Aram ilici haciaturian (1903) face parte din acea generatie de compozitori sovietici care si-au format personalitatea la scoala noua a tanarului stat nascut in urma marii revolutii socialiste din octombrie. El s-a distins in timpul anilor de studii la scoala (inesin. Si la conservatorul ceaikovski din Moscova cu o serie de compozitii valoroase, apreciate de profesorii sai nesin. iaskovski, asilenko si ippolitov-ivanov, incepind prin a scrie lucrari de muzica de camera, el s-a afirmat ca un simfoniei stralucit in anul 1939, cand a terminat prima sa simfonie. Muzica lui haciaturian a crescut si s-a dezvoltat pe solul stravechii culturi populare armene si orientale, imbogatita de traditiile clasicismului rus si de noua conceptie fata de viata si societate, proprie artistilor sovietici. Creatia sa se leaga in mintea iubitorilor de muzica de stralucirea imaginilor muzicale, de bogatia si pitorescul melodiilor si ritmurilor de joc. De plinatatea armoniilor si plasticitatea coloritului orchestral.
Rospetimea inventiei melodice se imbina la ilaciaturian cu o desfasurare libera, plina de fantezie, ce aminteste de improvizatiile vasugilor", cantaretii populari ai armeniei sovietice. Dupa cum, felul in care trateaza materialul tematic vadeste influenta binefacatoare a marilor clasici rusi. Prin caracterul muzicii sale, prin toate insusirile amintite, haciaturian poate fi socotit un vrednic urmas, in era sovietica, al lui borodin si rimski-korsa-kov, membrii straluciti ai vestitului "grup al celor 5" de care-l leaga multe trasaturi comune. Xponent activ al frontului artistic si ideologic sovietic, haciaturian a dat la iveala in timpul marelui razboi pentru apararea patriei o scrie de cantece patriotice cantate cu drag de ostasii sovietici, in luptele lor impotriva fascismului cotropitor. In creatia sa, care cuprinde muzica simfonica si de camera, citam in primul rand simfonia II, baletele gayaneh si spartacus si concertele pentru vioara, pentru violoncel si pentru pian. Pentru meritele sale exceptionale, haciaturian a fost distins cu diferite ordine si cu titlul de artist al poporului din ele mai caracteristice trasaturi ale stilului sau simfonic se oglindesc in lucrarile sale in forma concertanta. Vioara si orchestra a fost compus in 1940 si dedicat ilustrului violonist de reputatie mondiala, david oistrah, primul interpret al lui.
Onstruit dupa modelul clasic al formei, el se distinge prin legatura indisolubila cu folclorul armean si oriental, din care isi trage seva intreaga creatie a compozitorului. Tit in melodiile largi si unduitoare. Cu caracter visator, si in temele insufletite de ritmuri de joc. cat si in prelucrarile de virtuozitate presarate de-a lungul concertului, autorul s-a aratat a fi un admirabil cunoscator al instrumentului. Imaginile pe care le sugereaza concertul sunt pline de lumina, de caldura, de puterea de a evoca privelisti insorite si oameni insufletiti de bucuria vietii, a muncii creatoare. concertul este alcatuit din 3 parti: partea i, allegro con fermezza, in *, se deschide cu o scurta si energica introducere, ce imprima de la inceput muzicii un nestavilit suflu dinamic. rand un dans barbatesc plin de temperament.
Cu dupa mult timp este adusa si tema II, care contrasteaza cu tema i, prin linia ei unduitoare, prin cantabilitatea ei de esenta vocala si intonatii duioase si calde de cantec de leagan. Dezvoltarea, in care predomina ritmica vie a temei i, prilejuieste o ampla prelucrare a acesteia si duce la o cadenta a viorii soliste. Adenta, organic integrata in prima parte, reia materialul tematic in forme de o inalta virtuozitate si expresivitate. Partea 1 se incheie cu o scurta si energica reexpozitie a ideilor de baza. Partea 11. Andante sostenulo, in este patrunsa de o atmosfera visatoare si de un farmec poetic intens, sugerind parca un moment de ragaz meditativ in mijlocul naturii. Ca inceput se aude, in expunerea orchestrei, un scurt motiv melodic, in care apare este figura caracteristica, din care se va naste in chip firesc tema II a partii lente.
Tema II este o cantilena depanata lent de vioara solista, care zugraveste parca peisajul poetic al orientului: pe alocuri, razbat accente pasionate care ajung la o culminatie emotionala in episodul central al miscarii. Treptat insa linistea meditativa se asterne din nou, prin revenirea temei visatoare de la inceput. Partea 111, allegro vivace, in masura ternara, este conceputa in forma de rondo. Dupa o viguroasa expunere orchestrala vioara solista introduce tema principala, zglobie si plina de viata. Ste tema-refren care se intregeste cu o a dona sectiune. Ca revine de mai multe ori, alternindu-se cu alte doua teme (cuplete), una scurta, ritmata ca un joc. Cealalta, mai larga, cantabila, expusa cu pasiune de vioara.
In desfasurarea finalului rasuna la un moment dat. Pe fondul rtiinic propriu miscarii, Melodia larga a primei parti a concertului. Tema aceasta este usor modificata in cursul unei ample dezvoltari. Eluarea ei intr-un cadru nou II da un contur deosebit de atragator prin confruntarea simultana a principiului cantabil cu cel ritmic. In acelasi timp readucerea temei II din partea 1 confera intregului concert un caracter unitar plin de fermitate. Iuresul de veselie ce se desprinde din desfasurarea dinamica a finalului conduce la o incheiere stralucitoare.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977