Lucrarea i-a fost comandata lui Mozart in anul 1778 in perioada sederii la Paris. concertul pentru flaut si harpa este alcatuit din cele trei miscari obisnuite ale genului. Orchestra care acompaniaza solistii este compusa din cvintetul de coarde, doua oboaie si doi corni. Partea i, allegro, incepe cu o introducere in care orchestra expune o melodie avantata, cu caracter sarbatoresc, si una unduitoare. Llegro. Urand solistii preiau tema exemplificata mai sus. E urma, flautul face sa se auda o tema lirica, pasionata.
Dupa care revine, pe alt plan tonal, Melodia din exemplul numarul 2 Ceste teme vor constitui baza desfasurarii primei parti, catre sfarsitul careia Mozart a lasat loc pentru o cadenta solistica. Partea II, andantino, incepe cu o tema indurerata, expusa de viori ; caracterul ei isi pune amprenta pe intreaga aceasta miscare duioasa, linistita. Ndanlino. In cele trei teme importante ale finalului, conceput in forma de rondo, vom reproduce numai tema-refren, o melodie voioasa, apropiata de caracterele dansului francez intitulat cavota. Ste interesant sa atragem atentia ca tema exemplificata seamana intr-o oarecare masura cu o melodie din partea a doua a piesei orchestrale eine kleine nachtmusik. Si orchestra in re major, ele doua concerte pentru flaut si orchestra, in sol major si in re major, au fost compuse in aceeasi perioada — in timpul sederii lui Mozart la mannhcim, intre 1777 si 1778.
Impreuna cu concertul pentru flaut, harpa si orchestra, cele doua lucrari amintite alcatuiesc o pretioasa mostenire artistica a clasicismului vienez. concertul in re major pentru, flaut si o'rchestra este o creatie magistrala atat prin pregnanta si caracterul lapidar si totodata expresiv al tematicii, cat si prin perfectiunea formei si admirabila adaptare a timbrului argintiu al flautului solist ia ansamblul orchestral alcatuit din doua oboaie, doi corni si cvintetul de coarde. Lanul tineresc al autorului, pe atunci in varsta de 22 de ani, setea sa de viata traieste si palpita intens in acest concert, cizelat si slefuit asemenea unei pietre pretioase. concertul este alcatuit din 3 parti. Partea i, allegro aperto, incepe cu expozitia tematica a orchestrei. Cele doua teme principale se succed urinate de cite o formula conclusiva. Asa-numita riturnela.
In primele masuri ne captiveaza expresia tinereasca, energica si totodata plina de farmec, a temei i, intonata intr-o nuanta forte. Curand se aude si tema II. Mladioasa si cantabila. Lautul solist incepe cantul cu libertate si avant, printr-o gama ascendenta incheiata cu o nota lunga, tinuta, dedesubtul careia orchestra reaminteste tema olistul, asa cum se intampla adesea in concertele inozartiene, introduce o melodie noua, deosebit de extinsa, si abia apoi reia mladioasa tema II, pe care o prezinta in atragatoare variatiuni cu acompaniamentul straveziu al viorilor. Dezvoltarea, sectiunea centrala a formei de sonata, este concisa dar plina de surprize armonice. Int prelucrate aici cele doua idei de baza. expozitia tematica, adica reluarea temelor, se incheie cu o cadenta libera a solistului.
Concluzie de cateva masuri ale orchestrei, fara flaut, pune capat primei parti. Partea II, andante та поп troppo, in sol major, valorifica timbrul captivant al flautului solist prin luminozitatea lui senina. Ladita in forma de lied, aceasta parte incepe cu un preludiu orchestral, caruia solistul II raspunde cu un cantec gingas. Tema II, alcatuind substanta muzicala a sectiunii mediane, este tratata in imitatii de catre solist si orchestra. Revenirea preludiului, intr-o forma concentrata, si divizat intre orchestra si flaut, conchide poetica parte lenta. Partea III, allegro, este un rondo patruns de veselia exuberanta a operei buffa. Gen in care Mozart a scris cateva dintre capodoperele sale.
Tema-refren prezinta o mare asemanare cu aria blondinei din opera comica rapirea din serai — pe care Mozart o va compune cu 4 ani mai tarziu, in 1782. Pontane variatii ritmico-melodice pe tema-refren se imbina cu broderii, desene si arabescuri melodice de o gratie subtila. Poi rasuna in imitatii o tema noua (un cuplet), expusa intr-o maniera dialogata, vie, de ochestra si solist. Ivacitatea finalului ne lasa impresia ca solistul si orchestra alcatuiesc impreuna personajele miei spumoase opere bufe care se intrec in a cuceri prin sprinteneala lor glumeata simpatia si dragostea auditoriului.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977