Maroger aminteste in continuare istoria diverselor mediumuri dintre care crede ca ar fi recunoscut sase variante. cat despre mediumul lui rubens, originar si el, de la antonello da messina si de la italieni, secretul era atat de bine pastrat de elevii sai, incat s-a pierdut complet la moartea lui lacob jordaens (1593—1678), ultimul supravietuitor al atelierului sau. Rubens insusi fusese generos si daduse formulele direct elevilor sai, dar acestia, temindu-se probabil de limitele propriului lor talent, cantasera sa-si asigure superioritatea refuzand sa destainuia cuiva formulele. Figurile din pp. Si sunt desene vechi, reproduse de maroger dar. Din pacate, anonime. Cele dovedesc cu cita minufiozitaie era studiata natura la fata locului, cu mult inainte de impresionism.
Indicatiile de culoare scrise de mina, timpul si anotimpul asigura exactitatea lucrului care va continua in atelier. Raoul dufy, ca si dupa el multi moderni, a fost pasionat de studiul posibilitatilor de expresie pe care le poseda tehnica vechilor maestri. De aici a rezultat o indelunga colaborare cu jacgues maroger, la care am avut fericirea sa participam. Acest articol din 27 decembrie issct din revista lieaux-arts" ne dezvaluie ideile lui in momentul in care, cu ajutorul unei emulsii, avea sa picteze "zana electricitate". Se stie ca angoulvent a avut excelenta idee de a intreba pe mai multi artisti cum inteleg ei pictura. Am publicat deja raspunsul lui andre lhote la aceasta intrebare. suntem foarte fericiti sa putem reproduce astazi raspunsul lui raoul dufy.
Cred ca nu as putea raspunde mai bine la aceasta intrebare, decat spunindu-va care este, pentru mine, capodopera picturii. Este tabloul lui tiziano "venus Ascultand muzica", aflat la muzeul prado. Frumusetea culorilor, stralucitoare ca smaltul, nobletea si usurinta desenului, sunt in perfecta armonie cu frumusetea poetica a subiectului. Numai o materie picturala frumoasa poate fi pe masura unei idei frumoase. Echilibrul acesta produce emotia artistica. Inainte de toate, pictura este o arta a ochilor, a simturilor. Ea are ca baza cele mai frumoase culori, cele mai frumoase linii care se pot imagina, frumoase prin ele insele si infrumusetate prin apropierea si prin armoniile lor.
Este prin urmare o arta foarte materiala: in penel si pe paleta trebuie pictorul sa caute mai intai perfectiunea. Si este si o arta de creatie spontana, de improvizatie, as zice, in care artistul nu este decat un intermediar intre inspiratia care vrea sa se exprime si materia care are viata ei proprie: el este interpretul, traducatorul uneia si al alteia. Artistul nu se poate atinge de inspiratia sa; ar silui-o si ar trada-o; trebuie sa o redea asa cum este. Or, materia nu este numai un intermediar intre inspiratie si exprimarea ei; ea este inzestrata cu propria-i frumusete, cea care ne incanta la stofele de matase, lacurile din orient, uri si portelanuri. Admirabilele expozitii de pictura veche Italiana sau flamanda din aceasta vara sau din aceasta toamna au tulburat intr-o anumita masura, ceea ce era, de citiva ani incoace, atmosfera caracteristica Parisului. Nu erau oare ele de natura sa dezorienteze aceasta multime prezenta la vernisajele saloanelor de pictura contemporana si ale independentilor, multime care nu are timp sa frecventeze muzeele, educata exclusiv prin pictura contemporana si acum azvirlita pe neasteptate in plina pictura veche? Or, cu simtea aceasta multime vibrind de emotie, de bucurie; era uimita de felul in care era intampinata, chemata cu atat elan, cu atita prietenie de aceasta multitudine de capodopere, cu care se simtea totusi in largul ei.
Si ma intrebam cum poate ea sa impace gustul pentru pictura de astazi cu cel pentru pictura de altadata. Pentru noi, initiatii, pentru mine care sunt atent din pasiune fata de ceea ce numim problemele picturii, ceea ce ma uluia, era sa constat cat de simplu se punea problema la vechii maestri. Pentru ca operele lor demonstreaza ca nu exista drama intre inspiratie si realizare. Problemele noastre nu provin, oare, din ruptura care se produce in acest echilibru ai materiei si spiritului si nu cumva ar trebui — in loc sa cautam solutii estetice — sa ne indreptam atentia spre cele ale mestesugului? De la romantism incoace parca ne-am desfatat de pe urma acestui conflict al inspiratiei si realizarii, conflict care a atins punctul critic cu cezanne, omul pentru care o intreaga generatie, si cu insumi, am nutrit o admiratie atat de mare. S-ar putea sa va para ca ma contrazic, deoarece la inceputul acestei discutii v-am dat ca exemplu de ideal in pictura o opera aflata la antipodul geniului lui cezanne si care pare a fi o negatie a acestuia.
* Notă: Havel, Marc - Tehnica tabloului, Editura Meridiane, 1980