In numarul infinit de locuri in care un obiect se poate situa in spatiu, stim sa-i determinam exact amplasamentul (sau sa-i atribuim unul) mi ajutorul doar a trei masuri luate in lungime, latime si inaltime. Solutia problemei identificarii culorilor a fost descoperita treptat intr-un mod care ne aminteste de folosirea acestor masuratori. Inca nu este lotul perfect, si este interesant de urmarit acest drum unde se intalnesc cercetatori din disciplinele cele mai diverse: fizicieni si nai uralisl desigur, dar si toti cei care, intr-un scop practic, au de definit si de reprodus culorile. Printre ei sunt tehnicieni de profesii atat de diferite ca tipografi, decoratori, vopsitori, creatori de moda si multi altii, ea si sa van fi care se preocupa de descrierea vreunui fenomen rar sau trecator. Astfel, la baza importantelor lucrari ale lui alexis marnier-lapostollc a stat faptul ca autorul a avut un frate botanist. Intr-adevar, este greu sa comunicam altcuiva ce intelegem noi printr-o anumita nuanta. Asta ne aminteste de vechiul dicton referitor la gusturi si culori.
Cand putem, facem apel la esantioane. Ca sa fie fidele, acestea trebuie sa fie constituite din insasi substanta al carei caracter particular vrem sa-l exprimam. O ceramica nu va avea niciodata tonalitatea unei tesaturi, iar un tabel de nuante tiparit ne va aminti foarte aproximativ de continutul tuburilor. Mai mult inca, atunci cand materia este identica, nu stiu oare pictorii cat de mult variaza o tusa din aceeasi pasta, in functie de modul in care este aplicata? In fine, adeseori este imposibil sa expediem departe unele esantioane (sau sa le pastram), deoarece, cu timpul, multe se altereaza sau se faneaza. Ce-i de facut daca este vorba, de pilda, de o floare sau de o ciuperca? Sa recurgem la vocabular?
Ce carosier, caruia i-ar lipsi vopseaua ca sa efectueze un racord si care nu s-ar putea adresa furnizorului sau curent, ar fi atat de naiv incat sa-i scrie altuia formulindu-si pur si simplu comanda: "verde rezeda" sau "albastru deschis", in timp ce produsele formate dintr-un singur pigment (tot atat de bine definite chimic ca un "verde smarald") pot sa difere de la un fabricant la altul? Numerotarea tuturor nuantelor ar fi mai exacta. Chiar limitindu-se la o singura substanta, lina pentru tapiserii de pilda, ghicim cu usurinta ca am avea nevoie de foarte multe daca vrem sa nu ne scape nimic, ceea ce inseamna costuri ridicate si incurcaturi. Aceasta metoda, mai empirica decat masurile de care vorbim, ne aduce totusi unele servicii. Pentru a facilita folosirea ei, tonurile trebuie dispuse intr-o ordine unanim definita si acceptata. Din aceasta cauza, mai inainte de orice, trebuie sa stabilim o clasificare metodica a carei logica se va impune cu atat mai mult cu cat arbitrariul va fi exclus. Sa incercam sa ne familiarizam cu semnificai ia celor irei variabile.
Claritatea: este ceea ce masoara celula aparatului nostru fotografic ca sa ne dea timpul de expunere sau diafragma convenabila. Fizicienii o numesc "lumiiianta" si o masoara in "apostilb". Aceasta unitate corespunde cu ceea ce respinge o suprafata perfect alba sub lumina unui lux (o luminare la dislnta de un metru). Pictorul stie ca lumina reflectata depinde si de capacitatea relativa a suprafetei (cazul unui tablou mat sau vernisat). Tenta. Este culoarea din spectru, adica pura, de care culoarea data se apropie cel mai mult. Idee de lungime, de unda dominanta.
Puritatea sau saturatia. Ideea de a obtine culoarea dala, adaugand culorii pure dominante (tenta) alb si negru in proportii adecvate. De aici deriva apropierile — denumirile — pe care ne-am obisnuit sa le folosim: culoarea luminoasa si totodata saturata a unui corp = culoare vie. Culoare luminoasa si totodata spalacita a unui corp = culoare pala (vecina cu albul). Culoare inchisa si in acelasi timp sal urata a uimi corp culoare profunda. Culoare inchisa si in acelasi timp spalacita a unui corp = culoarea mohorila (vecina cu negrul).
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980