Karl stamitz (1746 — 1801) face parte din pleiada de muzicieni de origine celui care au avut un rol de o mare importanta in dezvoltarea simfonismului vest-curopcan din a doua jumatate a veacului xvii. El este cel mai virsinic fiu al celebrului compozitor, violonist si sef de orchestra jan vaclav stamic (johann wenzel stamitz) de numele caruia se leaga inceputurile simfoniei ca gen si inflorirea vietii de concert din germania vremii sale. In orasul mannhcim, jan stamic pusese, in anul 1745, bazele unei scoli care a adus un aport hotarator in dezvoltarea muzicii din ajunul aparitiei clasicismului vienez. Ca mannheim s-au folosit pentru prima oara pe scara larga, ca procedeu caracteristic, cresterile treptate ale intensitatilor sonore — crescendo — si descresterile lor — diminuendo. karl Stamitz, a carui activitate este legata de orchestra de la mannheim, a scris indeosebi simfonii si concerte. Pentru clavecin, 14 pentru vioara (din care o mare parte ramase in manuscris), 8 pentru flaut, unul pentru oboi, unul pentru clarinet si orchestra. concertul pentru vioara si orchestra in re major, opera 1
Revenit probabil dintr-o transcriptie, concertul in re major, pentru vioara si orchestra de coarde de karl stamitz este alcatuit din trei parti si este concludent pentru perioada de tranzitie de la forma concerta grosso la concertul cu un singur instrument solist, inzestrat cu toate posibilitatile de afirmare con-ccrtistica. Ratarea materialului tematic vadeste faptul ca noul stil armonic se afirma, inlaturind complicatiile tratarii polifonice care deveneau din ce in ce mai nepotrivite, catre sfarsitul veacului xviii, cu orientarea concertului instrumental. Partea 1 este scrisa in miscarea allegro. Chiar din capul locului, viorile ataca prima tema, cu un caracter vesel, sarbatoresc. Dupa un fragment melodic" destul de bine caracterizat, apare, tot la viori, a doua tema mai cantabila, mai gratioasa. Dupa ce orchestra a expus acest material tematic, incepe sa cinte si vioara solo care enunta tema intii. Esi dezvoltarea nu este prea intinsa, instrumentul solist are posibilitati de afirmare, atat din punct de vedere liric cat si din punct de vedere expresiv-muzical.
Partea 11, andante moderato, este scurta. Aceasta pagina ofera solistului un bun prilej de a-si pune in valoare caldura tonului si cursivitatea frazarii. Partea 111 este, la fel ca in numeroase concerte clasice, un rondo al carui refren voios are o prospetime si vigoare folclorica.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977