Trebuie, ca si in muzica, sa slirnim interesul prin aceste rupturi care sunt disonantele. Vom reveni la ele mai tarziu. Realizat intre 1910 si 1912 cu componentele paletei lui, acest cerc apartine celui de-al doilea tip pe care, l-am amintit. Culorile periferice. Slut toate saturate. Dimpotriva, valorile nu sunt egale: partea de sus, cu galbenurile, este luminoasa ; partea de jos, albastru de prusia, umbra arsa etc. Este intunecata.
De altfel, acesta este cazul majoritatii cercurilor care figureaza in manuale. Serusier propune doua griuri, ceea ce faciliteaza realizarile izofane, evitind o schimbare de tenta la. Degradau. Aceste doua griuri amestecate respectiv cu tonurile pure de la periferie dau toate griurile intermediare. Si iata acum principiul esential: armonia. Mpa cum o cere conceptul sau etimologic de potrivire, comporta, in acelasi timp, asemanari si deosebiri determinate. Cum trebuie sa fie acestea din urma?
Raspunsul trebuie cautat in functie de ceea ce sunt cele dintai. Cu alte cuvinte, le studiem luand succesiv, ca element comun, fiecare dintre cele trei dimensiuni ale culorii: tenta. Se spune, in acest caz. Ca tonalitatile sini. Izocrome" (isokhroma: - aceeasi culoare). Diferentele se refera la valoare si ia saturatie. Se pleaca, intr-adevar, de la o singura culoare pe care o deschidem cu alb, folosind fie amestecul (ca la guasa), fie transparenta (cazul laviului), fie aditionarea optica a unor puncte sau linii mai mult sau mai putin apropiate (cazul imprimarii hasurate sau al retusului "a rigat.
Ino"). Armonia va consta in raporturi ton pe ton. Acestea sunt "gamele de umbrei". Continuitatea progresiei mo-deleulni ne impiedica sa le percepem chiar in fondu-urile unui desen. Este deajuns sa luam valorile mijlocii cum am proceda pentru tonurile locale. Aceste variatii marcheaza mai ales spatierea planurilor si relatiile de umbra si lumina. Cele se afirma si mai pregnant inca in operele pur decorative si in anumite cercetari contemporane.
Intr-un cuvant, intervalele constau in cantitatea de lumina perceputa. Pentru ca sa existe rezonanta intre diferentele lor trebuie sa existe raporturi precise care sunt rezultate ale unor legi naturale. Printre aceste relatii, pfeiffer numeste inainte de toate "sectiunea de aur", pe care o aplica conform legilor perceptiei vizuale. Fara a intra in detaliile demonstratiei sale, trebuie sa spunem ca aceste intervale de valori sunt calculate in lumina reflectata si materializata cu aproximatie de urmatoarele exemple: "89% - albul de zinc; 55% — griul deschis de coaja de mesteacan 34% — stratul de oxid de aluminiu, 21 %’, — hasurile dese ale unui creion deardezie 13%, — hasurile dese ale unui creion cu mana 8%, — ardezia acoperisului uscat 5%, — culoarea negru tiparita. Am vorbit mai inainte despre legile lui eechner si despre saturatia simturilor. Acest fenomen fiziologic explica de ce acelasi volum de negru exercita asupra ochilor nostri o actiune mult mai mare daca-l amestecam cu un gri foarte palid, decil daca-l amestecam cu un gri inchis. Cu alte cuvinte, daca am constitui o paleta, adaugand la parti egale de alb, una, doua, trei ele.
Parti de negru, griurile cele mai deschise ar fi pentru noi foarte distantate unele de altele; cele mai inchise abia s-ar deosebi. Dimpotriva, gama armonica da senzatia unor valori repartizate in mod regulat, de la cea mai luminoasa la cea mai intunecata. Deoarece ea se supune unei legi, amestecurile destinate sa o realizeze ar putea fi calculate matematic. Este si mai bine insa sa fie dozate sub controlul privirii noastre si printr-o metoda aditiva. Acest lucru ni-l permite folosirea discurilor turnante. Inca odata, precizam ca nu se pune problema ca pictorul sa foloseasca vreun cantar sau alte instrumente de tortura. Dar acest procedeu ne-a permis sa-i intocmim atestate.
Or, ele ne sunt de folos si pentru a aprecia valoarea unei anumite tente, cautind, prin comparatie cu scara, o echivalenta de luminozitate. Il vom cita imediat pe itten, deoarece putem crea pornind si de la o culoare oarecare, diverse "note" de luminozitati, identice cu cele care le corespund in gama de griuri neutre. Acest lucru il propune printre altele lucrarea vocabulaire en couleurs pe care o ilustreaza unele armonii ale lui vasarely. B) valoarea. cand ea nu se schimba, culorile se numesc "izofane". Ni se intampla, unora sau altora, sa vedem intr-o vitrina un spectacol difuzat pe doua posturi de televiziune. Un aparat de tip alb-negru ne prezinta in gri uniform o zona sau alta, cel in culori diferentiaza, spre exemplu, o pista de nisip de un gazon alaturat de aceeasi luminozitate.
Aceasta confuzie careia II pune capat diversitatea de tente este un exemplu de izofanie. De asemenea, remarcam ca fotografia in alb-negru ale carei contraste sunt efectul diferentelor de luminozitate nu poate deosebi culorile izofane, mai ales intr-un tablou. Lefranc a primit echivalente in guasa, care au retinut doar in mica masura atentia pictorului, o noua dovada ca problemele sale scapa unor astfel de discipline. Alti fabricanti ca grumbacher au propus si ei o numerotare a culorilor lor. Semnalam aici interesul pe care-l prezinta atat pentru pictor, cat si pentru decorator color-compass al acestei firme si claritatea textului (in engleza) care-l insoteste. Isophanos = aceeasi stralucire). Anumiti autori, marnier lapostolle, alberl vanei, prefera aici termenul de "izofol" (aceeasi lumina); ei denumesc izofane amestecurile "izofote" ale unei culori unice cu griul de aceeasi valoare, amestecuri descrise in cele ce vor urma.
In acest sens restrins, o culoare izola na ar fi in acelasi timp izofota si izocroma. Tot astfel, noi am inceput prin a folosi cuvantul "izocrom" intr-un sens restrins:. Aceeasi tenta". Impreuna cu jerorne, vom fi siliti sa desemnam prin "izocrom" tot ceea ce comporta o culoare dominanta, notiunea de culoare unica exprimindu-se prin "monocroma". La drept vorbind, nu exista inca, dupa cite stim, o terminologie internationala, dar esentialul aici este de a vedea diferentele, oricare ar fi cuvintele folosite. Se pot intercala game de armonii izofane intre o culoare saturata si griul care II corespunde ca inaltime, cu alte cuvinte intre degradeuri de aceeasi valoare si de aceeasi lenta. Este atunci prezenta tonalitatea dominanta careia pfeiffer II subliniaza "surprinzatorul efect psihologic.
De exemplu, o gama situata intre galbenul auriu si griul de aceeasi valoare cu galbenul ne aminteste de impresia pe care o avem cand privim o lumina galbena care se indeparteaza prin ceata. O gama situata intre rosul aprins si griul de aceeasi valoare ne aminteste flacara carbunilor, renascand din cenusa.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980