concertul pentru violoncel si orchestra in re minor oglindeste, ca si simfonia spaniola pentru vioara si orchestra, admiratia autorului pentru folclorul spaniol, ale carui melodii si ritmuri specifice au patruns in substanta celor doua lucrari concertante atat de populare. E alocuri orchestratia are un colorit specific muzicii populare iberice. N exemplu in aceasta privinta il ofera sectiunea mediana (allegro-presto) a partii it a concertului, intitulata intermezzo. Instrumentul solist intoneaza aici Melodia unei fermecatoare serenade, pe fondul unui acompaniament orchestral ce sugereaza sonoritatea formatiilor populare spaniole, alcatuite din ghitare si mandoline. concertul pentru violoncel si orchestra este alcatuit din 3 parti: partea i este alcatuita din doua miscari; o introducere — lento — si un allegro de sonata. Introducerea orchestrei incepe cu un motiv evocator intonat cu accente dramatice la unison. Dupa 8 masuri violoncelul solist introduce un motiv declamat ad libitum ce aminteste de recitativele lisztiene.
Razele recitate ale violoncelului sunt marcate de acordurile orchestrei. Mblele motive ale introducerii vor fi reluate in desfasurarea primei parti, cel dintai constituind substanta muzicala a concluziei, coda. Introducerea se desfasoara intr-o alternare de imagini lirice, de patos si izbucniri pasionate si se incheie intr-o largire a miscarii ce pregateste intrarea in allegro maestoso. Aceasta miscare incepe cu tema i a formei de sonata, intonata forte de violoncelul solist. Caracterul ei este infocat, maret, patetic. Allegro maesfoso. Curand apare si tema II, contrastanta, lirica, patrunsa de un sentiment nostalgic.
Dezvoltarea incepe cu motivul principal al introducerii si prelucreaza intregul material tematic al celor doua miscari inlantuite intre ele: lento — allegro maestoso. E-a lungul ei, violoncelul solist isi pastreaza un rol de prim-plan, desfasu-rindu-si larg posibilitatile tehnice si de expresivitate. Recerea spre repriza, adica spre reluarea materialului tematic se face fara obisnuita cadenta, — intregul concert fiind lipsit de traditionalele sectiuni solistice. expozitia se incheie cu motivul introductiv al orchestrei (din 1). Partea II. Intermezzo, in miscare andantino con moto este formata din doua sectiuni care revin de cite doua ori. Dupa un preludiu orchestral, violoncelul solist intoneaza cu un ton catifelat, cald, tema i, de o dulce expresivitate.
Olce espreasiv. Ca constituie substanta muzicala a primei sectiuni, a, in miscare potolita, andantino con moto. Ectiunea в contrasteaza prin miscare (allegro presto). E acompaniamentul sugestiv al orchestrei, instrumentul solist intoneaza, in registul superior, Melodia unduitoare a unei serenade. Dupa revenirea primei sectiuni, partea II se incheie cu tema II, in miscare allegro-presto, readusa intr-o capricioasa nuantare. Partea III este formata ca si partea i dintr-o introducere — andante — si un allegro in forma de rondo. In introducerea lenta, violoncelul solist intoneaza un motiv visator, suprapus pe o pedala a orchestrei.
Rmeaza apoi o schimbare brusca de atmosfera. Cu expansivitate si pasiune inflacarata, violoncelul expuse tema-refren a rondelului. In alternarea de melodii si ritmuri patrunse de farmecul pitoresc al folclorului spaniol se remarca tema avantata si tinereasca a orchestrei constituind unul din cuplete. concertul se incheie cu tema sprintena din ultimul exemplu.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977