Poate merita sa cercetam modul cum actioneaza intunericul in asa fel incat sa pricinuiasca suferinta. Este de observat ca pe masura ce ne indepartam de lumina, natura a aranjat lucrurile astfel ca pupila sa se mareasca prin retragerea irisului, proportional cu indepartarea noastra. Acuma, in loc sa producem o micsorare de proportii reduse, sa presupunem ca ne retragem total de la lumina ; este rezonabil sa socotim ca se va produce o contractie proportionala a fibrelor radiale ale irisului si ca printr-un intuneric profund, aceasta parte a ochiului se poate contracta atat de puternic incat sa incordeze nervii care il compun dincolo de starea lor naturala, si prin acest mijloc sa produca o senzatie neplacuta. O asemenea tensiune pare sa existe cu certitudine, atita vreme cat ne aflam in intuneric ; caci intr-o asemenea stare,: desi ochiul ramane deschis, exista o deschidere (nisus) permanenta care sa primeasca lumina ; acest lucru se observa in mod evident din fulgerele si aparitiile luminoase care in asemenea imprejurari par adeseori sa joace in fata ochiului ; si care nu pot fi altceva decat efectele unor spasme produse de propriile sale eforturi de a urmari obiectul; mai multe alte impulsuri puternice vor produce ideea de lumina in ochi, in afara de substanta insasi a luminii, asa cum stim din nenumarate imprejurari (unii oameni care accepta ideea ca intunericul poate fi o sursa a sublimului, vor deduce din dilatarea pupilei ideea ca atat o relaxare cat si o convulsie pot genera sublimul; dar, dupa cum sunt convins, ei nu considera ca desi inelul circular al irisului ar fi intr-un anume sens un sfincter care s-ar putea dilata printr-o simpla destindere, totusi, intr-o privinta el difera de majoritatea celorlalte sfinctere din organism, ca este prevazut cu muschi antagonici, fibrele radiale ale irisului ; de indata ce muschiul circular incepe sa se destinda, aceste fibre care necesita un echilibru antagonic, sunt trase inapoi cu putere si dau pupilei o largime considerabila. Dar cu toate ca nu am fost lamuriti in aceasta privinta, sunt convins ca oricine va putea constata ca daca deschide ochii si face o sfortare de a vedea prin intuneric, asta II aduce o suferinta perceptibila. Si am auzit femei spunind ca dupa ce au brodat multa vreme pe un fond negru, le dureau atat de tare ochii si vederea le era atat de slabita incat abia mai vedeau). La aceasta teorie asupra efectului mecanic al intunericului s-ar putea obiecta ca inriuri-rile negative ale intunericului sau negrelii par sa fie mai degraba mintale decat corporale ; si recunosc ca este adevarat, ca asa se intampla ; si acelasi lucru se aplica tuturor elementelor care depind de impresionarea partilor mai fine ale sistemului nostru.
Influentele negative ale vremii proaste apar si ele adeseori intr-un mod similar, si anume, sub forma melancoliei si deprimarii, desi nu incape indoiala ca in acest caz, organele trupului sunt primele care sufera, iar mintea este afectata indirect, prin intermediul lor. Intr-o nota de la pagina 480 a volumului xvi din monthly review citim: "muschii (uvea) actioneaza prin contractie, dar se destind prin dilatarea cercului ciliar. Asadar, cand pupila se dilata, ei se destind, si starea de relaxare a unui muschi este starea lui de odihna, in amauroza, cand acesti muschi nu sunt folositi niciodata, pupila este intotdeauna dilatata. De aceea intunericul este o stare de odihna a organului vederii si, in consecanta, obscuritatea — despre care el observa pe buna dreptate ca este adeseori o sursa a sublimului — nu poate afecta sistemul sensorial prin nici o impresie Dureroasa ; asadar, adeseori sublimul rezulta dintr-o destindere a muschilor ca si din incordarea lor". Efectele negrului. Negrul este doar o intunecime partiala. De aceea el isi extrage unele puteri din faptul ca este amestecat cu corpuri colorate si inconjurat de ele.
