concertul in la major este cel din urma din seria celor scrise la salzburg in anul 1775. Intregul concert, cu neintrecuta lui bogatie de idei melodice, se naste in acordul lui la major, cu care incepe introducerea orchestrala a primei miscari. Oate temele concertului isi afla izvorul in acordul initial, al carui potential melodic Mozart a stiut sa-l elibereze. Partea Allegro aperto, incepe cu introducerea orchestrala, deschisa de acordul amintit in forte. Ceea ce urmeaza — un sir de desene ritmico-melodice izvorate din acordul initial — ne conduce spre un element tematic ce va incheia expunerea orchestrala prin arpegii coboratoare. Muzica a rasunat pana aici in acente vii, cu un ritm min-dru si tineresc, cu gratie si optimism, iar schimbarea totala a dispozitiei ideilor si sentimentelor ne surprinde. Iscarea trece din allegro in adagio.
E un fond orchestral miscat si continuu, in care rasuna glasul oboaielor si al cornilor, vioara solista isi inalta glasul infiorat pentru a trasa conturul de foc al unui cint strabatut de pasiune. Dagio. Cest scurt adagio, cladit pe sunetele acordului initial, ne lasa sub impresia ca dintr-o data bolta senina a cerului a fost intunecata de un nor. Orchestra revine la miscarea initiala (allegro aperto) cu acelasi acord (la major). Vioara solista isi inalta vocea deasupra acompaniamentului, inlonind un nou element tematic. Instrumentul solist reia apoi succesiv elementele tematice ale introducerii orchestrale, dezvoltindu-le intr-un continuu dialog, plin de farmec si vivacitate, cu orchestra. Scurta cadenta a viorii soliste, in care rasuna figuri ornamentale si triluri suitoare, conduce spre incheiere (coda).
Xtrema concentrare a tematicii in sfera acelorasi tonuri de baza, o melodica din care lipsesc elementele exterioare de virtuozitate, o dezvoltare intim legata de melodiile principale definesc muzical prima parte a acestui concert. Partea II. Dagio, in mi major, este strabatuta de accentele unei gandiri poetico-muzicale de o rara profunzime. Orchestra, intr-o sonoritate piano, expune Melodia principala, patrunsa de melancolica visare. Ca rasuna ca un preludiu emotionant al poemului instrumental ce va urma. N nou element tematic, gingas, mingiie-tor, le leaga de cel dintai. Urind, discursul muzical se imbogateste cu o noua figura caracteristica, conclusiva.
In sfarsit, trecerea catre intrarea viorii in desfasurarea muzicala este cladita pe o figura ritmico-melodica, cu intonatii de suspin. Vioara solista va relua, intr-o dispozitie lirica (amabile), Melodia din 4, si, pe fondul orchestral cladit pe elemente ale motivelor din exemplele citate, va prezenta variat ideile melodice principale (tema principala din 3 si figurile ce o insotesc). E aflam in fata unei constructii in forma de sopata. Dupa expozitie urmeaza dezvoltarea, in care atmosfera se va dramatiza, orchestra crcind un impresionant fond armonic "u cresteri si scaderi de intensitate sonora, deasupra caruia vioara isi insaileaza cantul inflorit cu triluri. Tmosfera se insenineaza, desi motivul cu intonatii de suspin persista in orchestra, iar vioara solista, intr-o dispozitie duioasa (dolce), va intona din nou Melodia initiala (din 3). Epriza conduce spre o scurta cadenta a viorii soliste si la o fraza de incheiere a orchestrei, inainte de terminarea miscarii lente, violonistii executa de obicei o cadenta, care de cele mai multe ori este aceea compusa de vestitul violonist si compozitor belgian ysaye. Partea III se desfasoara in tempo di menuetto.
Cu gratie, vioara solista expune prima fraza a menuetului, pe care orchestra o repeta aidoma лп опочт. Apoi, vioara intoneaza fraza de completare, de o nobila cantabilitate. Ca in Orice menuet, apare si trio-ul — o parte mijlocie contrastanta. Ste miscarea allegro, al carei continut de idei accentueaza sentimentul de bucurie, de senina dragoste de viata. Ca baza acestui allegro stau doua melodii. Ea dintai — sprintena, exuberanta — este divizata intr-un joc de replici intre orchestra si vioara: cea de a doua, cu salturi caracteristice, antrenind masa orchestrei, cu cresteri si descresteri ale sonoritatii, cu un ritm umoristic, sustinut de bataia timpanilor, aduce aminte de temele orientale ale miscarii alia turca din sonata in la major pentru pian. Scurta cadenta a viorii solo conduce spre revenirea menuetului, cladit in forma de rondo.
Ozart face aci o sunteza a doua forme muzicale: aceea de rondo si aceea de menuet cu trio. Tema menuetului rasuna pentru ultima oara la vioara ina into ca instrumentul solist sa reaminteasca, intr-o sonoritate stinsa (pianissiino), punctul de plecare al intregului concert, acordul de za major, desfasurat melodic in arpegiul la—do— mi—la.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977