestor pagini poetice. Oate aceste elemente se succed si se imbina in partea mediana a concertului, creind o imagine multicolora, ce exprima o gama variata de ganduri si sentimente pline de avant romantic. In sectiunea finala — marziale, un poco meno allegro — tema principala se prezinta sub o infatisare impunatoare, in ritm de mars, iar melodiile ce constituie miezul tematic al lucrarii revin fragmentar, rasunind cand in orchestra, cand la pian, intr-o insufletita inlantuire pana la impetuoasa coda. Artiale, unpoco meno allegro.
Concertul in la major cucereste publicul prin bogatia sa melodica si ritmica, prin accentele sale de sinceritate si mai ales, prin amploarea mijloacelor pianistice si orchestrale folosite de autor.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977