In sinea sa el nu poate fi considerat o culoare. Corpurile negre, care nu reflecta nici o raza sau doar foarte putine, apar in raport cu vederea doar ca niste spatii goale raspandite printre obiectele pe care le vedem. cand ochiul cade pe unul din aceste spatii, dupa ce a fost mentinut in oarecare tensiune prin jocul culorilor adiacente asupra lui, el cade brusc intr-o stare de destindere, din care isi revine la fel de brusc printr-un salt convulsiv. Pentru a ilustra acest lucru, sa ne gin-dim ca atunci cand intentionam sa ne asezam pe un scaun si constatam ca este mult mai jos decat ne asteptam, socul este foarte violent; mult mai puternic decat ar putea fi conceput in privinta unei caderi atat de mici ca diferenta dintre un scaun si altul. Daca, dupa ce coborim un grup de trepte, incercam in mod gresit sa mai coborim una, la fel cum le-am coborit pe cele dinainte, socul este extrem de violent si dezagreabil ; si prin nici un fel de artificiu nu putem pricinui un soc similar prin asemenea mijloace, daca ne asteptam la el si ne pregatim pentru el. cand spun ca aceasta se datoreste faptului ca schimbarea se produce contrar asteptarilor, nu ma refer numai la ceea ce asteapta mintea. Vreau sa spun totodata ca ori de cite ori vreun organ sensorial este impresionat intr-un anumit mod un timp oarecare, daca modalitatea de a-l imnresiona se schimba brusc, se produce o miscare convulsiva: o convulsie ca aceea produsa cand se intampla ceva impotriva asteptarilor mintii.
Si desi ar putea parea straniu ca o asemenea schimbare care produce relaxare sa genereze imediat o convulsie brusca, totusi lucrul este mai presus de Orice indoiala, si asta s₽ refera la toate simturile. Toata lumea stie ca somnul este o relaxare si ca tacerea. In timnul careia nimic nu mentine in actiune orcanele auzului, este in general cea mai potrivita pentru a aduce cu sine aceasta destindere ; si totusi, cand un gen de murmure sau sunete slabe il nregatesc pe om pentru somn, daca aceste sunete inceteaza brusc, el se trezeste imediat ; adica se trezeste pentru ca organele auzului sunt brusc chemate la activitate. Acest lucru mi s-a intamplat adeseori si mie si i-am auzit pe alti observatori spunind acelasi lucru. Tot asa, daca o persoana adoarme in plina zi, a o cufunda brusc in intuneric ar insemna s-o impiedici o vreme sa adoarma, cu toate ca tacerea si intunericul in sine sunt favorabile somnului — dar nu introduse brusc. Stiam acest lucru numai facand presupuneri privitoare la analogia simturilor cand am analizat mai intai aceste observatii; dar de atunci incoace am cunoscut aceasta experienta. Si adeseori mi s-a intamplat — cum fi s-a intamplat si la cel putin 1000 de alti oameni — ca in perioada in care ne pregatim sa adormim, sa fim brusc treziti de o tresarire foarte violenta ; si aceasta tresarire a fost in general precedata de un fel de vis al caderii noastre intr-o prapastie.
De unde se stirneste aceasta miscare ciudata daca nu cumva tocmai din relaxarea prea brusca a trupului, care prin cine stie ce mecanism al naturii isi revine cu ajutorul unui efort rapid si viguros al puterii de contractie a muschilor? Visul in sine este pricinuit de aceasta relaxare si are un caracter mult prea uniform ca sa fie atribuit vreunei alte cauze. Partile trupului se destind prea brusc, ceea ce se aseamana cu o cadere; si acest accident corporal genereaza imaginea respectiva in minte. cand ne aflam intr-o stare bine incetatenita de sanatate si vigoare, Intrucat toate schimbarile se produc atunci mai putin brusc si au un caracter mai ptftin extrem, rareori ne putem plange de aceasta senzatie dezagreabila.
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977