Din pacate, nu se mai poate face nimic ca sa redam integritatea unui tablou, devernisat in mod abuziv. Si cite mai sunt pe lume. In afara de interventiile imprudente ale oamenilor, a mai existat si efectul agentilor na atmosferici. Fara sa mai vorbim de lumina si de umiditate, precizam ca poluarea aerului nu dateaza numai din zilele noastre. Pe vremea cand louis Hautecceur era conservator la Luvru, a vrut sa-si dea seama de influenta atmosferei de pe malurile senei asupra tablourilor din muzeu. Un tablou vechi (care nu prezenta un interes deosebit) a fost expus la o fereastra a marii galerii si a suferit o puternica innegrire a ceruzei. Innegrirea era provocata de sulful provenit din fumul remorcherelor de pe sena.
Vom mai avea ocazia sa revenim asupra unor asemenea subiecte. Sa retinem doar ca, de-a lungul secolelor, o opera de arta a fost retusata de mai multe ori. Astazi aceasta operatie se executa cu mult mai multe scrupule decat in trecut. Si totusi, atunci cand o retrospectiva grupeaza operele aceluiasi artist — apartinand insa unor muzee diferite — suntem foarte surprinsi de deosebirile care ies la iveala. Toti oamenii de meserie care le-au restaurat au procedat in mod stiintific si cu prudenta deoarece intentia lor era nu de a face o opera personala ci de a redescoperi cu sinceritate ceea ce a existat in mod real sau cel putin sa ne sugereze acest lucru. Ezitarile lor, diversitatea propunerilor pe care ni le fac, ar trebui nu atat sa ne faca sa criticam, cat sa revenim asupra unor conceptii sau obisnuinte ale gandirii pe care le datoram mai mult educatiei si influentei livresti decat examinarii obiective a lucrurilor. Pierre paulei ne-a spus de multe ori: "pictorii de odinioara pictau foarte colorat.
In acelasi timp, din intelectualism abstract credem ca spunem totul cand vorbim de "Poussinism". Dar ne-am gandit oare sa comparam tablourile in idei cu cele pe care autorii lor le-au executat cu alte materiale: cu tablourile in mozaic de la sfantul Petru din roma, spre exemplu, sau, ici si colo, cu picturile executate in culori de apa, cu vitraliile sau tapiseriile? cat de instructive sunt acestea! cand tapiseriile lui mignard au fost expuse la lille, alaturi de tablourile sale, a fost usor de constatat ca daca ele erau cel putin la fel de alterate, schimbarile datorate imbatrinirii se produsesera in mod diferit. Astfel, umbra, brun-inchisa (culoarea bistre) in unele, este albastra sau violeta in celelalte. Ce concluzie se desprinde? Ca in functie de material, artistul avea o viziune diferita, sau ca II placea umbra colorata?
Si iata ca suntem departe de a putea vorbi de folosirea sistematica a brunului in epoca clasica. Tablourile executate cu apa arata aceasta intentie de umbra colorata. O observam cand uleiul ramane in stadiul de schita, ca in tabloul "rapirea proserpinei" de rubens. Mai mult decat atit, un examen necircumstantiat ne-ar face sa consideram ca policromiile violente folosite in secolele pe care le consideram cele mai intelepte si mai rafinate sunt de un gust barbar, daca n-am constata la autorii lor vointa calculata de a tine seama de anumite imperative de ordin tehnic. Louis Hautecceur ne-a dat doua exemple: pe cand se afla in rusia, prin i s-a propus sa asiste la deschiderea unui cufar care ramasese tot timpul inchis de cand fusese trimis imparatesei ecaterina cea mare. El continea tapiserii. Culorile lor erau atat de tipatoare incat Hautecceur insusi a fost surprins.
Din fericire, cunostea motivul: acest exces voit urmarea sa compenseze fugacitatea colorantilor impiedicindu-le sa devina prea fade la expunere. El ne-a spus de asemenea cum, apropiindu-se de resturile decoratiunilor din partea superioara a parthenonului, a fost frapat de tonurile exagerate ale culorilor. Totusi, cand privea de jos nu era socat de acest lucru din cauza claritatii extreme a cerului, a violentei luminozitati a aticei. Lumina puternica ucide, intr-adevar, diferentele de tonuri. Dar cum ne-ar aparea aceste fragmente intr-o sala de muzeu, la Paris sau la Londra? Aceasta, De altfel, ne aminteste o regula: pentru ca o opera sa fie corect apreciata, ea trebuie sa fie luminata la fel ca in amplasamentul caruia II fusese destinata initial. Artistul si-a stabilit raporturile cromatice pentru un loc precis.
Tiziano pentru un anumit perete de la venetia, in apropierea unei ferestre, un altul pentru penumbra unei anumite biserici. Nu este prea usor sa reconstituim aceleasi conditii intr-un muzeu. Astfel putem judeca gresit, fiind totusi de cea mai buna credinta. S-a intamplat, oare, altfel atunci cand renasterea, dorind sa reia principiile antichitatii, nu descoperea, cu ocazia sapaturilor, decat statui a caror policromie disparuse? Ochiul amatorului nu s-a deprins oare gresit din cauza prezentei obisnuite a acelei dominante calde si insistente, produsa de "frumoasa patina a timpului, temperand violenta policroma a unor tablouri sau diminuind isocromia celor mai temperate? Sa parasim acest domeniu al brunului pentru ca nu-i cunoastem bine limitele. Sa ne plasam la inceputul secolului nostru, epoca in care s-au efectuat atatea cercetari asupra armoniei culorilor.
Am avut ocazia sa-i intalnim pe unii dintre contemporanii nostri care i-au cunoscut pe impre-sionisti si operele lor care tocmai se nasteau. Toti spun ca acestea erau pe atunci uimitor de stralucitoare, dar ca aceasta stralucire a disparui. Exemplele nu se limiteaza, din pacate, numai la colectia marmottan pe care louis Hautecceur a cunoscut-o la primul ei proprietar. Acesta, relativ sarac si locuind in conditii proaste, isi ilumina locuinta cu o lampa cu ulei care fumega si, din lipsa de spatiu, isi inghesuia pinzele unele langa altele aidoma cartilor in biblioteca. Tablourile neavand aer, uleiul din ele a migrat incet, incet spre grund, provocand pastelizarea. Cu toate acestea, daca le-ar fi expus la lumina, s-ar fi produs alte alterari din cauza fugacitatii culorilor folosite in epoca aceea. Sa-l ascultam pe and re idiotene vorbind despre van gogh:.
Culoarea lui van gogh, oricat de frumoasa ar parea inca, este moarta in comparatie cu ceea ce era pe vremea cand II ingrozea pe majoritatea impresionist ilor, adepti in mai maro masura ai nuantei decat ai tonului pur. Acest dezastru, provocat de oxidarea cro-murilor, a albului de plumb, a verdelui veronese si de evaporarea lacurilor ieftine, este ireparabil. Pentru a reinvia splendorile vechi ale acestor pinze cu raporturi denaturate, dar inca admirabile, a aparut ideea sa fie incadrate cu un alb care II placea lui van gogh, pentru ca izola vapaile care fusesera tablourile lui. Tonurile scazind, nu ora nevoie de mult alb; un simplu chenar "maric-louise" de cativa centimetri era deajuns..."
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980