concertul pentru pian si orchestra in la minor, opera 16. concertul pentru pian si orchestra este fara indoiala una din cele inai importante si caracteristice lucrari ale lui gricg. Cris in anul 1868, cand compozitorul abia implinea virsla de 25 de ani, concertul si-a cucerit in foarte scurta vreme o larga popularitate, pastrindu-si pana in zilele noastre un loc de cinste in repertoriul virtuozilor pianului. Otat cu o remarcabila inventivitate melodica, dar mai putin inzestrat in ceea ce priveste arta dezvoltarii tematice, gricg prefera formele restrinse in cadrul carora, insa, face o adevarata risipa de idei muzicale, prezentate intr-o invesmintare armonica si orchestrala plina de fantezie si de o mare originalitate. Partea i, allegro molto moderato, incepe cu o scurta introducere, un fel de cadenta a pianului, construita dintr-o succesiune de terte, specifice muzicii populare norvegiene, care va apare, sub diferite aspecte ritmice, de-a lungul intregii lucrari. Cadenta se incheie cu doua acorduri energice sugerind parca o intrebare, dupa care orchestra expune de indata tema principala a primei parti. Aceasta este o melodie plina de avant romantic alcatuita din doua perioade distincte de cate patru masuri: reluata apoi de catre instrumentul solist, tema este intregita cu un nou element melodic plin de vioiciune, menit a tace legatura cu tema a doua, care, prin caracterul ci expresiv, duios, seamana cu un cantec popular.
Dezvoltarea este foarte sumara. Si se intemeiaza exclusiv pe tema principala, prezentata alternativ la diferite instrumente din grupul suflatorilor si la pianul solist. urmeaza apoi reexpo-zitia, in care vom recunoaste intregul material tematic din prima sectiune, reprodus aproape fara nici o modificare. Cadenta ampla a pianului constituie punctul culminant al miscarii si pregateste o scurta coda ce incheie partea intai cu multa verva, folosind motivul de terte din cadenta introductiva. Partea II, adagio, evoca diminetile de vara senine si calme ale fiordurilor norvegiene; este un imn inchinat de catre compozitor frumusetilor patriei sale. Melodia delicata care exprima admiratia fata de peisajul natal. Capata in cursul dezvoltarii accente solemne si patetice.
Poi revine atmosfera de ia inceput si miscarea se stinge treptat intr-un pianissimo visator. Finalul, allegro moderato molto este marcato, incepe cu un dans taranesc norvegian, plin de energie si de o deosebita forta sugestiva, in care se oglindeste dragostea de viata a oamenilor din patria lui grieg intregind imaginea multicolora a unei petreceri populare, compozitorul aduce in desfasurarea muzicii inca doua motive puternic ritmate, care. Impreuna cu tema principala, formeaza un ciclu de dansuri de o Marc frumusete si stralucire. Ca mijlocul lucrarii, flautul intoneaza o melodic visatoare, strabatuta de o usoara melancolie: ea va fi apoi larg dezvoltata de catre instrumentul solist. Ca capatul acestui intermezzo liric se repeta scena petrecerii populare ce se va termina, de asta data, printr-o frenetica miscare de dans (tema dansului taranesc transpusa in ritmul 4 — quasi presto). Poi tema ciutului melancolic apare transformata intr-un adagio solemn, ce incheie concertul in accente impunatoare, evo-cind parca peisajele pline de maretie salbatica ale norvegiei, scaldate in lumina fosforescenta a aurorei boreale.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977