Reinliold Moritzevici Glier s-a nascut la kiev, la 12 ianuarie 1875 el si-a facut primele studii muzicale la scoala de muzica din orasul sau natal iar, mai tarziu, la conservatorul din Moscova, la ca-a de compozitie. Indrumat de taneev, arenski si lppolitoi-i v anov, compozitori si profesori eminenta, Glier a absolvit conservatorul in anul 1900 cu medalia de aur. Data cu activitatea creatoare, in care s-a afirmat foarte curand, el a imbratisat cariera pedagogiei muzicale, fiind numit profesor la clasa de armonie a scolii gnesin din Moscova. In-cepind din 1913, a functionat ca profesor de compozitie, iar din 1914. Ca director al conservatorului din kiev. In anul 1920 a fost transferat ca profesor la clasa de compozitie a conservatorului din Moscova. Figura compozitorului Reinhold Glier prezinta un interes deosebit in dezvoltarea creatiei muzicale sovietice, intr-adevar prin contactul sau nemijlocit cu viata muzicala rusa din ultimul patrar al veacului trecut, careia prezenta lui Ceaikovski, Rimski-Korsakov.
Inspiratia de la alti compozitori i-a dat o mare stralucire, el a tras invataminte pretioase, care l-au ajutat sa continue firul marilor traditii artistice ale scolii muzicale nationale ruse, bazate pe viata si creatia populara. Adancind conceptiile realiste si cuceririle inaintasilor sai, contopindu-se cu cele mai nobile idealuri ale poporului, Glier a izbutit sa se ridice pana la un inalt nivel de maiestrie componistica. Creatia lui Glier cuprinde 3 simfonii. Poeme simfonice, 7 uverturi. Concerte instrumentale (violoncel, corn, harpa), un concert pentru soprana, muzica de camera instrumentala si vocala, muzica de scena pentru diferite lucrari dramatice.
Printre care se numara binecunoscutele balete floarea rosie si calaretul de arama. Pentru valoarea si rodnica sa activitate artistica Reinhold Glier a fost distins cu inaltul titlu de artist al poporului din inconjurat de stima si dragostea intregii lumi muzicale, Reinhold Glier s-a stins din viata in anul 1956, la Moscova. concertul pentru harpa si orchestra. concertul pentru harpa si orchestra, opera 74, a fost scris in anul 1938 si editat in anul 1915. El a fost dedicat celebrei harpiste sovietice "Xenia Erdely". Alcatuita din trei parti, lucrarea cuprnde melodii calde, sincere, de mare accesibilitate. Melodica intregului concert, generoasa si romantica, este patrunsa indeosebi in ultima parte de intonatiile si ritmurile caracteristice cantecului si jocurilor populare ruse.
In punct de vedere al realizarii tehnice, compozitorul foloseste cu maiestrie posibilitatile de expresie ale instrumentului solist, menajand printr-o orchestratie fina, transparenta, sonoritatea sa gingasa, desi utilizeaza aproape toate grupurile orchestrale, suflatorii de lemn, alamurile, permisiunea si corzile. Partea I, allegro moderato, imprima prin continutul ei epico-liric caracterul general al lucrarii. Ca este construita in forma clasica a sonatei, bazandu-se pe doua teme contrastante. Ea dintai, larga, cantabila, dar in acelasi timp patrunsa de un patos de balada, este intonata de instrumentul solist. In acorduri bogate, pe fondul tremo-o-ului instrumentelor cu coarde: tema prima este preluata de orchestra, fiind intonata de suflatorii de lemn si de instrumentele cu coarde. Apoi, harpa pregateste, printr-un sir de arpegii, intrarea celei de a doua melodii principale, care rasuna la clarinet: instrumentul solist preia Melodia clarinetului pe care o prezinta cu un acompaniament leganat, mladios. Dezvoltarea materialului tematic foloseste fie fragmente ale ideilor principale, fie elemente melodice cu caracter episodic, constituind punti de legatura intre teme, si se incheie cu reexpunerea celor doua melodii principale.
Cadenta instrumentului solist incepe in arpegii, apoi reauzim tema a doua imbinata cu un fragment al temei prime. Cest motiv ne conduce spre Melodia principala care-si regaseste caracterul cantabil si generos de balada. In reexpozitie, la inceput oboiul si apoi harpa reiau tema a doua si miscarea se incheie cu tema i (primul ei motiv), cantata in crescendo de intreaga orchestra. Partea II. Ndante, este scrisa in forma unei teme cu variatiuni. Ema, patrunsa de un sentiment romantic de visare, se desfasoara intr-o miscare potolita (andante) in ritmul de al unei siciliene. Ca este expusa de instrumentul solist dupa o introducere a corzilor grave.
Tema este prelucrata intr-un sir de sase variatiuni, al caror continut emotional se schimba de fiecare data datorita transformarilor ritmice, tonale si armonice. Cu exceptia celei de a doua variatiuni, la care instrumentul solist nu ia parte, celelalte cinci variatiuni sunt cladite pe principiul concertant al participarii egale a instrumentului solist si a orchestrei. este remarcat. In sirul variatiunilor, variatiunea a 5-a, unde tema apare cantata in pizzicato de instrumentele cu coarde precum si de suflatori, cu o infatisare ritmica vioaie, si variatiunea a 6-a, deosebit de lirica, visatoare (con espressione), in care caracterul liric al melodiei atinge un maximum de elocventa. Partea II se incheie intr-o miscare potolita. Ndante. Melodia prezentata pana acum in 6 aspecte diferite este intonata de corni, apoi de flaut si de clarinet, in timp ce solistul isi luneca degetele pe corzile instrumentului (glissando).
In incheiere (coda) mai persista ecouri ale frumoasei melodii pe care este cladita intreaga miscare. Partea III. Allegro giocoso, este in intregime patrunsa de optimismul robust al jocurilor si cantecelor populare ruse. Chiar de la inceput, dupa o scurta pregatire a orchestrei, harpa intra cu o prima melodie, bazata pe un ritm jucaus, specific dansurilor populare ruse. Uflatorii de lemn reiau aceasta melodic, cinlind-o cu acompaniamentul coardelor. E incinge un dialog intre harpa si orchestra, cladit pe elementele acestei melodii de joc. Arpa reia impreuna cu instrumentele cu coarde motivul jucaus pana cand, ca o completare a acestei melodii, flautul introduce un al doilea motiv.
Lautul si clarinetul isi impart rolurile in intonarea acestui nou motiv de completare, in timp ce harpa acompaniaza in arpegii. Revenirea primei melodii la orchestra aduce parca ecoul unei veselii populare. Curand apare si un al treilea motiv, inrudit cu cel dintai, intonat de instrumentul solist. Desfasurarea acestei ultime miscari se bazeaza pe o forma care tine in egala masura de rondo si de sonata, Melodia din numarul 4 indeplinind rolul unui refren. In incheierea miscarii, acest motiv apare in valori largite, la harpa, imbracand de asta data un patos epic.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977