Alaturi de contemporanii sai, Robert schuniann si Richard Wagner, compozitorul endelssohn-bartholdy este un exponent de seama al romantismului muzical german. El s-a nascut la Hamburg, la 3 februarie 1309, intr-o familie de intelectuali si a studiat din copilarie pianul, vioara si compozitia. Opil-minune, si-a inceput de timpuriu cariera de pianist-concertist, repurtind succese in germania, Italia, franta si anglia. Ca 21 de ani era un dirijor vestit in toata germania, apreciat prin darul sau de a insufleti orchestrele si masele corale in interpretarea marilor capodopere ale trecutului muzical. Dupa ce a revelat publicului german si european capodoperele literaturii pianistice ale marelui ach, la 11 martie 1329 (deci la varsta de 20 ani), el a organizat, la singakademie din berlin, prima auditie a monumentalului oratoriu al cantorului din leipzig, patimile dupa matei. Intregul popor german a fost rascolit si inaltat sufleteste de comorile de frumusete muzicala ale acestei capodopere necunoscute pana atunci. Ervind cu modestie si pasiune creatia marilor inaintasi — Bach, ilandel.
Ozart si Beethoven — mendelsshon-bartholdy a jucat un rol de prim-ordin in cultura muzicala a timpului si a dat o noua orientare artei dirijorale. Intr-o existenta scurta (a trait cu trei ani mai mult decat Mozart), mendelssohn-bartholdy a creat 121 de lucrari, in diferite genuri muzicale. Intre acestea, vom cita cinci simfonii. concertul pentru vioara (nelipsit din repertoriu] violonistilor, datorita farmecului sau melodic si elegantei poetice a facturii), doua concerte pentru pian, piese concertante pentru pian si orchestra, doua oratorii: pauliis si elias. Cele mai populare lucrari de camera ale compozitorului sunt insa cele scrise pentru pian, concepute in cele mai variate forme, de la cele clasice (preludii si fugi. Onate), pana la formele libere, tipice romantismului. Apricii.
Antezii si popularele cantece fara cuvinte. Creatia lui felix mendelssohn-bartholdy se caracterizeaza printr-o substanta melodica inspirata, izvorila din particularitatile liedului german, printr-o orchestratie stralucitoare, pusa in slujba reliefarii plastice a imaginilor muzicale si mai ales prin claritatea formei muzicale.
* Notă: Pricope, Eugen - Ghid De Concert, 1977