concertul pentru violoncel si orchestra a fost dedicat de autor violoncelistului sviatoslav knusevitki care l-a curtat in prima auditie la 15 noiembrie 1916 cu orchestra de stat a s dirijata de alexandr gauk. Tilul melodic si tratarea simfonica apropie concertul de cele mai bune lucrari ale compozitorului, de simfonia II cu clopote, de concertele pentru pian si pentru vioara. concertul pentru violoncel si orchestra este conceput in cele 3 miscari traditionale, dar intre partea II si partea III nu se face pauza. Datorita legaturii organice dintre melodiile si ritmurile celor 3 parti ale concertului, avem impresia ca aceleasi elemente tematice ne sunt infatisate intr-o mare diversitate de aspecte. Emele cantabile ca si motivele ritmice, cu caracter dansant, sunt dezvoltate de autor in stilul in care cin-taretii populari armeni, asugii, isi improvizeaza cantecele. Rocedeul mai des intalnil in dezvoltare este acela al variatiei libere, de caracter improvizat. Partea i, allegro moderato, debuteaza cu o introducere orchestrala viguroasa, in care acordurile suflatorilor, harpei si coardelor, pregatesc aparitia unui motiv ritmico-melodic clocotitor si nelinistit, care creste sonor in partida viorilor prime.
Cest motiv dansant va juca un rol important de-a lungul concertului, impletindu-se cu temele cantabile. El zugraveste, prin vioiciunea lui, lumea luminoasa a dansului si tineretii, prezen-lind un puternic contrast cu imaginile liOrice ce se ivesc in tematica violoncelului solist. Ioloncelul isi face intrarea in actiunea muzicala cu tema i, cantabila, nostalgica. Ar numai dupa patru masuri el reia motivul ritmic, energie si agitat, expus in introducerea orchestrei. urmeaza o punte catre tema II. Ici revine in orchestra motivul introducerii. Poi violoncelul solist intoneaza o noua melodie lirica, de larga respiratie, bogat inflorita, organic legata de stilul melodic rafinat al stravechii muzici orientale.
Mbele teme principale ale primei parti. Inrudite intre ele prin cantabilitatea lirica, apar in partida violoncel ului solist. Utorul stie insa sa creeze contraste puternice, opunindu-le motive ritmice, agitate, dansante. Relucrarea ideilor principale prilejuieste episoade de amploare simfonica in timp ce violoncelului solist II revin pasaje de virtuozitate si replici de efect. Cadenta violoncelului. Bazata pe materialul tematic amintit, conduce spre reexpozi(ic, unde, din nou, violoncelul isi reia locul de protagonist. Concluzie (coda) impetuoasa, in miscare allegro i trace, pune capat partii i partea 11, andante sos temi to, zugraveste parca un peisaj nocturn.
Uzicologul sovietic gh. Ubov caracterizeaza astfel aceasta parte: "muzica este patrunsa de senzatia deosebita a plenitudinii vietii, care cuprinde sufletul omului dupa o munca rodnica. Mul contempla atunci linistit natura. Ndeva, in departare se pierd ultimele ecouri ale zilei ce se stinge, se aud soaptele si zvonurile lainice ale naturii care adoarme si apoi linistea solemna si mareata a noptii devine atotstapinitoarc". Tmosfera descriptiva se contureaza chiar in introducerea orchestrala. E acordurile harpei se inalta firul straveziu al mc-lopeei flautului solist. Treptat orchestra se anima, un motiv ritmic rasuna la coardele grave si din nou melopeea revine, de asta data intonata de doua flaute, carora le raspund in ecou fagotul si coardele grave.
Muzica se estompeaza pana la da-nissimo si deodata rasuna, ca o cugetare poetic exprimata, Melodia larga a violoncelului solist. Mtmitc soslenuto. On turul temei principale a andantelui (din 3) subliniaza legatura organica intre temele intregului concert. Astfel, motivul cromatic, cuprins in trioletul primei masuri, a rasunat si in tema introductiva a orchestrei din prima parte. Tema andantelui se extinde la diferite instrumente crescand in amploare si imbogatindu-si coloritul. Partea III. Allegro a battuto, risipeste intr-o clipa atmosfera visatoare, contemplativa a andantelui.
A incepe cu tema i, energica si entuziasta, ritmata ca un joc voinicesc: avantul ci infocat ne aminteste dansul sabiilor din baletul cayaneh, sau scherzo-ul dansant al simfoniei II. In aceasta tema reintalnim formula ritmica simpla si dinamica, care a strabatut partea imbinandu-se cu temele cantabile ale acesteia. In general, partea III a concertului este plamadita din intonatiile caracteristice ale partilor precedente. Finalul reprezinta astfel o sunteza si nu o repetare a partilor anterioare, ceea ce inseamna ca materialul tematic se imbogateste cu noi calitati expresive. Potolire a iuresului de imagini dansante aduce tema II, solemna, cantabila, proprie finalului. Partea III imbina forma de sonata cu aceea de rondo. In ultima sectiune a finalului, dupa revenirea exuberantei teme dansante din ex numarul 4, reauzim tema principala a partii i a concertului care incheie in accente triumfale lucrarea.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977