concertul pentru pian si orchestra in mi minor, opera 11. concertul in mi minor, opera 11, a fost creat de compozitor sub impresia evenimentelor revolutionare ale epocii (1830) si sub impulsul unui puternic sentiment de dragoste pentru tanara cantareata constantza gladkowska. Hopin avea pe atunci 20 de ani si facuse primul sau turneu de concerte la Viena, unde a recoltat mari succese ca pianist si compozitor. Hopin a cantat concertul in mi minor pentru prima oara in fata publicului din varsovia, la 28 septembrie 1830. Lucrarea este strabatuta de avant tineresc, de ritmuri inin-dre si barbatesti dar si de duiosie in partile melodice, de stralucire eroica, in pasajele de bravura. Hopin trece usor, purtat de inventia sa melodica nesecata, de la o melodie la alta si aceasta trecere este presarata de pasaje de virtuozitate si arabescuri melodice de un efect pianistic plin de farmec. Ompozitorul nu a dat o mare atentie partitiei de orchestra a lucrarilor sale concertante, sonoritatile orchestrei fiind palide in comparatie cu efectele sonore pline de colorit ale pianului solist.
E aceea orchestratia celor doua concerte a fost refacuta — aceea a concertului in mi minor apartinand pianistului si compozitorului german tausig. Berlioz a remarcat prima oara ca cele doua concerte ar putea fi cantate fara orchestra, deoarece au fost gandite si simtite pentru pian solo, iar acompaniamentul de orchestra le-a fost adaugat in mod conventional. Totusi, atat de mare este frumusetea cuprinsa in paginile celor doua concerte, incat ele se mentin si astazi in forma originala in repertoriul simfonic concertant. concertul in mi minor este alcatuit din trei parti: partea i, allegro maestoso, incepe cu o expozitie orchestrala in care rasuna temele principale impreuna cu un sir de motive si episoade secundare. Pianul solist intra in desfasurarea discursului muzical cu tema i, pe care am a uzi l-o rasunind cu barbateasca energie si cu accente de mandrie in introducerea orchestrala: aceasta prima idee, caracteristica prin ritmul ei energic se leaga cu o melodie strabatuta de farmec poetic, exprimand totodata Durere si o mangaietoare nadejde: tema a doua va rasuna cu multa expresivitate, duios, elegiac, in expunerea pianului. Imbinand aceste elemente tematice, intercalind in expunerea lor pasaje solistice, avantate sau visatoare, compozitorul exprima mi mimai lumea ghidarilor si sentimentelor sale ci viata insasi a patriei si poporului sau. Dezvoltarea temelor prilejuieste pianului solist in egala masura momente poetice si altele de virtuozitate, care conduc spre reluarea de catre orchestra a expozitiei (reexpozitie).
Partea II, "romanta^ — larghetto, este de un lirism intens. Imaginile ci muzicale pline de farmec si de forta plastica lasa sa se intrevada simtirea bogata a compozitorului, inspirat de dragostea sa tinereasca pentru constantza cladkowska si de admiratia in fata peisajului din cimpia mazoviana (locul de nastere al lui chopin). Lui Kalkbrenncr, caruia ii dedicase concertul Chopin, i-a dat urmatoarele indicatii asupra continutului celei de a doua parti a lucrarii. Tonanta trebuie sa lase impresia ca ochiul se odihneste pe o priveliste familiara si draga, ce trezeste in suflet scumpe amintiri. Totul se petrece intr-o noapte de primavara in care peisajul plin de amintiri si de miresmele naturii reinviate este luminat de razele lunii*. In soapta, instrumentele cu coarde (cu surdina) canta o fraza introductiva dupa care pianul intoneaza o melodie visatoare, duioasa, ca o marturisire de dragoste. Melodia este reluata de cvartetul de coarde.
Arca, sub slapinirea unei emotii creseinde, pianul aduce o noua tema a carei linie cantabila este inflorita cu triluri si apogiaturi. Desfasurarea nostalgica a chitului de dragoste este intrerupta de un episod mai agitat, dupa care orchestra readuce melodiile principale in timp ce pianul acompaniaza, invartindu-le in bogate ornamente si arabescuri pline de gratie, eleganta si finete. Omanta se incheie intr-o sonoritate stinsa, pianissimo. Partea III, rondo-vivace, clocoteste de viata intensa, de entuziasm. Ca este cladita pe doua teme principale si pe cateva motive secundare. Dupa introducerea scurta a orchestrei, pianul solist expune cu prospetime si elan prima tema, de un caracter entuziast: dupa un episod de trecere in care solistul acompaniaza si apoi expune motive noi, adevarate broderii sonore, corzile marcheaza un ritm caracteristic, deasupra caruia se insaileaza o tema noua. Ar prima tema ramane dominanta in desfasurarea finalului, rasunand in diferite tonalitati.
Dupa un episod solistic al pianului, tema a doua revine. Aceasta revenire ne conduce spre coda (incheiere) in care claviatura pianului rasuna in toate registrele si in toate nuantele, de la piano la fortissimo. concertul se incheie in sonoritati bogate.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977