concertul numarul 3 pentru pian si orchestra este o compozitie in care originalitatea limbajului Bartokian se contureaza pregnant chiar din primele masuri. E un acompaniament al orchestrei, instrumentul solist expune tema principala a partii 1, allegretto, in forma de sonata. Ste o melodie faurita in mod evident din elemente intonationalc populare dar trecute prin sensibilitatea creatoare a compozitorului. Aceasta tema este strabatuta de un suflu larg, desfasurindu-se pe mai multe masuri, ca o improvizatie libera. Ierarhizarea celulelor ei ritmice II asigura totusi coerenta. N episod gratios, adus de pian, face trecerea catre tema a doua, de o expresie glumeata. Untea catre dezvoltare este construita pe baza elementelor temei initiale.
Eexpozitia intervine dupa un tril al viorilor. Prima parte a concertului vadeste o tehnica de scriitura pianistica si orchestrala, lapidara, concisa, dar plina de forta expresiva. Aceasta insusire demonstreaza inca o data ca limbajul evoluat al ilustrului compozitor maghiar, inovatiile sale, nascute din profunda asimilare personala a melosului si ritmicei populare, se cladesc pe fundamentul trainic al marilor traditii clasice. Partea II a concertului, adagio religioso, se arcuieste asemenea boltii unui impunator edificiu, sobru ca o mareata catedrala medievala. Orchestra pregateste atmosfera aparitiei pianului care intoneaza un coral linistit: ciutul lui alterneaza cu cel al orchestrei si iata ca apare apoi o miscare ceva mai vie — o parte (mijlocie. Dupa un mare crescendo revine Melodia de coral, la orchestra, fiind impodobita de sunetele pianului. Finalul concertului, allegro vivace, in forma de rondo.
Izbucneste (attaca) cu un foarte scurt pasaj avantat al solistului. Intervine apoi si orchestra. Iata elementul principal al finalului, plin de ritmicitate: allegro vivace. In compararea partii pianului cu cea a orchestrei se poate observa o dualitate ritmica. Partea orchestrei, desi in masura de trei optimi, are o metrica binara. Dupa uu solo de timpani, intervine la solist, un fugato bazat pe reluarea acestui fragment melodic ce trece si la orchestra. Dupa readucerea temei principale, intervine iarasi un solo de timpan.
Cest element melodic expus la orchestra intr-o miscare mai potolita va fi si el tratat in stil imitativ. Catre sfarsitul concertului asistam la o demonstratie de bravura pianistica unita cu o viguroasa participare orchestrala de un efect plin de forta si stralucire. Ultimele 17 masuri ale lucrarii au fost terminate de tibor serly, dupa schitele lui Hartok.)
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977