concertul pentru vioara si orchestra in mi bemol major, numarul 6, pare a fi fost scris in anul 1785, la salzburg, pentru violoncelistul Jean eck, unul dintre virtuozii vremii. N timp, s-a contestat autenticitatea lucrarii, dar astazi ea este pe deplin stabilita. Partea i, allegro moderato, se deschide cu expozitia tematica a orchestrei, in care cele doua teme principale sunt incadrate de frazele conelusive ale obisnuitei riturnele. Um se intampla adesea in configuratia melodiilor mo-zartiene, tema i este alcatuita din doua clemente, un arpegiu la unison al instrumentelor cu coarde, intonat cu energie, in nuanta forte si un raspuns, in piano, al suflatorilor si viorii soliste. Riturnela, adica o melodie ce revine ca o concluzie, face trecerea spre tema II, cantabila si duioasa, intonata cu o expresie gingasa, dulce, de cvartetul de coarde si apoi de flaut si oboi. Eluarea temei i incheie expozitia orchestrei. Ste de remarcat ca fiecare replica a orchestrei prilejuieste revenirea in registrul grav a temei i, legata printr-un ritm persistent de riturnela ce o insotea in prima expozitie tematica.
Ectiunea mediana a primei parti, dezvoltarea, de un caracter patetic, se distinge prin rolul activ al instrumentului-solist. Ca se desfasoara in atmosfera unui dramatic dialog intre solo si tutti. Cest dialog este alimentat de substanta melodico-ritmica a temei i, readusa de orchestra, careia solistul II raspunde printr-un chit intretaiat cand de intrebari nelinistite. cand de viguroase pasaje virtuoze. expozitia tematica readuce temele in aceeasi succesiune ca la inceput, cu singura deosebire ca, de asta data, tema secundara (2) apartine exclusiv solistului. In ultimele masuri ale primei parti, tema principala se stinge treptat. Partea II, un poco agitato, imbina, intr-o atmosfera de vraja sonora, timbrul instrumentului solist cu acela al cvartetului de coarde.
In aceasta parte este reliefata cu o magistrala arta potenta expresiva a unei singure melodii, expusa la inceput de orchestra. Vioara va repeta de 3 ori Melodia de mai sus. Extinzind-o. Adueindu-i modificari prin varierea ei si imprimindu-i accentele unei nobile meditatii. N scurt episod median, in care tema apare usor dinamizata. Intr-un colorit tonal minor, asigura revenirea melodiei de baza in aceeasi atmosfera ca la inceput. Partea III, rondo, in miscare allegretto, cucereste prin spontaneitatea cu care melodiile se inlantuie si se alterneaza, farmeca prin fantezie ritmica si prin dinamismul dialogului dintre solo si tutti.
Tema-refren, ce strabate ca un fir calauzitor final, este intonata de vioara solista. Intr-o dispozitie vesela, luminoasa. Orchestra o preia cu aceeasi animatie. Ar si celelalte melodii sunt introduse in discursul muzical tot de vioara solista. Dupa expunerea repetata a temei-refren, rasuna, plin de farmec, primul cuplet intonat pe coarde duble de vioara solista. El aduce ceva din atmosfera temei II a primei parti. N al treilea cuplet, in tonalitate minora, expus tot pe coarde duble de vioara solista, produce o adumbrite trecatoare a atmosferei.
Evenirea temei-refren, intai la solist si apoi la orchestra, readuce insa animatia vesela de la inceput si conduce sipre concluzia finalului.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977