Scris in 1925 si cantat la berlin in anul urmator cu autorul la pian, concertul a intrat in repertoriul simfonic universal. Espre aceasta lucrare a sa, autorul a spus. Int convins ca acest concert va trai si atunci cand alte lucrari ale mele vor fi uitate*. concertul pentru pian si orchestra in mod mixolidian este alcatuit din 3 parti, inauntrul carora survin frecvente schimbari de miscare. Orchestra deosebit de ampla comporta toate grupurile de instrumente. Partea i, moderato, incepe cu un acord fortissimo al orchestrei. Dupa care pianul solist executa o cadenta care este in acelasi timp si o expunere fantezista a temei ema principala, larga, cantabila, expusa de pian in sonoritati contrastante, este alcatuita din 3 fraze si incepe astfel.
Oderato a fantasia. In decursul acestei originale cadente cu rol de expozitie a primei teme, se remarca un motiv ce va fi amplu prelucrat in •dezvoltare si reluat in reexpozitie. Ratind tema principala cu multa fantezie ritmica si sonora, pianul solist o invaluie in arpegii transparente, o intoneaza in •octave si acorduri si pe un tremolo dramatic al orchestrei o canta cu elan in sonoritati puternice, in stilul unei toccate. Poi tema i trece in orchestra, care, printr-o mare crestere sonora o leaga de Melodia secundara, intonata solemn de alamuri si apoi, cantabil, de violoncel. in moderato, espress. Ceea ce urmeaza este dezvoltarea proprie formei de sonata. Ici, elementele tematice sunt prelucrate cu fantezie ritmica, pe alocuri in stil polifonic, intr-o continua schimbare a coloritului orchestral.
Evenirea temei i la suflatorii de alama pe un tremolo al coardelor imprima reexpozitiei accente de maretie si forta ce amintesc de unele episoade ale poemelor simfonice res-pighiene. Pianul participa la reexpozitie, inclteind-o cu o cadenta pasionata si stralucitoare. Tema 1, reamintita de doi fagoti si sustinuta de armonia ampla a pianului pune capat, intr-o stingere treptata a sonoritatii, primei parti. Partea II, lenta, cu o ampla substanta tematica, este structurata in forma unui lied mare. Tema principala, de o larga cantabilitate, cu o expresie interiorizata, rasuna la violoncele, in timp ce pianul o eonlrapuncteaza cu o melodie intonata in ample acorduri. Ente. Apoi, tema violoncelelor este preluata de viori si se extinde in orchestra, in timp ce pianul executa o figuratie stralucitoare.
In episodul median, andante con moto, apare la pian o melodie fluida si jucausa pe care oboiul o preia in ecou. N coral solemn expus lent de alamuri, la care pianul raspunde cu vioiciune, intr-o alternare a miscarii si coloritului sonor, face trecerea spre revenirea episodului andante con moto. Partea III, allegro energice, intitulata passacaglia, este de fapt o tema cu variatiuni. Enia, avand caracteristicile metro-ritmice ale vechiului dans passacaglia, in 3 timpi, este intonata cu forta de pian si preluata de orchestra. Essacaglis. urmeaza apoi un sir de variatiuni ritmice si melodice ale temei de dans intr-o mare diversitate a miscarii si coloritului timbral. E o deosebita forta expresiva este variatia din episodul allegretto, in care tema intonata de oboi si pian rasuna luminos naiv si pastoral.
In desfasurarea finalului, o alta variatie a pianului solist trateaza tema principala in stilul unei toccate, cu un ritm foarte marcat si intr-o miscare vie. Crestere si o descrestere sonora preced variatia andante espressivo. In care tema isi pierde caracterul ritmic, viguros si se mladiaza intr-un cint expresiv. N fugato al orchestrei bazat pe tema passacagliei pregateste intr-o sugestiva crestere dinamica concluzia partii finale incheiata prin ample si viguroase acorduri si pasaje virtuoze ale orchestrei si pianului.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977