In zorii vietii noastre, cand simturile sunt proaspete si gingase, cand toata fiinta omeneasca este treaza in fiecare particica a ei si luciul noutatii straluceste pe toate obiectele inconjuratoare — cat de vii sunt senzatiile, dar cat de false si inexacte sunt judecatile ne care ni le formam despre lucruri! Ajung la disperare tot asteptind sa simt o placere la fel de intensa de pe urma celor mai extraordinare realizari ale geniului, cum simteam la varsta aceea de pe urma unor obiecte pe care judecata mea de acum le socoate marunte, neinsemnate, vrednice de dispret. pana si cea mai mica sursa de desfatare este suficienta pentru cel cu un temperament prea sanguin: pofta lui este prea intensa pentru a-i ingadui gustului sau sa fie selectiv ; si in toate privintele el se arata asa cum se prezenta pe sine ovidiu indragostit: molie meum levibus cor est violabile telis, et semper causa est, cur ego semper amem. Un astfel de om nu poate fi niciodata un judecator rafinat; niciodata nu va putea ajunge ceea ce poetul comic denumea un spectator. Va fi intotdeauna apreciata in mod imperfect daca o vom judeca numai dupa efectele ei asupra unor oameni, in afara de cazul cand cunoastem foarte bine temperamentul si caracterul persoanelor respective, mentalitatea lor. Cele mai puternice efecte ale poeziei si muzicii s-au manifestat si poate ca se mai manifesta inca, acolo unde aceste arte se afla deocamdata intr-o stare primitiva, departe de perfectiune. Asupra ascultatorului necultivat actioneaza principiile care stau la baza acestor arte, chiar si in starea lor cea mai putin slefuita ; desi el nu este destul de iscusit pentru a le percepe defectele.
Dar pe masura ce artele inainteaza catre desavirsire. Stiinta criticii avanseaza si ea cu pasi la fel de mari, si desfatarea celor ce le judeca este adeseori micsorata de defectele descoperite chiar si in compozitiile cele mai bine puse la punct. Inainte de a abandona acest subiect, nu ma pot opri sa nu mentionez o opinie impartasita de multi oameni: ca gustul ar fi o facultate separata a mintii, deosebita de judecata si imaginatie — un fel de instinct care ne tace sa sesizam spontan si de la prima vedere, fara vreun rationament anterior, calitatile sau defectele unei compozitii. In ceea ce priveste imaginatia si simtirile, cred si cu ca este adevarat cand se spune ca ratiunea este consultata prea putin ; dar in ceea ce priveste potrivirea, masura, adecvarea la imprejurari — in doua vorbe, ori de cite ori gustul ales se deosebeste de cel vulgar —, sunt convins ca opereaza intelegerea si numai intelegerea ; dar in realitate ea nu intervine intotdeauna brusc — ba chiar dimpotriva, — iar atunci cand se intampla astfel adeseori este departe de a fi corecta. Oameni care in comparatie cu altii dovedesc un gust ales, adeseori ajung sa-si schimbe judecatile timpurii si pripite pe care mintea — prin aversiunea ei fata de o atitudine neutra si fata de indoiala — tine mortis sa le formeze pe loc. Se stie bine ca gustul (indiferent care si cum este) se perfectioneaza exact asa cum se perfectioneaza judecata noastra, prin largirea cunostintelor, printr-o atentie neslabita acordata obiectului contemplarii noastre, precum si prin exercitiu repetat. Gustul celor care resping aceste metode — desi prompt in a se manifesta — este pin-dit de o mare nesiguranta; iar iuteala cu care exprima opinii se datoreste in-gimfarii si pripei, si nu vreunei iluminari bruste care intr-o singura clipa alunga tot intunericul din mintile lor.
Iar cei care au cultivat acel gen de cunostinte ce formeaza obiectul gustului, treptat, treptat si prin obisnuinta ajung nu numai la o soliditate, ci si la o promptitudine a judecatii, — ceea ce se obtine si in alte privinte prin aceleasi metode. La inceput oamenii sunt obligati sa citeasca litera cu litera, apoi sa silabiseasca, dar in cele din urma ajung sa citeasca usor si repede ; iuteala cu care isi spune cuvantul nu constituie insa o dovada ca gustul este o facultate distincta. Dupa parerea mea nimeni nu a urmarit desfasurarea unei discutii referitoare la chestiuni din domeniul ratiunii pure, fara sa fi observat repeziciunea cu care se desfasoara argumentarea, enumerarea temeiurilor, ridicarea si inlaturarea obiectiilor, tragerea concluziilor pornind de la anumite premise; promptitudine in genere la fel de mare ca si cca cu care putem presupune ca actioneaza gustul ; si totusi, in acest domeniu doar ratiunea simpla trebuie sa opereze sau poate fi banuita ca opereaza. Ca inmulti principiile calauzitoare pentru fiecare manifestare in parte ar fi un lucru inutil si in foarte mare masura contrar filosofici. Sigur, aceasta discutie poate fi continuata inca multa vreme ; dar nu intinderea subiectului trebuie sa ne prescrie limitele, caci care anume subiect nu se ramifica oare pana la infinit? Numai natura planului nostru si punctul de vedere unitar din care privim problema ar trebui sa puna capat cautarilor noastre.
* Notă: Burke, Edmund - Despre sublim si frumos, Editura Meridiane, 1977