Este vorba despre concertul in si bemol major, opera 19. Prima versiune a concertului numarul 2 pentru pian si orchestra in si bemol major, opera 19 dateaza din 1795. Edactarea lui definitiva a fost facuta de autor in 1797, dupa ee-l interpretase personal in public. Intre timp compozitorul terminase concertul pentru pian si orchestra in do major, care desi poarta numerotarea opera 15 a fost compus deci dupa cel in si bemol major. concertul in si bemol major este alcatuit din 3 parti. Ematica folosita de Beethoven in acest concert apartine stilului melodic al exponentilor scolii vieneze. E simte inriu-rirea lui Haydn si Mozart.
Dezvoltarea materialului tematic poarta insa pecetea geniului Beethovenian. Partea i, allegro con brio, este cladita ipe principiile formei sonata constind din inlantuirea a trei sectiuni, expozitia temelor, dezvoltarea si repriza lor. Ca incepe cu expozitia tematica a orchestrei. Intr-o alternare de forte si piano rasuna cu elan tineresc intonata de coarde tema uditorul va remarca usor ampla dezvoltare a nucleului ritmic cuprins in capul temei. Pianul solist intra in desfasurarea actiunii muzicale, intocmai ca in unele concerte Mozartiene, aducand o idee noua, expusa cu un sentiment de gingasa naivitate in registrul inalt: intonata intai de orchestra (primele viori si fagoturi la octava) si preluata de indata de pianul solist, tema II are un contur mladios si o expresie lirica: dezvoltarea incepe cu gingasa melodie citata in exemplul numarul 2 si se bazeaza pe prelucrarea celor doua teme principale. Ca inceputul reprizei orchestra aduce un fragment al temei principale completata apoi de pianul solist. Cadenta face trecerea spre coda extrem de lapidara (6 masuri) si afirmativa.
Partea II, adagio, in mi bemol major, ne dezvaluie calda duiosie Beethoveniana prin mijlocirea unei melodii cantabile in lonata intai de orchestra si apoi de pianul solist, lata tema principala a partii II asa cum apare ornamentata la pian: un scurt motiv dialogat intre orchestra si pian constituie puntea spre revenirea temei principale. Dupa un recitativ al pianului solist (con gran espressione ad libitum) un scurt tutti incheie in pianissimo miscarea. Partea III. Allegro molto. Imbina in structura ei forma de rondo cu aceea de sonata. tema-refren aduce ecouri de cintcc popular vienez. Apul ci cuprinde sugestia onomatopeica a chemarii primavaratice a cucului.
Iata tema-refren: expusa alternativ cu voiosie de pian si orchestra tema-refren creeaza o atmosfera de umor in spiritul popular vienez. Ialogul viu dintre pian si orchestra prilejuieste imbogatirea materialului tematic cu noi teme sau cuplete. Intre cupletele care imbogatesc sfera imaginilor partii a treia amintim o sagalnica melodie expusa cu antren de pian. Dupa cadenta sunt reluate ideile principale.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977