Pornim din nou de la neuron? Fie!. Dar plecam mai de aproape: corpul celular. Prin perfectionarea tehnicilor de punere in evidenta, astazi putem distinge: citoplasma (la exteriorul celulei se afla un strat densificat de citoplasma pe care il numim "membrana"); nucleul; asa-numitele (prezente in oricare celula) organite (un fel de "organe" microscopice) cum ar fi: condriomul (format din individualitati pe care le numim deseori "mitocondrii". Cele au forme diferite si joaca un rol deosebit de important in metabolismul celular), aparatul reticular intern (asigura troficitatea neuronului), centrul celular sau centrosomul (prezenta lui aici este destul de neasteptata: de obicei el participa activ la diviziunea celulara. Faptul ca il gasim si in neuron, adica intr-o celula care nu se divide, demonstreaza ca el mai are, de fapt, si alte functii). Mai sunt si formatiuni celulare proprii neuronului: dispozitivul neurofibrilar (retea de fibrile, mai densa in jurul nucleului si la periferie.
Ele continua in prelungirea celulei. Se sustine ca ar avea un rol insemnat in conducerea influxului nervos), granulatiile cromatofile nissl (asa-nurnita "substanta tigroida". Care da aspectul tigrat citoplasmei neuronale. Daca folosim coloranti bazici ele ne apar colorate intens in albastru sau violet. Cu cat celulele sunt mai mari cu atat sunt mai bogate in substanta tigroida. Ce rost au aceste granulati!? Nu se stie sigur.
O vreme nu s-a stiut nici daca exista. S-a crezut ca ele sunt "artefacte", adica efecte ale prezentei colorantului in celula. Astazi se crede ca ele exista cu adevarat. Si daca exista, putem fi siguri ca nu exista degeaba: joaca un rol chiar daca noi nu l-am deslusit prea bine), pigmenti (sint doua feluri, specifice, in celula normala: lipofuscina, asa-numitul pigment "de uzura" — marturisind, deci, cite ceva despre "forma" in care se afla neuronul — si un pigment negru, melanic, contine fier. Dar nu stim exact de ce); mai exista, raspandite in citoplasma, diverse substante chimice mai mult sau mai putin complexe: en-zime, gllcogen, fier. Celula nervoasa, neuronul, asemenea oricarei proto-plasme vii, poseda insusiri ca: excitabilitate, conductibili-tate, reactivitate; ceea ce o deosebeste insa de Orice protoplasma vie este gradul inalt de diferentiere a acestor proprietati (recordul il bat celulele din scoarta cerebrala). Amanuntul" care o deosebeste de "Orice protoplasma vie" reprezinta, insa, un salt impresionant sau, daca vreti, o suita de salturi succesive.
Gradul inalt de diferentiere a proprietatilor enumerate tradeaza si un anume "antrenament14, deosebit, in contactul cu lumea. Creierul este cu predilectie locul in care se asteapta, in permanenta, noutati. Informatii, cat mai multe informatii pentru miliardele de celule avide de informatii! Daca ne-am aseza sa citim de dimineata pana seara sau pana a doua zi dimineata si tot n-ar fi de-ajuns. Dar nici n-ar fi bine. Pentru ca nu toate celulele din creier se ocupa cu "cititul"; unele au nevoie, dupa cum stim, sa faca diverse alte lucruri: sa socoteasca, sa judece, sa inventeze, sa hotarasca sa foloseasca in diferite moduri informatia primita. Daca ne limitam la a le da numai unora "de lucru" riscam ca altele sa moara de plictiseala.
Sa moara cu adevarat. Afirmatia ca principala hrana a creierului, hrana lui specifica, o reprezinta informatiile se dovedeste a nu fi o simpla figura de stiliar in locul unei celule moarte nu mai apare alta celula. Pentru ca celulele nervoase nu se inmultesc, ci doar se imputineaza pe parcursul unei vieti. Iata, deci, un organ pe care nu-l mai satisface doar energia mecanica, calorica, electrica si alte forme de energie consumate in lumea de pana la el; pentru el a devenit o necesitate vitala de prim ordin hrana "informationala". In acelasi timp, insa, in el vom gasi si inertie si caldura si electricitate (probabil si magnetism), energie fizica, energie chimica, energie fiziologica. Cum se vor fi "intelegind" intre ele toate acestea? Cum vor fi contribuind fiecare la desfasurarea importantelor functii cerebrale?
Raspunsul nu exista formulat ca atare. Sa recapitulam, pe scurt, cateva date din istoria cunoasterii sistemului nervos. In anul 1790, luigi galvani vrea sa-si verifice ipoteza potrivit careia electricitatea atmosferica actioneaza asupra muschilor fiintelor vii. Impreuna cu sotia sa, galvani face urmatoarea experienta: leaga cu un fir de cupru laba unei broaste, decapitate, de o balustrada metalica; cand furtuna, care se stirnise, urma sa ajunga la locul cu pricina, sotii galvani se asteptau ca descarcarile electOrice din atmosfera sa strabata muschii broastei (o contractie musculara la o broasca decapitata avea sa le confirme, credeau ei, ipoteza). Ce s-a intamplat insa? Laba broastei suspendate de firul de cupru n-a asteptat furtuna, ci s-a contractat imediat. Galvani a intuit ca dorise sa experimenteze ceva si a experimentat altceva, a confirmat o ipoteza pe care nu apucase s-o formuleze.
avand raspunsul, galvani a purces sa caute intrebarea. In stiinta, situatia se poate repeta adesea, in legatura cu oricare dintre problemele studiate numai ca nu toti cercetatorii procedeaza ca luigi galvani: sa renunte, adica, la vechea ipoteza de dragul noului raspuns. Proaspat descoperita electricitate era la moda. Ludovic al xv-lea se distra privind cum descarcarea unei singure butelii de leyda reusea sa zgiltiie, destul de caraghios, un sir lung de supusi carora le poruncea sa se tina de mina. Galvani si-a pus intrebarea daca nu cumva animalele isi pot furniza ele insele electricitatea care sa le contracte muschii. Ca imaginat si alte experiente verificatoare. Peste un an de zile a publicat o lucrare bine documentata, sub titlul; de vi-ribus electricitatis in motu musculari commentarius in care sustinea ca broasca, din experimentul initial, acumulase, in fond, destula electricitate ca muschii ei sa se poata contracta si fara furtuna.
* Notă: Grosu, Eugenia - Tainele creierului uman, Editura Albatros, 1977