Compus in 1952, concertul pentru pian si orchestra a fost distins cu premiul de stat, in anul urmator. El reprezinta un moment deosebit in evolutia compozitorului si constituie una din lucrarile sale cele mai populare, datorita in parte si excelentei interpretari a pianistului valentin gheorgliin. Imbinand tematica folclorica cu melodii proprii, create in spiritul muzicii populare si psaltire, autorul a faurii o lucrare patrunsa de dinamismul jocurilor taranesti si de fiorul poetic al cantecului doinit. concertul pastreaza forma traditionala, fiind alcatuit din 3 parti. Partea llegro, este conceputa in forma de sonata. Introducere, dominata de o tema cu caracterul unui semna! de fanfara, sugerind chemari de bucium, deschide intr-o miscare sustinuta prima parte.
Rintr-o dinamizare a temei introductive, se ajunge la allegro-ul de sonata, propriu-zis, care incepe cu tema i. intonata cu insufletire de viorile prime cu acompaniamentul arpegial al Pi anului solist, sustinut de tremolo-u si pizzicatele coardelor. Tema de mai sus, de obirsie populara, este un cantec satiric de joc, cu un caracter vioi si ritmat, caruia, acompaniamentul fluid al pianului II subliniaza sprinteneala. Reluata de pian, tema principala ne este infatisata in diferite variante ritmice, intr-o continua schimbare a tonalitatii si a coloritului timbral. Resterea si apoi descresterea sonoritatii pregateste aparitia temei. Cu o expresie lirica, care rasuna linistit intonata la inceput de oboi, apoi de violoncel, fagot si in cele din urma de pianul solist: ascultata mai atent, aceasta idee muzicala se dovedeste a fi generata de intonatiile caracteristice ale temei ceste intonatii apar astfel intr-o transfigurare lirica, ce aminteste de stilul cantecului nostru doinit. In sectiunea mediana a formei de sonata, in dezvoltare, sunt prelucrate elementele temei i, dupa care conflictul tematic se angajeaza si atinge culminatii dramatice prin opozitia dintre tema introductiva (1) si tema i (2), prima fiind sustinuta de pianul solist, iar a doua, de orchestra.
Eexpozitia tematica conduce spre o noua dezvoltare a temei II. Ca culmineaza cu cadenta pianului. Oncluzia primei parti se desfasoara intr-o miscare dinamica si se bazeaza pe prelucrarea elementelor temei articiparea activa a pianului solist imprima concluziei o stralucire virtuoza. Partea II, andante, abunda de melodii si motive impregnate de spiritul doinei populare. Le se contopesc organic in unitatea discursului muzical, strabatut de o atmosfera meditativa, de o intensa elevatie lirica. Ladit in forma unui lied cu 3 sectiuni, aba, andantele aduce o melodie cantabila a pianului solist, intonata in acorduri, pe acompaniamentul persistent al maini i stingi. lirismul acestei melodii este reliefat de acompaniament.
Ornul englez introduce o contra-melodie expresivii, urmata de un sir de fraze cantabile ce apartin cand orchestrei, cand pianului. Intr-o continua alunecare tonala. Prima sectiune a formei de lied se caracterizeaza prin legatura organica dintre mai multe melodii si motive ce mentin o atmosfera de adanca meditatie. Pisodul median. La fel de abundent in material tematic, culmineaza cu o melodie calda, de un lirism expansiv, careia pianul solist II aduce o concluzie, o tema patrunsa de intonatii specifice muzicii vechi, psaltice. Eluarea sectiunii a se produce cu modificarea orchestratiei. Tema doinita (4) rasuna in unisonul instrumentelor cu coarde, in timp ce pianul o invesininteaza cu arpegii fluide.
Ndantele este o artistica transpunere pe planul creatiei simfonice a cm te cuini doinit romanesc. Partea III, in miscare foarte vie. Resto, este un rondo. Ca reda atmosfera de veselie exuberanta a jocurilor noastre populare animate de cantecul lautarilor. tema-refren, expusa cu vivacitate de clarinet, fagot si cvartetul de coarde pare o emanatie stilizata a artei lautaresti. Itmata ca un joc sprinten, ea are aceasta infatisare. Pianul o reia, intonind-o la unison, ru aceeasi insufletire, II da apoi amploare sonora si prin mijlocirea unui pasaj, ajunge la primul cuplet, intonat jucaus de pianul solist, in registrul inalt: giocoso.
Pisodul urmator este initiat de o tema ritmica, de joc, introdusa de corn si preluata cu verva de pian. Revenirea temei-refren (numarul 5) si alternarea ei cu cele doua cuplete mentine atmosfera de veselie expansiva. Coda plina de verva ritmica incheie concertul.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977